Classics for the soul

Pentru artistii din Big Mamou pasiunea bate electricitatea

2012-01-29T10:16:00.001+02:00

Salut!

Aseara am fost in Big Mamou, locul meu de suflet. Stiam ca o sa dau peste "Sir Blues" Vali Racila si peste Raul Kusak, pusi pe cantare. Ajungand acolo, bezna totala..."Nu se mai tine", mi-am zis. Cind intru inauntru, plin de oameni care, in liniste, asteptau inceperea concertului. In liniste si bezna.

Am crezut ca imi fac mie o surpriza si vor aprinde luminile si vor striga cu totii: "surprizaaaaa". N-a fost asa. A picat curentul electric in toata zona, drept pentru care in rezolvarea situatiei s-a apelat la lumanarici ornamentale, lanterne si vreo 20 de licurici care si-au facut culcus in incinta barului, pe timpul iernii. Solutia din partea furnizorului de energie electrica a fost aia romaneasca, standard: "imediat ne ocupam".

Candva, un englez mi-a spus ca e uimit cat de mult dureaza "imediatul" la romani. Asa ca, din ciclul "5 ani mai tarziu, cu barbi lungi, plete si copii de alaptat", am inceput sa ascultam ce incepusera artistii sa cante. A fost un show inedit, pe parcursul caruia nu am simtit nevoia de curent electric (cred ca stia furnizorul ceva si de aia nu raspundea la telefon). Singurele momente in care am fi vrut sa avem curent electric erau in timpul aplauzelor, pentru a putea vedea bucuria din ochii celor care, binemeritat, isi primeau aprecierile.

Se face 1 an de la lansarea albumului celor doi. Album numit HandMade Blues. Acesta a fost si motivul acestei reuniuni la care am participat cu drag. (mai jos ai detaliile albumului intr-un clip)

Toate fotografiile de aici sunt facute pe intuneric, la fel si clipul din final, care, desi e intunecat, reflecta perfect atmosfera de "foc de tabara" alaturi de prieteni dragi.

Va multumesc, Vali Racila si Raul Kusak, pentru prestatie si pentru faptul ca ne-ati incantat inca odata, energia electrica fiind ceva optional spre deloc dezirabil.

Blues on!

Cam asa au decurs lucrurile:

Albumul HandMade Blues:

Terry Lee Burns si Cyfer in Club Ageless

2012-01-14T12:12:00.000+02:00

Salut!

Long story short, cum ar spune americanul....sau cum ar spune si Terry Lee Burns: vineri seara...unde mergi? ce sa vezi? ce sa faci?....Ageless Club am zis sa fie destinatia, unde bunul meu prieten si muzician Cyfer mi-a propus sa-l intalnesc pe Terry Lee Burns.

Burns s-a nascut in Tennessee dar in prezent locuieste in Germania. A inceput sa cante la pian, in trupe de blues, de la 15 ani, dupa care si-a indreptat atentia catre chitara. A cintat peste 10 ani alaturi de nume importante ale muzicii de gen, John Lee Hooker fiind unul dintre acestea.

Locatie faina acest Ageless Club, la sosea (Calea Serban Voda nr 213)...cum s-ar spune, locuri de parcare din belsug, un loc cu mult bun gust, un loc in care te poti desfasura in voie si in conditii excelente atat ca artist cat si ca spectator-consumator.

Am asistat la un concert excelent de blues, country si folk autentic american. Ca un performer complet, Terry Lee Burns nu numai ca a manuit cu maestrie chitara si muzicuta, dar a si stiut sa incarce platoul muzical cu tot felul de povestioare spuse cu talc, povestioare care ne-au amuzat si ne-au ingandurat deopotriva.

Am avut bucuria sa-l auzim si pe Cyfer interpretand cateva piese preferate, cei doi completandu-se excelent...atat vocal cat si instrumental.

Pe scurt, o seara de vineri relaxanta, cu artisti si muzica pe gustul nostru!

Dar mai bine sa asculti si sa vezi chiar tu ce s-a intamplat in Ageless aseara. Mai jos ai doua dintre nenumaratele piese pe care le-am savurat. Poti sa-l descoperi pe Terry Lee Burns ascultandu-i melodiile pe My Space Terry Lee Burns!

Blues ON!

Festivalul de blues Sighisoara 2012 - ATENTIE!

2012-01-13T18:41:00.000+02:00

Foto de pe siteul organizatorului Asociatia Culturala Sighisoara Blues Hospital!

Salut!

La Multi Ani pe 2012 tuturor iubitorilor de muzica buna.

Am decis trezirea la viata a MoodForBlues.ro pe 2012 cu un eveniment care merita intreaga noastra atentie: Festivalul de Blues de la Sighisoara.

Si anul acesta echipa Mood For Blues va fi la datorie, vom avea postari inedite, informatii si clipuri cu artistii prezenti la editia din acest an, direct de la fata locului. Inregistrare dar zici ca-i in direct....cam asa se vor desfasura postarile pe Moodforblues.ro anul acesta.

Cine ne incanta in noapte la Festivalul de Blues - Sighisoara 2012? Ei bine, am tras cu ochiul si iata ce am vazut:

Dezmatul incepe Joi 23 Februarie 2012 cu Samuel James (USA) si continua cu legendarul Johnny Winter (USA).

Dupa o noapte de jam session, prietenii pe viata care vor continua pe Internet si alte amintiri placute urmeaza o zi deosebita, o zi a vocilor feminine. Asadar,Vineri 24 Februarie 2012, vor veni sa ne gadile vazul si auzul Samantha Fish (USA) si Shakura S'Aida (CA).

Iar parcurgem o noapte de jam session, reluam prieteniile de unde le-am lasat cu o seara inainte, aprindem focul de tabara si discutiile care merita discutate dupa care asistam neputinciosi la rasaritul soarelui. Si daca e Sambata 25 Februarie 2012 atunci e final de festival cu Bob Brozman (USA) si Corey Harris & Rasta Blues (USA).

Din nou o noapte nebuna, ultima de festival, jam session, veselie, prietenii si amintiri, ecouri care vor dainui pina la sfarsitul lumii (vezi decembrie 2012) dar presimtim noi, si dincolo de sfarsitul lumii. Caci in 2013 ne vom materializa cumva, fie si pentru 3 zile, astfel incat sa-l prezentam si pe prezentatorul care prezinta de ani buni minunatia asta de eveniment, ladies and gentleman, Berti Barbera.

Daca vrei sa stii mai multe despre acest eveniment intra pe pagina oficiala a organizatorului: Asociatia Culturala SIGHISOARA BLUES HOSPITAL, care de ceva ani incoace reuseste cumva sa adune oamenii de bine la un loc, pentru inca o editie...si inca o editie...si tot asa, la cat mai multe!

Sighisoara Blues Festival este singurul eveniment de prestigiu de acest gen din tara. El isi propune promovarea Blues-ului, gen musical care, desi este sarac reprezentat pe scena nationala, se adresaza unui public tot mai numeros in ultima vreme.

Inca nu e tirziu, daca n-ati apucat sa va faceti rezervarile, planurile, dar daca nu si nu....contati pe MoodForBlues.ro!

Samuel James

Johnny Winter

Shakura S'Aida

Bob Brozman

Corey Harris and Rasta Blues

Summer gastroROCK Festival la Crama Veche, in Braila

2011-08-09T23:35:00.003+03:00

Toţi cei care s-au săturat de manele, muzică dance, house sau electro au un motiv în plus să vină la prima ediţie a acestui festival * planul este simplu - băutură şi mâncare bună, distracţie şi foarte mult ROCK, BLUES şi FOLK de calitate * evenimentul se va desfăşura cu ocazia Zilelor Brăilei

Crama Veche din Brăila va găzdui prima ediţie a "Summer gastroRock Festival" în perioada 11 - 15 august. Cu alte cuvinte, toţi iubitorii muzicii Rock, Funk, Blues sau Folk din oraşul nostru se vor putea bucura de 5 seri de excepţie cu ocazia Zilelor Oraşului.
"Se vrea o primă ediţie a unui festival de muzică bună, care încearcă să readucă în centrul vechi al Brăilei o parte din bogăţia culturală a acestui oraş. Încercăm să aducem un plus de culoare muzicală brăilenilor cu ocazia Zilelor Brăilei şi să atragem un segment de public care poate s-a săturat de muzică populară, manele, Andreea Bănică etc.", ne-a declarat Cătălin Curcă, muzicutist şi binecunoscut organizator de evenimente muzicale de calitate în oraşul Brăila. Aşadar, în perioada menţionată, brăilenii sătui de ritmuri orientale şi stiluri muzicale lipsite de noimă se vor putea "răcori" ascultând piesele trupelor: "Kalibru", "The Ancestors", "Alex&Silviu", "Terente Blues Band" şi "Over Band". Stilurile abordate de aceste formaţii sunt Hard Rock, Blues, Funk, Rock'N Roll, Folk şi nu numai.
Programul festivalului este interesant, trupele fiind foarte bine alese. Spectacolul va debuta joi, la ora 21.00, cu trupa "Kalibru", urmând ca vineri la aceeaşi oră să concerteze cei de la "The Ancestors". Sâmbătă şi duminică se va începe de la ora 21.30, iar publicul va avea parte de două recitaluri deosebite. Este vorba despre spectacolul oferit, sâmbătă, de Alex Muşat şi Silviu Paraschiv, doi dintre membrii formaţiei "Addiction" şi de cântarea celor de la "Terente Blues Band", în ziua de duminică. Luni, în ultima seară a festivalului, va cânta trupa "Over Band" din Galaţi. Intrarea la toate aceste concerte este liberă, iar organizatorii promit o atmosferă de neuitat. Planul este cât se poate de simplu: băutură şi mâncare bună, distracţie şi foarte mult Rock, Blues, Funk şi Folk. (articol preluat di Obiectivul de Braila)

Marius Pop in finala Guitar IDOL

2011-07-04T20:43:00.000+03:00

Salut!

Nu ma pot abtine sa nu va prezint mai jos un articol pozitiv despre unul de-ai nostri!

Chitaristul român Marius Pop, membru al trupei The M Theory, a fost ales printre cei 100 finalişti care vor concura la cea de-a treia ediţie Guitar Idol, competiţie internaţională care reuneşte instrumentişti din toată lumea. Acesta face parte dintre cei 20 de chitarişti aleşi de juriu, în timp ce restul finaliştilor au obţinut participarea în urma vizionărilor pe Youtube sau în urma voturilor din partea publicului.

Piesa “Marbri”, cu care Marius Pop s-a prezentat pentru concurs, face parte din albumul “First Step”, proiect din anul 2010 a chitaristului cu trupa sa. Marius Pop a crescut înconjurat de muzică de la o vârstă fragedă, urmând vocaţia tatălui său, Călin Pop, vocal şi chitarist al trupei Celelalte Cuvinte, grup cu peste 29 de ani de experienţă pe scena muzicală românească.

Competiţia Guitar Idol a luat naştere în 2008 şi s-a bucurat de o mare popularitate în rândul iubitorilor de muzică din întreaga lume. Concursul se va desfăşura online până în toamna acestui an, când, din cei 100 de participanţi, vor rămâne 10 care vor lupta în continuare. Pasul final al competiţiei constă într-o finală live, desfăşurată în Marea Britanie.

Câştigătorul ediţiei din 2008 a cântat în deschidere la Yngwie J Mlamsteen, unul dintre monştrii sacri ai chitarei. În anul următor, un alt chitarist legendar, Steve Vai, a ales un concurent pentru a încheia un contract cu casa sa de discuri.

Publicul român îl poate sprijini pe Marius Pop pe site-ul oficial al concursului, unde voturile şi vizionările vor contribui la selecţie, alături de evaluările juriului ales de organizatori.

Articol preluat de pe Ghimpele.RO . Multumiri Catalinei Petrescu pentru o stire pozitiva despre un muzician roman!

Doamnelor si domnilor, Marius Pop:

BLUES PENTRU UN PRIETEN - Corneliu Stroe

2011-06-22T15:21:00.002+03:00

Salut!

Dragii mei, iubitori de muzica buna, va informez cu privire la un eveniment de zile mari, dupa cum urmeaza:

TOATA SPUMA SI CREMA MUZICII ADEVARATE ROMANESTI

vine pe 27 IUNIE 2011 sa va incante intr-un mega concert, unde pe linga melodii indragite si consacrate puteti sa va bucurati (si cine nu a facut-o pina acum, sa nu mai stea pe ganduri) de improvizatiile de zile mari.

Va invitam pe 27 IUNIE 2011 la evenimentul BLUES PENTRU UN PRIETEN - Concert caritabil pentru inima lui CORNELIU STROE

Invitati:

Harry Tavitian, Ovidiu Lipan Tandarica, A.G Weinberger, Mircea Baniciu, Vasile Seicaru, Stelu Enache, Mihai Godoroja, Marius Mihalache, Vladi Cnejevici, Marius Popp, Roxana Stroe, Catalin Rasvan, Nicu Georoiu, Teo Boar. Prezinta Alex Revenco.

Biletele se gasesc la secretariatul salii ArCuB, in str. Batistei nr.14, tel 021 319 2690/91, precum si pe site-ul CONCERT PENTRU UN PRIETEN - CORNELIU STROE. Informatii la nr de tel: 0722 423289

Blues ON! Rock ON! Folk ON! Impro ON!

Haideti sa ne bucuram impreuna!

Traian

Festivalul de Jazz - Haga 2011

2011-06-20T16:27:00.000+03:00

Salut,

Hai la Haga! :)

In ciuda vremii nefavorabile, mulţi oameni si-au gasit drumul spre Festivalul de Jazz de la Haga. Cu trei zile inainte era aproape vandut, sold-out, asa ca se poate vorbi de o prima editie de succes la noua locatie, Stadionul Kyocera.

În ultimii cinci ani, Festivalul de Jazz de la Haga a crescut si s-a transformat într-unul dintre festivalurile de jazz cele mai intime şi reusite calitativ din Europa. Festivalul este renumit pentru amestecul său de artisti foarte buni şi stiluri de muzică diferite. Acesta este si o şansă pentru talentele viitoare,dar si un loc in care puteti vedea cele mai prolifice legende mondiale ale genului, la treaba. În plus, festivalul reprezinta o scena pe care se poate experimenta, fara limite, muzica jazz! Artistii, prin urmare, o intorc pe toate partile, o amesteca intr-un cocktail alaturi de felurite ritmuri si ce rezulta, puteti vedea si voi mai jos, in secventele rapite prin obiectivul camerei de trimisul nostru special, pe teren, Raluca. (multumim Raluca)

Orasul in sine acorda o mare atentie muzicii live şi expoziţiilor de artă. În acelaşi timp, abunda in locuri diverse in care se mananca bine, satisfacand toate gusturile. Pe timpul noptii, orasul se lasa descoperit, cum altfel decit intr-o noua lumina, o lumina neagra presarata de ritmuri de jazz.

O editie 2011 indraznesc sa spun "foarte intima", nu foarte comerciala, ci destul de funky! Daca erati intr-o stare usor melancolic-depresiva, festivalul de anul asta a putut fi considerat motiv de bucurie, caci nu a fost jazz dintr-ala...sa iti conturezi venele...deci paleativ pentru creier si suflet.

Delectare placuta alaturi de artistii de anul acesta:

PLM BLUES BAND - Debut in forta la Big Mamou

2011-06-19T22:49:00.017+03:00

In timp ce tinerii romani din Spania, Anglia, Italia etc se lauda pe youtube cu masinile lor de sute de mii de euro cu "clima bizonica", cativa dintre tinerii "romani din Romania" se lauda cu visuri frumoase, ambitii justificate si dorinte fierbinti de a crea ceva frumos, peren care sa rezoneze cu sufletul celor care reusesc inca sa-si faca timp pentru acele lucruri frumoase de care avem atata nevoie - muzica, pictura, teatru ..., adica de ARTA.

Vineri seara, pe 17 iunie am avut marea bucurie si satisfactie sa vad cu ochii mei cum un astfel de vis a devenit realitate in Clubul Big Mamou din Bucuresti unde a avut loc concertul de debut al trupei PLM BLUES BAND. Nu am sa va spun acum ce reprezinta numele "PLM" :) dar in schimb o sa va zic ca aceasta trupa de blues a luat nastere in martie 2011, membrii ei cunoscandu-se datorita lui Joitzaru -un om de mare angajament care avea "uratul" obicei de a organiza cele mai faine jam session-uri prin diferite locatii din Bucuresti, jam-uri intitulate sugestiv "Marea Imprieteneala Muzicala".

Formula in care trupa a urcat pe scena pentru prima data in fata publicului este de :

voce + chitara = Tudor Hihu, un foarte talentat chitarist (a pus mana pe chitara pentru prima data acum 21 de ani!) cu o voce puternica care se poate mula atat pe un rock-blues cu nerv cantat in forta (genul care te ridica de pe scaun indiferent de dispozitie) cat si pe un blues lent, "de plantatie" care te lucreaza la corazon si te imbie sa golesti pahar dupa pahar; clape + trompeta = Sorin Nicolescu, un tanar absolvent si masterand al Universitatii de Muzica din Bucuresti - sectia suflatori, un om extraordinar de talentat caruia ii prevad un viitor frumos in muzica; chitara bas = Tache Dumitru (ex ABIS, ex Omul cu sobolani etc), un basist de mare exceptie care stie cu ce se mananca acest instrument inca de la varsta de 14 ani; tobe = Gino "6 maini", un american care si-a pus piciorul pe pedala tobei mari inca de la varsta de 3 ani, un muzician desavarsit care a avut bunavointa sa aduca ritmul bluesului din Detroit in Bucuresti; muzicuta = Alex, unul dintre cei mai buni muzicutisti ai plaiului mioritic - un alt tanar talentat care de 12 ani inspira si expira blues prin gaurelele si lamelele muzicutelor diatonice.

In Big Mamou seara de vineri a fost una mai mult decat incendiara (atat la propriu cat si la figurat), temperatura ridicata nereprezentand un impediment pentru publicul numeros care a aplaudat frenetic, a ovationat si a cantat impreuna cu trupa mai bine de doua ore. Playlist-ul a fost unul bine ales, membrii trupei dovedind un mare curaj prin abordarea unor piese extrem de grele precum Nasty Habits (Tommy Castro), Big Man (Jonh Mayall), Long Gray Mare sau Oh Well (Fleetwood Mac), Red House (Jimi Hendrix), Crossroads (Cream - Robert Johnson cover) etc.

Felicitari membrilor trupei si la cat mai multe concerte!

The bluesy bass harmonica

2011-06-04T20:26:00.007+03:00

Fara sa fac reclama in mod voit acestei marci, trebuie sa recunosc ca Suzuki sta foarte bine la capitolul muzicute. Fiind un mare admirator al acestui instrument - pe cat de simplu ca si structura si mod de fabricatie, pe atat de complex ca si tonalitate si melodicitate, vreau sa va spun ca nu va puteti apropia de blues fara sa intalegeti, inainte de toate, rolul acestui instrument instructura bluesului clasic sau modern.

Foarte pe scurt vreau sa va reamintesc ca Muzicuta/Harmonica este pe linga vocea umana si propriile maini, probabil cel mai portabil instrument muzical din lume, folosit in muzica.

Corpul unei muzicute este facut din plastic sau lemn, cu placute acoperitoare din metal. Ea functioneaza pe baza unor lamele metalice care vibreaza atunci cind sufli sau inspiri prin una din cele 10 gauri (la muzicuta clasica de blues). Suflatul intr-o gaura produce un sunet ce corespunde cu pozitiile 1, 3 si 5 din scala muzicutei diatonice in timp ce daca tragi aer prin aceeasi gaura produci alt sunet.

Exista mai multe tipuri de muzicute diatonice, fiecare avand o gama proprie in timp ce muzicutele cromatice includ toate sunetele naturale si inalte, permitand interpretilor sa moduleze pe toate notele. Muzicutele cromatice includ si un buton care permite trecerea intre "sharp" si "flat" (terminologie din teoria muzicii).

Conform unor surse, muzicuta se trage din vechiul instrument chinezesc numit SHENG (instrument de suflat cu tevi).

Un adolescent german numit Christian Friedrich Buschmann a detinut primul patent de productie a instrumentului muzicuta pe care il denumea "Aura".
Pe la mijlocul anilor 1800 (sec XIX) un emigrant ajuns pe continentul american pe nume Richter a dezvoltat prima muzicuta diatonica, de la acest produs pornind toate modelele de muzicute din zilele noastre.

Abia spre finele secolului al XIX-lea acel Mathias Hohner - un ceasornicar german - a dezvoltat si definit ceea ce stim noi ca este o muzicuta. El a trimis cateva exemplare unui var din America care la rindul lui le-a impartit muzicienilor de pe continentul american.

In zilele noastre, desi exista multi producatori de muzicute renumiti, nici unul nu este la fel de cunoscut ca Hohner si muzicutele sale, considerate de cele mai multe ori drept cele mai bune instrumente. Folosite la jazz, blues, rock, country si folk, muzicuta/harmonica este unul dintre cele mai intalnite instrumente.

Un model foarte interesant de muzicuta este muzicuta bas (simpla sau dubla), cele mai apreciate de muzicieni fiind cele fabricate de firma Suzuki.

UpTown Jazz - muzica buna nu dispare asa usor!

2011-05-12T11:18:00.000+03:00

Salut!

De ceva vreme am aflat despre Cvartetul UpTown Jazz, formata din tineri pasionati de jazz si de ceea ce deriva din acest gen. Intalnirea cu ei a fost o reala placere si datorita faptului ca repertoriul lor imi merge direct la inima.

O intalnire electronica, deocamdata, dar care cu siguranta ma va indrepta catre una reala. Te indemn sa ii cauti si sa te bucuri de ceea ce au ei de oferit, cu atata bucurie!

“Vom cânta muzica ce răscoleşte timpul sufletului“ şi-au zis în 2009 o mână de artişti şi au înfiinţat trupa UpTown Jazz. Îmbinând notele saxofonului cu acorduri de chitară, subliniind gravitatea contrabass-ului cu ritmul tobelor, trupa dă viaţă unui jazz pur, liber şi relaxat. Piesele UpTown Jazz vibrează dincolo de orice modă efemeră pentru a dovedi că Adrian, Victor, Cristi şi Costin trăiesc prin şi pentru muzica adevărată.

Adrian Sârbu, toboşarul şi "inventatorul" trupei UpTown Jazz, trăieşte în ritmul tobelor încă din 2005, iar muzica o iubeşte de-o viaţă. A cântat, pop, rock şi blues. Tainele beţelor le-a deprins mai mult singur, mânat de pasiunea pentru ritm. Între două cursuri la Drept, Adrian continuă să se perfecţioneze în arta percuţiei.

Saxofonistul Sergiu Victor Teslaru este cel care defineşte sound-ul trupei şi-i reprezintă imaginea. Un adevărat profesionist al sunetelor, Victor studiază jazz-ul la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi a intrat în UpTown Jazz în 2010. Saxofonul său abordează cu egală eleganţă ritmuri pop, soul, blues, jazz sau funk, îndreptând trupa spre un stil propriu.

Cristi Mihalcea iubeşte chitara încă din copilărie şi a dedicat mulţi ani şi multă pasiune studierii ei. De-a lungul timpului, el a abordat ritmuri muzicale variate, de la rock la jazz, şi a cântat în numeroase trupe. După absolvirea Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, Cristi s-a dedicat muzicii şi construirii trupei UpTown Jazz.

Contrabasistul şi basistul Costin Negoescu este un autentic expert în arta sunetelor. Absolvent al Liceului de Muzică din Buzău şi al Universităţii de Muzică din Bucureşti, Costin are şi un Master de la aceeaşi instituţie de învăţământ superior. Pasiunea sa pentru cântat o insuflă elevilor săi de la o şcoală şi un liceu din Capitală şi o împărtăşeşte cu ceilalţi membri ai trupei UpTown Jazz.

Las muzica lor sa ii reprezinte!

Cu prietenie,

Traian

Memphis Blues sau fitza de vedeta care n-a depasit inca criza varstei a doua

2011-05-06T22:38:00.006+03:00

De cateva luni bune ma tot gandesc daca e bine sau nu sa pun un astfel de post pe moodforblues. In sfarsit, am ajuns la concluzia ca Cindy Lauper merita totusi atentia atentia noastra, dar ii rog pe fanii divei pop sa nu ma traga de urechi daca laudele mele nu vor fi la inaltimea vocii ei. Nu cred ca exista om, caine, maimuta sau soparla trecuta de 30 de ani care sa nu fi auzit si sa se fi batzait pe ritmul hiturilor "Girls just want to have fun", "True Colors" sau "Time after Time". Trebuie sa recunosc ca Cyndi Lauper (nascuta pe 22 iunie 1953 in Brooklyn, New York) este o mare cantareata de pop (si actrita - daca nu stiati...) care mi-a indulcit adolscenta si tineretea si care a primit de-a lungul carierei muzicale si actoricesti premiile Grammy si Emmy. Stilul ei vocal se mentine in epoca anilor 80 si perioadei New Wave, in timpul careia s-a lansat, mai intai in trupa de rockabilly Blue Angel.
In urma cu doua luni, pop star-ul anilor ’80, cu ochelari de soare fumurii si purtand o rochie neagra cu gluga, sugerand ca vrea sa treaca cat mai neobservata, a infirmat aceasta intentie intr-un mod surprinzator. A luat microfonul pentru anunturi al aeroportului Jorge Newberry din Buenos Aires, si a inceput sa cante, spre surpriza si deliciul audientei, hitul ei “Girls Just Wanna Have Fun”. Conform relatarilor, ea a luat aceasta initiativa pentru a veni in sprijinul angajatilor aeroportului, de a calma pasagerii (printre care se afla si ea) nervosi de intarzierea zborului lor. Pentru treaba asta, jos palaria!
Intr-un interviu acordat site-ului www.tampabay.com, Cindy povesteste despre albumul “Memphis Blues” lansat pe 22 iunie, anul trecut. Starul anilor ’80 a afirmat ca are o misiune clara: sa isi incante publicul care vine la Ruth Eckerd Hall din Clearwater in fiecare marti. Pentru artista, realizarea albumului “Memphis Blues” a insemnat mai mult decat intregistrarea unor piese intr-un studio - a fost descoperirea unei alte dimensiuni a muzicii si a legendarilor cantareti de blues. “Cand m-am gandit sa inregistrez acest album, l-am curtat intradevar pe B.B. King, zeul bluesului si al chitarii. Vroiam sa il asigur ca proiectul meu este real. Nu doream sa “fac” doar un album cu muzica blues. Pentru mine asta insemna sa ma duc intr-un anumit loc (Studioul de inregistrari Memphis’ Electraphonic) unde puteam simti energia acelor oameni in momentul in care au inceput sa faca acest lucru. Ei erau intradevar primii rockeri. E cum a spus Muddy Water, blues-ul a avut un copil care se numea rock’n’roll.”
Inregistrarile pentru "Memphis Blues" au avut loc in martie 2010 la Electrophonic Studios in Memphis, Tennessee. Producatorul albumului este Scott Bomar, dar Cyndi il are alaturi si pe Bill Wittman, care este un colaborator frecvent al artistei. Pe disc sunt prezenti si cativa invitati speciali precum: B.B. King, Charlie Musselwhite, Jonny Lang si Allen Toussaint. Memphis Blues este al 11-lea album de studio lansat de pop-iconul Cyndi Lauper, artista nominalizata la Grammy anul acesta.

Cyndi si-a promovat noul disc si printr-un turneu numit Memphis Blues Tour, artista cantand atat in America cat si in Canada.
Track listing:
1. "Just Your Fool" (feat. Charlie Musselwhite) (Marion Walter Jacobs)
2. "Shattered Dreams" (feat. Allen Toussaint) (Lowell Fulsom, Washington Ferdinand)
3. "Early in the Mornin" (feat. Allen Toussaint and B.B. King) (Leo Hickman, Louis Jordan, Dallas Bartley)
4. "Romance in the Dark" (Roxanne Seeman & Philipp Steinke)
5. "How Blue Can You Get?" (feat. Jonny Lang) (Jane Feather)
6. "Down Don't Bother Me" (feat. Charlie Musselwhite) (Albert King)
7. "Don't Cry No More" (Don Robey)
8. "Rollin' and Tumblin'" (feat. Ann Peebles) (Traditional) (Muddy Waters)
9. "Down So Low" (Tracy Nelson)
10. "Mother Earth" (Memphis Slim) (feat. Allen Toussaint) (Peter Chatman)
11. "Crossroads" (feat. Jonny Lang) (Robert Johnson)
12. "Wild Women Don't Have the Blues"

Parerea mea este ca Cindy Lauper nu are voce si zvac de blueswoman, iar acest album - in ciuda frumusetii pieselor si a calitatii incontestabile a artistilor care au contribuit la realizarea lor - este unul facut de o "fatuca" de 58 de ani care a vrut doar sa se distreze.

BLUES ARCHEOLOGY - CONCERT ACUSTIC CU EFECT PE VOCE

2011-04-12T23:11:00.003+03:00

Uniţi sub conceptul de "Blues Archeology", Mike Godoroja, Marcian Petrescu, Călin Cyfer şi Luca Marius, patru nume sonore în materia promovării blues-ului pe meleagurile noastre, au oferit publicului adunat în subsolul Understage un excurs enciclopedic spre rădăcinile blues-ului
Sâmbătă, cu începere de la ora 21.00, clubul Understage a fost gazda unui concert de blues susţinut de Mike Godoroja, Marcian Petrescu, Călin Cyfer şi Luca Marius.

Deschiderea evenimentului a fost oficiată de Silviu Paraschiv (chitară electrică), Alexadru Muşat (voce/chitară rece) şi Răzvan Popa (clape), care au ţinut o sesiune-fulger de cover-uri, pregătind terenul celor patru artişti de blues.
Uniţi sub conceptul de "Blues Archeology", Mike Godoroja, Marcian Petrescu, Călin Cyfer şi Luca Marius, patru nume sonore în materia promovării bles-ului pe meleagurile noastre, au oferit publicului adunat în subsolul Understage atât un excurs enciclopedic spre rădăcinile blues-ului (unul dintre cele mai influente stiluri muzicale care şi-au pus amprenta asupra secolului XX), cât şi un exemplar seminar de slide guitar, muzicuţă, voce, mandolină sau bazuki - instrumentele responsabile de crearea flashback-urilor istoriografice spre vârsta de aur a genului, cântat, cu patimă revoluţionară, pe malul râului Mississippi, într-o vreme în care, încă, muzica reprezenta o centură de siguranţă, un exerciţiu de supravieţuire dintre cele mai demne. Profesionalism a fost cuvântul de ordine interioară al concertului "Blues Archeology".

Blues-ul ca respiraţie

Este, oricând, o reală plăcere să asişti la performance-ul a patru muzicieni de talia şi pasiunea unor Mike Godoroja, Marcian Petrescu, Călin Cyfer sau Luca Marius, care emană blues prin fiecare por şi care produc muzică după cum respiră, cu acelaşi patos minuţios cu care un arheolog studiază efigiile trecutului. Cu un playlist select, marcat de titani ai speciei precum Muddy Waters, Willie Dixon, Robert Johnson, James Cotton, John Lee Hooker sau Sonny Boy Williamson, vocea plină de charismă a lui Mike Godoroja, ludicul de "enfant terrible" al muzicuţei mânuite de Marcian Petrescu (fără îndoială, cel mai bun muzicutist de blues al momentului din România), slide-urile năucitoare executate de Călin Cyfer şi perspicacitatea multi-instrumentalistă a lui Luca Marius, sincronizându-se admirabil, fără cusur, au deschis o breşă în timp, aducând pe scena din Understage, timp de două ore, ceva din aerul prispelor din epoca delta blues, de pe care, la căderea nopţii, sub zodia unor vremuri barbare, în care sclavia era "sponsorul oficial" al civilizaţiei americane, adunaţi pe jilţuri în jurul unei sticle de whisky, răsunau vocile patetice, pătimaşe şi revoltate ale "negrilor" întorşi umiliţi de pe plantaţiile de bumbac ale "albilor".
Per total, evenimentul a fost un regal. Farmecul unor muzicieni precum Mike Godoroja, Marcian Petrescu, Călin Cyfer sau Luca Marius constă în faptul că, în muzică, ştiu când să ţipe şi când să tacă prin sunet. Acesta e profesionalismul!
Evenimentul din Understage, terminat spre dimineaţă cu un jam-session, a fost organizat de muzicutistul brăilean Cătălin Curcă, administratorul site-ului www.moodforblues.ro, cu sprijinul "Magazinului Concept 38" şi al restaurantului "Crama Veche".
Cei care au ratat concertul de sâmbătă se pot întâlni din nou cu chitaristul Călin Cyfer în Understage, vineri, 15 aprilie, de la ora 21.00.

Exceptand titlul, articolul este preluat in totalitate din cotidianul OBIECTIVUL de Braila (Liviu G. Stan)

Avem si noi mesterii nostri la Reghin

2011-03-15T21:41:00.000+02:00

Salut,

Cu multumiri Biancai, pentru sugestie...iata si un material care ne onoreaza si ne face cinste! La Reghin se fac instrumente muzicale, nu gluma! Ce i-ar mai placea lui Cyfer un post de paznic pe tura de noapte acolo...

Jam-session în Understage

2011-03-09T21:04:00.002+02:00

"Ia-ţi instrumentul şi vino în Understage!" a fost îndemnul pe care Cătălin Curcă l-a aruncat săptămâna trecută pe Facebook. Suficient pentru ca sâmbătă seara, micul club de pe Mihail Sebastian să se umple de tineri muzicieni aspiranţi la glorie, dar şi de brăileni talentaţi, trecuţi demult de prima tinereţe. Mario Apostol (ex-Bosquito) la tobe, Răzvan Popa la clape, Silviu Paraschiv (Addiction) la chitară electrică şi Cătălin Curcă la muzicuţă au fost nucleul unui band constituit ad-hoc, în jurul căruia s-au adunat şi alţi instrumentişti, dar şi voci diverse, care au arătat, fără urmă de îndoială, că brăilenii au talent. "Concertul", spontan şi interactiv deopotrivă, a ţinut până spre dimineaţă şi a alunecat armonios dintr-un stil într-altul, de la blues, până la folk, rock'n'roll şi heavy-metal. Fără regie şi scenariu, fără play-list şi chiar fără a se cunoaşte între ei, brăilenii urcaţi pe scenă, la fel ca şi cei care i-au urmărit şi aplaudat s-au transformat în martorii şi actanţii unui dicton vechi de când lumea: muzica bună şterge orice barieră.

- Articol preluat integral din Obiectivul de Braila -

Handmade Blues - Vali 'Sir Blues' Racila si Raul Kusak

2011-03-05T12:37:00.000+02:00

Iata cum arata un album din piele, original, gata de ascultat!
Salut!

Am fost aseara in Big Mamou pentru a lua o noua doza de blues de calitate, asa, in amintirea peripetiilor de la Sighisoara, de saptamana trecuta.

Vali Racila era acolo! La fel si CD-ul pe care l-a lansat la Sighisoara, impreuna cu Raul Kusak. Un CD numit Handmade Blues, dar un CD pe care il pot denumi Dorinta Implinita. Si asta pentru ca l-am luat si l-am ascultat pe nerasuflate.

"Vali Racila si Raul Kusak sunt dovezi clare ca nu trebuie sa vii din partea de Sud a Statelor Unite pentru a canta melodii de blues pline de pasiune si de trairi subtile, care provin dintr-o zona profunda a spiritului uman. I-am vazut pentru cateva zile in Romania si voi pretui pentru totdeauna abilitatile lor de a conecta impreuna cu mine fiecare respiratie, nota si vorba la trairile audientei." Asta o spune pe CD, Steve Hecht, impresar de artisti de blues, care a primit de doua ori titlul Keeping the Blues Alive pentru impresariat.

Vali Racila foloseste pentru acest album pe linga vocea inconfundabila, urmatoarele instrumente: chitara "Taylor", chitara metalica tip rezonator "Esop", chitara Dobro Regal "Gabrielle" si minunea minunilor, o chitara "Robert Johnson" veche de 107 ani.

Raul Kusak ne incanta cu un Yamaha C3 Conservatory Acoustic Grand Piano, acordeon "Hector", triola "Brussels" dar si voce.

Melodiile sunt una si una. Va garantez ca veti canta impreuna cu artistii, oriunde v-ati afla cand ascultati CD-ul, poate ca veti merge in locuri frumoase din mintea voastra, poate ca veti plange ascultand Little Wing sau How can a poor man stand such times.

Iata ce minunatie de CD gasiti acum pe piata:

Raul Kusak si Liviu Pop in concerte prin Capitala

2011-03-03T18:45:00.002+02:00

Salut,

Liviu Pop, super bateristul de la Sighisoara Blues Festival si Raul Kusak, minunatul pianist de la acelasi Festival de anul acesta va invita la un concert de blues, jazz si improvizatie asa cum poate doar cei care au fost anul trecut la Sighisoara Blues Festival au vazut, in prima zi.

Impreuna, formeaza Urban Unit, cu urmatorul program actualizat:

1. Vineri, 4 martie 2011, ora 21:30 - Clubul Taranului Roman
Str. Kiseleff nr. 3 (Intrarea Monetariei), sector 1, Bucuresti; Tel: 021-310-8048
http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/clubul-taranului-ro.html

2. Simbata 5 martie 2011, ora 21:30 - Max Club
11 Mutkurova Str., Ruse, Bulgaria
- with special guest Harvis Padron (Cuba) on trumpet

3. Joi 10 martie 2011, ora 21:00 - Music Hall
Sos. N. Titulescu nr. 171, Bucuresti; Tel: 0736-941-655; www.musichall.ro

4. Vineri, 11 martie 2011, ora 21:30 - Big Mamou Club
Splaiul Independentei 2B, Bucuresti; Tel: 0724-671-108. www.bigmamou.ro

New music coming your way and ... our way too ...

Urban Unit

Raul Kusak solo

Liviu Pop solo

Festivalul International de Blues Sighisoara 2011 - Ziua 3

2011-03-01T02:03:00.002+02:00

Salut!

Dupa o noapte de Open Jam, o noapte de voie buna, muzica excelenta oferita cu marinimie de TOTI artistii invitati de peste hotare, cot la cot cu talentatii artisti din Romania dar si cu amatorii iubitori de muzica, ne-am trezit un pic...luati! De cap...vertij....aer rece, altitudine, gazdele ne imbiau...ne urmareau prin hotel cu o palincuta din partea casei...de trei ori pe zi....wow....

Am ajuns la sala "Mihai Eminescu"! Colaboratorul meu de blog, Catalin, ar spune ca si Eminescu tot cu blues a inceput, inainte sa se ia de poezie. Si daca ma gandesc un pic, n-ar suna chiar rau versurile lui pe ritmuri de blues (aviz amatorilor). Sala era plina deja. In deschidere Berti ne-a anuntat ca va avea loc lansarea unui album nou produs de Nicu Alifantis, in interpretarea lui Sir Blues Vali Racila (voce si chitara) si Raul Kusak (pian si voce). Ii cunosc pe amandoi destul de bine din cluburile bucurestene, doi extraordinari artisti care ar trebui sa se bucure de o mult mai mare vizibilitate in media. Dupa cateva piese de pe album, cei doi au revenit pentru ca nu aveau incotro. Imaginati-va, ei nu figurau pe lista artistilor din acea seara si au fost chemati insistent, cu batut din picioare in podeaua salii, la Bis! Si au venit....felicitari!

Mai departe, pauza, aranjarea scenei si au urmat belgienii Steven, Roland & Tony. Nimic nu trada ceea ce avea sa se intample pe scena. Cateva probe de microfon, muzicuta la locul ei, chitara la fel....prezentarea lui Berti si shocul de dupa. O combinatie letala de blues, jazz si beat-uri electronice. Ceva nemaiauzit de mine, de noi toti. Sala in delir de la prima piesa, aplauze sustinute, trei artisti incredibili, doi vocalisti cu un ambitus impresionant si, cred eu, cel mai bun muzicutist al vremurilor noastre. Si vorba aia, Youtube e mare.....

Tony Gyselinck de la tobe avea o jucarie cu efecte, beat-uri, sunete in loop si alte minuni, plus un intreg arsenal de percutie pe care le-a folosit cu mult profesionalism si inventivitate!

Steven De Bruyin m-a facut sa afirm ca am intalnit cel mai bun muzicutist de pe fata planetei. A combinat mai multe muzicute (inclusiv o imensa muzicuta bass) cu o macaitoare de adunat ratele (altfel nu pot sa-i spun) si multe alte inventii de suflat, a cantat impresionant, a improvizat, a dansat, a sarit, a facut un show de neuitat. Sa mai spun ca a aparut cu o inventie de gat, in forma de melc electronic, din care scotea tot felul de sunete ciudate....Am vorbit cu el, am aflat ce e....e un super instrument. Lasam misterul....instrument sofisticat! :)

Roland Van Campenhout, un domn pus pe shotii (am pus SH pentru a nu intelege neveste) si care i-a fost coleg de trupa lui Rory Gallagher, ne-a incantat cu ritmurile de blues interpretate cu maestrie la chitara dar si cu vocea sa impresionanta. Relaxare totala, atentie la detaliu, nimic intamplator, surpriza si totusi calculata, sarm....totul a fost pregatit in detaliu pentru a oferi o seara de neuitat publicului prezent in sala.

Sincer, dupa ce Steven, Roland & Tony si-au incheiat prestatia i-am spus colegului Catalin: "si cam asta a fost festivalul". Evident, gusturile nu se discuta, dar personal, am fost dispus sa cer cetatenie in Belgia doar ca sa-i urmaresc pe oameni prin turnee. :)

Destul cu surprizele, pauza si dupa aceea a urmat cineva care nu ne-a surprins pentru ca deja eram inscrisi cu totii in fan clubul lui din prima zi de festival. Si asta pentru ca desi a avut onoarea de a trage cortina peste minunatie de festival, nu s-a ferit de ochii publicului si a cantat in Crama in fiecare noapte, pina la epuizare. Exact asa, a cantat pina la epuizare si a revenit iar si iar si iar.

Doamnelor si domnilor, ultimul show din cadrul Festivalului International de Blues (Sighisoara 2011) a fost oferit de Murali Coryell, un chitarist de mare exceptie, fiul unui consacrat al chitarei, Larry Coryel. Murali a avut sansa sa fie tinut in brate de Jimi Hendrix, un coleg de scena si prieten de-al tatalui sau. De aici si numele piesei "In the room with Jimi".

In momentul in care si-a inceput recitalul, toti cei din sala deja il cunosteau drept pentru care pot spune ca a cantat in familie. Un perfectionist care ne-a declarat ca ii place sa cante non stop, ori de cate ori are ocazia, constient fiind ca in acest mod isi perfectioneaza abilitatile. Cu usoare tendinte catre muzica soul (un gen de suflet pentru Murali), artistul a tinut sala in priza pret de peste o ora cu melodii diverse si solo-uri de chitara unice. L-au acompaniat Liviu Pop la tobe si Lenny Bradford la chitara bass, doi excelenti muzicieni cu care ne-am intalnit si in ziua a doua.

Murali, iti multumesc pentru spectacol, pentru open jam, pentru discutiile amuzante si pentru prietenie. Iti multumesc si pentru CD-ul cu autograf (omul a urcat in camera sa-si ia chitara pentru open jam dar si sa-mi aduca un CD cu autograf.....prezint acest aspect pentru a arata un mod de comportament care nu iti poate aduce decat beneficii).

In principiu acum ar trebui sa spun ca dupa concert luminile s-au stins peste primitoarea sala "Mihai Eminescu" din Sighisoara, lucru adevarat de altfel......dar numai pentru a se aprinde in Crama Hotelului Sighisoara unde petrecerea a continuat pina in zorii zilei, cu jam session la liber. Calitate pe cm2 ca in acea seara n-am vazut demult. Nici nu stiu cind a trecut noaptea, desi planuisem sa mergem mai devreme la hotel, caci a doua zi porneam la drum si deh....drumul e lung. Multumim Hotelului Korona ca ne-a permis sa lenevim pana la ce ora am vrut noi si nu s-au grabit sa incheie ziua de cazare ca multe pensiuni cu margarete. Multumim Hotelului Korona ca ne-a oferit posibilitatea sa luam micul dejun chiar si dupa ora 14, desi pina la 10 se tin carnatii in priza, multumim Hotelului Korona pentru palincutele din partea casei, pentru serviciile impecabile, pentru intelegere la ore tarzii in noapte. (daca acest Hotel Korona purta numele unui prieten bun, i-am fi spus pe nume. Daca asa se cheama....asa ii spunem....si nu laudam contra cost dar rar mi-a fost dat sa intalnesc astfel de servicii in Romania)

Multumesc si partenerilor de drum, multumesc soferului care ne-a purtat numai el stie cum, de la si inapoi la, multumesc tuturor celor care au contribuit la o amintire minunata pe care o numesc Festivalul International de Blues Sighisoara 2011!

Va las alaturi de cateva clipuri, cu promisiunea ca in curind ne vom imbunatati calitatea inregistrarilor pentru ca meritam, noi, cu totii, materiale de calitate!

Blues on,

Traian

"Sir Blues" Vali Racila si Raul Kusak

Steven, Roland & Tony (Belgium)

Murali Coryell

Steven, Roland & Tony (Belgium)

Murali Coryell

Murali Coryell cu Diane Blues, Roberto Morbieli, Liviu Pop si Lenny Bradford (All Star)

Steven, Roland & Tony (Belgium)

Si un pic de extra:

Festivalul International de Blues Sighisoara 2011 - Ziua 2

2011-02-26T19:30:00.006+02:00

Salut!

Dupa cum spuneam in articolul precedent, cu greu ne-am revenit a doua zi, dupa un concert legat cu o sesiune de o noapte in Crama, sesiune de socializare. Un fel de “artistii dincolo de scena” unde am avut ocazia sa-i cunoastem mai bine, sa vorbim si chiar sa cantam alaturi de ei.

Sighisoara este un oras unde locurile in care poti sa mananci foarte bine sunt destul de multe si atunci, ca orice gurmand, rezisti cu greu tentatiilor. Mancare, muzica si voie buna...asta ar fi sloganul festivalului. Nu e de mirare ca si dupa Jazz Garana dar si dupa Sighisoara revin cu niste grame in plus.

Cum? Ce anume? Aaaaa, a doua zi de Festival? Incercam sa prelungesc suspansul. A fost ladies night, adica doua soliste care au tinut sala in picioare si nu din rautate. Am stat de buna voie. :)

In prima parte ne-am delectat cu Diane Blue (USA), o super voce si cu siguranta, cea mai talentata interpreta la muzicuta din cate am vazut si Roberto Morbioli, un chitarist din Italia care nu numai ca stapaneste instrumentul dar si “diavolul” din jurul instrumentului. De fapt el a deschis recitalul si sincer, ma gandeam la pactul cu diavolul pe care il fac bluesmanii pentru a avea succes (o legenda a bluesului). Cred ca diavolul a pierdut cind a facut pact cu Roberto!

Pe scena au mai fost si Liviu Pop, un super baterist care traieste din muzica in SUA si care este solicitat de foarte multe nume mari ale scenei internationale. Cu toate astea, anual isi face timp pentru Sighisoara, un loc in care stim noi ca se simte cel mai bine. Avem un solo mai jos, cu Liviu Pop.

Pana sa-l vad pe Lenny Bradford la chitara bass nu stiam ca se pot face atat de multe lucruri cu acest instrument dar si pe linga el, in timp ce canti. Spiritul show business-ului a fost marinimos cu Lenny si implicit, cu noi cei care l-am urmarit. Omul pur si simplu nu putea sa stea locului! Un zimbet molipsitor, o atitudine de profesionist venit sa distreze si sa se distreze dar si un muzician de mare valoare.

Diane....ce sa spun.....Diane? Ei bine....Diane....n-am mai vazut demult o persoana care sa ridice sala de la prima interventie vocala. O voce puternica prin intermediul careia am putut sa auzim melodii minunate presarate cu numeroase interventii la muzicuta. O persoana energica, extrem de talentata, prietenoasa si fara niciun fel de prejudecata, asa cum mai vedem la micutele noastre mioritice. Voi lasa clipurile de mai jos sa vorbeasca de la sine, pentru ca eu as scrie mult si bine. Ce pot sa spun este ca ne-am imprietenit si am vorbit si am fost mai mult decit incantati de cunostinta.

Cu o seara inainte cantase in Crama, la open jam, a doua zi concert si evident aseara....in crama, cu cantec inainte. Oamenii astia sunt inepuizabili si oricand pregatiti sa faca ceea ce le face placere, nu ceea ce se poarta sau le aduce prima pagina a revistelor. Calitatea vorbeste de la sine.

Pauza de concert, Diane revenise cumva din spatele salii, printre noi, cantand un slow blues si surprinzand audienta exact cum a facut-o si Roberto cind a coborit cu chitara printre noi (vezi clip solo).

Dupa pauza a urcat pe scena un grup despre care nu stiam nimic. Si in afara minunatului interpret la trombon, pe care il ascultasem cu o seara inainte la open jam, nu cunosteam pe nimeni. Si nicio chitara pe scena, desi majoritatea, cand aud de blues, se asteapta la cel putin o chitara.

Ovatiile au inceput de la primele acorduri, pentru ca stilul practicat de Davina & The Vagabonds este acela prin care ai senzatia ca melodia incepe cu partea din mijloc, cea mai ritmata. O combinatie de blues, jazz, dixieland, ragtime, bebop si multe acorduri care imi scapa, au facut deliciul serii. Senzatia pe care am avut-o a fost aceea de spectacol pe Broadway (oamenii jucau roluri, vorbeau intre ei dar muzical, se certau, se jucau, zimbeau si traiau tot ce faceau).

Absolut toti membrii trupei cantau si la voce, pe linga veleitatile de super-trompetist ale lui Daniel Eikmeier, super-trombonist ale lui Daren “Ray Ray” Sterud, super-contrabasist ale lui Michael Carvale, cele de super-baterist ale lui Connor “Chops” McRae si cele de super-pianista ale Davinei. Un recital presarat cu umor, cu solo-uri memorabile si dueluri intre instrumente. Publicul nu s-a simtit deloc neglijat!

Mai bine va las sa savurati momentele prinse de noi! Urmeaza a treia si ultima zi de Festival. Cu siguranta, artileria grea a muzicii de la Sighisoara mai are ceva de spus si in aceasta a treia zi, mai ales ca stim cine incheie festivalul.

Bonus: vom avea un intreg articol despre workshopul organizat de Little Brothers, despre muzica blues, instrumentele lor, origini si multe lucruri interesante si amuzante. Articol dublat de materiale video, evident.

Pe curind!

Traian

Roberto Morbioli

Roberto Morbioli Solo (am fost luati prin surprindere, dar am postat materialul asa cum e)

Diane Blue

Davina & The Vagabonds

Liviu Pop solo baterie

Diane Blue

Davina & The Vagabonds

Diane Blue

Davina & The Vagabonds

Diane Blue

Davina & The Vagabonds

Festivalul International de Blues Sighisoara 2011 - Ziua 1

2011-02-25T14:23:00.004+02:00

Si-am zis “verde Marioara”, sa mergem la Sighisoara!

Cam asa am decis anul acesta sa ajungem la Festivalul International de Blues de la Sighisoara. Adica o decizie luata demult, dar pe baza careia ne-am alintat un pic si am zis ca sa vedem, ca cine stie, ca poate, ca hai sa mergem.

Drumul lung, omatul mic dar prezent pe ici pe colo, culoarea gri “sta sa ninga” ne-a insotit pina la Sighisoara. Am ajuns cu o zi mai devreme, sa ne aclimatizam. Cazarea s-a produs la Hotelul Korona din Sighisoara, un hotel deosebit cu servicii impecabile. Vorba unui prieten: nici nu zici ca e in Romania. Iata-ne si in ziua numarul 1 de festival. Ne-am rujat, ne-am parfumat si directia Sala “Mihai Eminescu”. Evenimentul este organizat de Asociatia Culturala Sighisoara Blues Hospital in parteneriat cu Primaria orasului Sighisoara.

A 7-a Editie a acestui eveniment a fost sprijinita prin toate metodele cunoscute si necunoscute de mintea omului, de companii care au in spate, cu siguranta, oameni sensibili si iubitori de frumos. Pentru asta vreau sa amintesc si aici de Siceram, Hotel Sighisoara, Hotel Rex, Top Invest, Casa Cu Cerb, Hotel Binder Bubi, partenerii media TVR Cultural, Craft Interactive, Zile si Nopti, colaborator Tetra Vision, eveniment sustinut de MagicFM.

Am revazut cu bucurie chipuri cunoscute cu un an inainte dar si oameni noi, semn ca blues-ul este o boala placuta si pe care o duci cu drag, pe picioare. Lumea prietenoasa, zimbitoare, parca din alta lume. Am lasat tot ce inseamna viata privata la intrare si am patruns in acest univers fascinant, ghidati printr-o introducere inspirata, ca de obicei, de Berti Barbera, amfitrionul evenimentului.

Startul muzical a fost dat de trupa timisoreana The Crossroads, formata din Zsolt Szabo - guitar, Bogy Nagy - voice, harmonica, Levi Molnar - drums, Czifrak Stefan – bass.

O trupa care a mai evoluat si in 2006 pe scena festivalului, cu un repertoriu foarte bun, instrumentisti de prima clasa si o voce memorabila. Fiind in deschidere, impresia pe care am avut-o a fost aceea de “DA tata, bine ca am venit!” Solo-urile de chitara ale lui Zsolt Szabo au fost o incantare iar duelurile chitara-muzicuta o delicatesa. Ca sa respect zicerea lui Berti: daca se aude bine, e datorita muzicienilor, daca se aude rau e din cauza sunetistilor. Asa ca, muzicuta ar fi putut sa aiba poate o alta frecventa sau volumul mai sus, pentru ca Bogy a facut tot ce a fost omeneste posibil sa scoata minuni din muzicuta dar fara amplificare..... Multumim Crossroads! Savurati cateva mostre la finalul articolului.

Pauza binemeritata si apoi partea a II-a a serii, alaturi de o trupa din Statele Unite, denumita Little Brothers. O schimbare de stil, un repertoriu cum rar am avut ocazia sa ascult, spre deloc indraznesc sa spun. Vorbesc aici despre country-blues, despre melodii culese din folclorul american. O trupa formata din Kim Basile (voce si vioara), Mike Hoffmann (mandolina) si Frankie Basile (voce, foarte multe chitare si banjo). Sincer, pe toata durata recitalului, care a durat peste o ora, nu m-am putut gandi decit la campuri verzi, la case din lemn cu balansoar, oameni cantand…. Franke Basile s-a dovedit a fi o adevarata enciclopedie ambulanta in materie de blues, a explicat fiecare melodie (origini, perioada, interpretii originali), totul presarat cu umor si caldura sufleteasca.

Multe instrumente care amintesc de trecut, instrumente care se fabrica fie in editie limitata, fie deloc. O adevarata incantare, publicul a fost receptiv si i-a acompaniat cu ritmuri din palme, fiecare melodie fiind incheiata cu aplauze binemeritate. Pentru cine stie ce reprezinta blues-ul, Little Brothers a oferit nu doar un concert dar si o lectie deschisa, un atelier de blues.

Am avut ocazia sa stau de vorba dupa spectacol cu Frankie, Mike si Kim, descoperind oameni cu adevarat pasionati de ceea ce fac. Personal, a fost prima oara cand am auzit un banjo, asa ca i-am multumit lui Frankie pentru amintire. Multumim Little Brothers si succes in cariera. Mai jos, cateva piese din spectacol.

Evenimentul s-a incheiat cu o noapte de pomina in Crama Hotelului Sighisoara, unde iubitorii de muzica s-au reunit alaturi de artistii invitati la festival si am avut parte de un Open Jam Session pe cinste, cu instrumentisti de inalta calitate.

Naturaletea cu care te intampina acesti artisti, faptul ca poti sa vorbesti cu ei deschis, ca poti sa ciocnesti un pahar si ca poti sa-i auzi intr-un mod mai personal, ba mai mult, ca poti sa canti alaturi de ei, daca ai un pic de talent, toate acestea te fac sa stai pina la cantatul cocosilor si sa te abandonezi muzicii.

Bucurati-va de melodiile de mai jos si reveniti online pentru urmatoarele zile de festival si cine stie, poate direct in Sighisoara, in 2012!

Crossroads:

Little Brothers Banjo

Crossroads

Little Brothers Vals

Crossroads

Little Brothers

SKYDOG - DUANE ALLMAN

2011-02-08T17:10:00.010+02:00

Dupa mintea si preferintele mele muzicale, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai slide-ului si Southern Rock&Blues-ului este, Howard Duane Allman, sau Skydog asa cum ii spuneau adesea apropiatii (aceasta porecla i-a fost data de Wilson Pickett). Duane s-a nascut in data de 20.11.1946 in Nashville, Tennessee. Tatal sau, un militar de cariera a fost omorat de un autostopist cand Duane avea doar trei ani. Probabil ca pentru multi numele de Duane Allman este asociat cu Allman Brothers Band, el fiind unul dintre co-fondatorii acestei trupe, dar pentru mine Duane Allman este unul dintre cei mai mari chitaristi si muzicieni, avand o influenta determinanta in stilurile blues si rock. In 2003 revista Rolling Stone l-a pus pe Alman pe locul 2 in topul celor mai buni chitaristi ai tuturor timpurilor, imediat dupa Jimi Hendrix. Tonul chitarei sale (o Gibson Le Paul) amplificat de un Marshall de 50 watti nu se compara cu nimic altceva si a ramas in memoria iubitorilor de muzica ca unul dintre cele mai expresive sunete de chitara. Inainte de formarea trupei The Allman Brothers Band si chiar in perioada activa a acesteia, Duane a cantat alaturi de nume mari ale bluesului - King Curtis, Aretha Franklin, Wilson Pickett, Herbie Mann etc. Totodata, trebuie mentionat si faptul ca a avut o contributie majora la realizarea albumului Layla and Other Assorted Love scos in 1970 de Derek and the Dominos.

Primul contact cu chitara l-a avut in anul 1960 cand, influentat de fratele sau mai mic, Gregg, care isi cumparase o chitara dupa ce ascultase si fusese impresionat de un vecin care canta in fiecare seara muzica country la o chitara acustica, si-a dat seama ca "zdranganitul" la chitara este un mod extraordinar de placut de a-ti pierde timpul. Viata celor doi frati s-a schimbat radical cand la sfarsitul aceluiasi an au fost la un concert de blues si l-au ascultat pe BB King cantand. Imediat dupa concert, Duane s-a dus acasa, a pus mana pe chitara si nu s-a lasat pana nu a scos cateva dintre acordurile de blues cantate de BB King la concert. Acesta a fost punctul in care cei doi pusti s-au hotarat sa devina muzicieni.

Cariera muzicala a acestui fenomenal chitarist este una lunga si sinuoasa - prima trupa pe care a infiintat-o impreuna cu fratele sau s-a numit The Escorts. In 1965 au schimbat numele trupei in Allman Joy, iar in 1967 s-au metamorfozat intr-o alta trupa denumita the The Hour Glass. Nici una dintre aceste formatii nu s-a bucurat de un succes prea mare, iar The Hour Glass s-a destramat in 1968 cand cei doi frati s-au decis sa se intoarca din St. Louis, Missouri (unde Duane absolvise Seabreeze High School) in Florida. Pana in martie 1969 cand impreuna cu fratele sau Gregg, Berry Oakley, Jaimoe Johanson si Butch Trucks au infiintat The Allman Brothers Band, Duane a cantat in diferite formule alaturi de mari legende ale muzicii precum: Boz Scaggs, Delaney & Bonnie, Wilson Picket, Laura Nyro, Clarence Carter, King Kurtis, Aretha Franklin, Otish Rush, Percy Sledge, Johny Jenkins, Herbie Mann.
Duane a murit in 1971 intr-un accident de motocicleta numai la cateva luni dupa succesul pe care l-a avut cu inregistrarile de casa de discuri At Fillmore East.

Gary Moore...iti multumim!

2011-02-07T01:34:00.001+02:00

Salut!

Gary Moore a trecut in lumea de dincolo. A ales Spania drept poarta de iesire. Ii multumim pentru ce a facut pentru muzica zilelor noastre si as adauga faptul ca nu a fost apreciat la adevarata sa valoare. Timpul le va rezolva insa pe toate.

Putine mai sunt de spus asa ca lasam muzica sa vorbeasca de la sine! In aplauze, Gary Moore...

Addiction 1/2 - Rock si blues cu Alex si Silviu la Understage

2011-01-31T22:26:00.006+02:00

Seara trecuta am avut parte de cea mai placuta surpriza din ultimul deceniu. Si sunt sigur ca nu doar eu, pentru ca dupa cum a reactionat publicul adunat ieri seara in Clubul Understage din Braila, bag mana in foc ca absolut toti cei prezenti au simtit furnicaturi pe sira spinarii timp de aproape 3 ore ascultandu-i pe Alex si Silviu, doi adolescenti de 15 ani al caror talent si dedicatie pentru muzica m-au facut sa realizez ca daca vrei sa asculti muzica buna in Braila nu e musai sa-i chemi pe Cyfer, Patoi, Hanno, AGWeinberger, Minculescu, Claudiu Purcarin, Dan Spataru sau pe Michael Jackson :) (scuzati fraza lunga si intortocheata, dar asa mi-a venit....). Si fac aceasta afirmatie cu toata convingerea deoarece duminica trecuta am descoperit ca Braila are o pepiniera de muzicieni extrem de valorosi.

Cu o chitara rece, o voce calda dar penetranta si cu un Ibanez care suna dumnezeieste Silviu si Alex ne-au incantat simturile si "ne-au plimbat prin" Satriani, Beatles, Pink Floyd, Phoenix, Dylan, Petrucci etc si, mai mult decat atat, au cantat chiar si cateva piese compozitie proprie. Dupa cum era de asteptat, seara s-a terminat cu un jam session pe teme de blues la care au participat printre altii - marele actor Zoltan Butuc si marele chitarist Crin Grigore. Alexandru Musat si Silviu Paraschiv sunt membrii de baza ai trupei de rock Addiction, o formatie tanara din toate punctele de vedere dar deja extrem de apreciata si cu prezente notabile in festivalurile de gen (Stufstock, Rock'em All, Youth Rock Fest, S'live Rock etc).

Mai multe informatii despre cei doi artisti si despre Addiction pe : http://www.addiction-band.com/

Culegatorii de folclor american

2011-01-28T12:59:00.000+02:00

Salut!

Astazi am decis sa scriu despre anumite personalitati de pe continentul american care au contribuit enorm la imbogatirea colectiei de folclor prin activitatea lor de culegatori.

Primele inregistrari in acest sens ar exista din 1924, prin South Carolina, efectuate de Lawrence Gellert. Ele constau din 4 chitare care acompaniaza un cantec de blues ce ne povesteste despre un protest al populatiei de culoare, prizonierat, etc. Din aceasta perioada dateaza aceasta fascinanta colectie de inregistrari a lui Gellert, in care mai intalnim melodii cantate de grupuri de muncitori pe camp si strigatori (un gen muzical popular).

Un alt culegator de folclor american a fost si Robert W. Gordon. Desi in aparenta, Gordon nu inregistrase blues deloc, intr-o inregistrare din 1925 l-a inregistrat (pe un fel de cilindre din ceara...tehnica nu gluma) pe compozitorul Ben Harney cantand o versiune a piesei "You've been a good old wagon" despre constructia cailor ferate din SUA.

In 1928 Gordon a fost numit seful nou infiintatei Arhive de Folclor American din Libraria Congresului, o pozitie pe care o va detine pina in 1933, cand au ramas fara fonduri...se mai intampla.

Un alt mare nume al culegatorilor de folclor este Alan Lomax, care la 17 ani l-a trimis pe tatal sau in iunie 1933, echipat cu un cilindru inventat de Edison sa faca inregistrari ale melodiilor seculare ale negrilor. Pornind de la casa lor din Texas, familia Lomax a facut inregistrari prin toate zonele de interes ale Americii. Au inregistrat tot ce s-a putut: cantece de inchisoare, de pahar, de suparare (ca la noi, vorba aia), interpretate de personaje parca desprinse din cartile de povesti. Amintesc aici pe James "Iron Head" Baker, Mose "Clear Rock" Platt, "Lightnin'" Washington sau Ernest (Mexico) Williams.

Alte melodii au fost inregistrate si in locuri mai civilizate, nu doar in inchisori, in interpretarea unora precum K.C.Gallaway, Willie "Bubba" Grimes, "Ivory Joe" Hunter si Henry Trevellian (Truvillion). Niciunul dintre cilindrele cu inregistrari din Texas nu au fost date publicului dar exista inregistrari de la majoritatea acestor artisti incluse in colectia "American Ballads and Folk Songs" (New York, 1934).

Iata cateva exemple.....enjoy!

SAU

Si o recomandare din partea lui Alan Lomax:

Festivalul de Blues Sighisoara 2011

2011-01-06T13:59:00.006+02:00

Salut!

Nu cred ca exista un eveniment mai important pentru mine, in acest inceput de an, decit Festivalul de Blues de la Sighisoara, din 24-26 februarie. Ok, ar mai fi 14 februarie....si nu pentru ca e Lover's Day....dar eventul din Sighisoara nu trebuie ratat.

Vom merge acolo, asa cum am facut-o si anul trecut. Si vom relata, fie de la fata locului, fie in urma procesarii materialelor dupa eveniment. Sper sa avem mai multe materiale, acum ca ne-am mai antrenat si noi in arta cronicii de blues. :)

Din ce am auzit si citit, in acest an programul este urmatorul:

24 februarie - Crossroads (Romania) si Little Brothers (USA)

25 februarie - Diane Blue & Roberto Morbioli (USA) si Davina & The Vagabonds (USA)

26 februarie - Steven De Bruyn, Roland and Tony Gyselinck (Belgia) si Murali Coryell (USA)

In fiecare seara, de la 19:30 se dezlantuie blues-ul, multumita Asociatiei Culturale Sighisoara Blues Hospital si generosilor sponsori care vor face posibila realizarea evenimentului si in acest an 2011.

Prezentarile, ca in fiecare an, vor fi facute de Berti Barbera!

Mai jos, cate putin din toate!

Ne vedem la Sighisoara! Blues on!

Cu prietenie,

Traian

The Little Brothers

Diane Blue & Roberto Morbioli

Davina & The Vagabonds

Steven De Bruyn, Roland and Tony Gyselinck

Murali Coryell

Chuck Berry are 84 de ani si nu prea mai poate...

2011-01-03T22:50:00.004+02:00

Am avut un post mai vechi pe Moodforblues despre marele Chuck Berry in care am incercat sa va arat (daca mai era nevoie :)!) prin cateva inregistrari luate de pe youtube ca acest artist desavarsit se numără printre cei mai inovatori muzicieni din istorie, fiind cel care a transformat blues-ul în rock'n'roll. Printre hit-urile sale, preluate ulterior de numeroşi artişti din toată lumea, se numără "Roll Over Beethoven", "Rock and Roll Music" şi "Johnny B. Goode". Deci, daca va spune cineva ca Elvis este regele rock'n'roll-ului sa stiti ca minte cu nerusinare. Chuck Berry este taticul rock-ului!!!
Din nefericire, in timpul concertului de Anul Nou, aflandu-se pe scena de la Congress Theater, acesta a cazut in fata publicului, după ce cu o zi în urmă se plânsese că nu se simte bine dar a refuzat un control la doctor. Cântăreţul a fost scos în culise, însă a revenit pe scenă, după câteva minute. Concertul nu a fost dus la bun sfârşit pentru că Berry a clacat din nou şi a fost dus la hotelul unde fusese cazat. O dată în plus, muzicianul a refuzat să meargă la spital iar duminică şi-a făcut bagajele şi a plecat acasă, în St Louis.
Conform ultimelor informaţii, starea lui de sănătate este relativ bună în prezent.
Eu ii doresc o stare de sanatate mult mai buna pentru a-l putea vedea pe scena inca 30 de ani de acum incolo!

Craciun fericit!

2010-12-24T09:01:00.001+02:00

Eugen Caminschi la Open Jam Big Mamou

2010-12-08T18:39:00.000+02:00

Salut!

S-a mai stins o zi de marti, o zi pe care am ales sa o sting intr-un loc unde-i sade bine finalului de zi, adica in Big Mamou. Am ezitat, fiind obosit dupa o zi destul de solicitanta, dar am zis: Caminschi. Si m-am dus! Am luat-o si pe ea, camera, astfel incat sa pot sa-ti ofer ceva imagini si cateva clipuri unicat, in ciuda luminii orbitor de absente! Dar se aude...si se aude bine.

O sala plina de entuziasti, cateva piese in deschidere, dupa o cursa intre La Scena si Big Mamou, pentru Cyfer, amfitrionul. Stiam ca poate sa ajunga la timp! Un artist de valoare ajunge intotdeauna la timp, pentru ca spectacolul incepe exact atunci cind a ajuns el, nici mai devreme, nici mai tarziu!

Invitat pe scena Eugen Caminschi, cunoscut publicului larg drept chitarist al trupei Vama, dar cu o mare pasiune pentru muzica blues. Am avut ocazia sa-l mai intalnesc in acelasi context, in Big Mamou, alaturi de Vali Racila, seara aceea ramanand vie in amintirea mea datorita unei prelungiri a Jam Session-ului in locatia Niste Domni si Fiii, pana spre dimineata. Chiar a fost fain sa cantam (mai ales ei), pana in zori.

Ce mi-a placut in mod special aseara a fost modul in care s-au sincronizat cei doi chitaristi, Cyfer si Eugen Caminschi, dialogurile inedite ale chitarelor dar si simbioza dintre toti membrii formatiei adunate ad-hoc, cu Claudiu "Nashu" Purcarin la tobe si Catalin Rasvan la chitara bass (unul dintre putinele momente in care am auzit cu claritate si bass-ul in Mamou).

In partea a doua a spectacolului au urcat pe scena doi tineri din Statele Unite (veniti intamplator sau nu, sincer, nu stiu) care au improvizat la instrumente cu coarde (mai putin harpa) pret de cateva minute bune, sub directa indrumare a lui Sabin Tarabega la tobe. A iesit o reprezentatie pe cinste, aplaudata indelung. Solo-urile fiecaruia dintre artisti au fost incredibile, inspiratia fiind la ea acasa.

As mai spune multe, dar cel mai relevant este materialul pe care te invit sa-l urmaresti mai jos. Si daca iti iese Eugen Caminschi in cale, indiferent de locatie, mergi! Merita pe deplin!

Se intampla intr-o marti, in Big Mamou:

Ceva frumos la Braila...

2010-12-08T17:08:00.003+02:00

Weekend cu mult blues la Braila, in Understage

2010-11-28T23:55:00.008+02:00

Daca la Buzau in acest sfarsit de saptamana s-a tinut a XV-a editie a festivalului de blues "BLUZAU", la Braila s-a intamplat in premiera ceva asemanator, adica un weekend incendiar de blues&rock la Clubul Understage cu trupele Cyfer Trio si Nightlosers care au concertat in serile de 26 noiembrie, respectiv 27 noiembrie. Asa cum era de asteptat, brailenii au avut parte de doua seri exceptionale si au reusit sa le arate artistilor/invitatilor ca si prin venele lui Tanti Elvira curge inca foarte mult blues, sala clubului devenind neincapatoare pentru cei care s-au adunat sa se bucure de piese precum Cocaine, All your lovin', Shame, Shame, Wild Thing, My Baby, Hoochie Choochie Man etc. In seara de vineri regalul de blues oferit de Cyfer (chitara, voce), Florin (bas) si Petrica (Tobe) s-a incheiat cu un jam session de mare angajament la care au participat atat membrii trupei Spirit dar si doi dintre spectatori (Crin la chitara si Catalin la muzicuta).

Sambata baietii de la Nightlosers au oferit un show de milioane, aplauzele stingandu-se cu mult timp dupa miezul noptii. Ca de obicei, Hanno s-a bazat pe mix-ul dintre blues si anumite forme de folclor conteporan, etalate pe scena de la Understage sub egida detasarii si a bunei dispozitii. Surpriza serii a fost insa tobarul trupei, Claudiu Purcarin (Nasu')- cel mai bun baterist pe care il are Romania la ora actuala - care a facut un spectacol desavarsit imbinand solo-uri monumentale de tobe cu dansul popular ardelenesc, cantand chiar si cu vocea care s-a lipit perfect pe ritmul de blues autentic sau pe cantecele populare din zona Clujului.

CELE DOUA CONCERTE AU FOST OFERITE DE MAGAZINUL "CONCEPT 38 - UN MAGAZIN MARE CU PRETURI MICI - Calea Calarasilor, nr. 56, Braila

SPIRIT de brailean: Understage - locul in care rock-ul si blues-ul se intalnesc sa bea o bere cu teatrul

2010-11-23T23:20:00.006+02:00

Fiind deportat (din motive politice) de cateva luni in "Orasul cu salcami", am avut marea si frumoasa surpriza sa asist la nasterea unui proiect cultural mai mult decat interesant si curajos - UNDERSTAGE si la renasterea unei mari formatii rock - SPIRIT.

Daca nu stiati, Braila este un oras care cu multi ani in urma a fost un adevarat motor pentru cultura si economia Romaniei - urbe cosmopolita candva plina de greci, turci, englezi, francezi, evrei, rusi, austrieci etc, s-a putut lauda cu prima bursa de cereale din Europa, s-a putut lauda cu primul plan urbanistic din Romania, s-a putut lauda cu dobandirea statutului de oras porto-franco in 1836, cu utilizarea in premiera pentru Romania a betonului armat in 1888, cu deschiderea primei Camere de Arbitraj (1836), chiar cu inaugurarea/deschiderea Bancii Comerciale si cu multe altele. Acum, din pacate, despre Braila in sens pozitiv nu se mai poate spune decat ca are cel mai frumos teatru din Romania si (inca) unele din cele mai frumoase cladiri din lume a caror arhitectura ii lasa muti de uimire pe putinii turisti care au ocazia sa zaboveasca in frumosul oras de pe malul stang al Dunarii.
Imi cer scuze pentru divagatia facuta caci nu despre istoria economico-culturala a Brailei vroiam sa va vorbesc in acest post, ci despre Clubul Understage si despre "Spirit", o trupa de pop-rock braileana care a aratat in seara de sambata (20. 11.2010) ca Braila are inca muzicieni de mare clasa.UNDERSTAGE este un club, un bar sau mai bine spus un loc (situat la intersectia strazilor Mihai Eminescu si Mihail Sebastian - pozitie predestinata) unde poti vedea o piesa de teatru, te poti bucura de un concert de rock, blues, jazz sau folk dar as mai putea spune ca este si un curcubeu intins cu delicatete peste acest oras cenusiu, pustiit in ultimii ani de orice bogatie culturala, sociala si economica.

Neavand foarte mult timp la dispozitie pentru a ma documenta despre istoria si membrii trupei Spirit , am sa fiu un mic porc de Guinea si am sa citez din articolul scris de Cristina Dosuleanu in cotidianul local, Obiectivul de Braila:
"Cover-uri bine interpretate, din anii '70 până azi, melodii străine, dar şi autohtone, au putut fi ascultate sâmbătă seara, în Clubul "Understage". Performerul serii a fost trupa "Spirit", alcătuită din: Sorin - bas, Răzvan - claviaturi, Mario - tobe, Relu - chitară, iar Ady şi Cătălina solişti. "Spirit" este un grup pop-rock, reunit într-o nouă formulă după anul 2000, care, în orele de muzică oferite, a acoperit o gamă largă de stiluri muzicale: rock, soul, disco, reggae. Cele două sesiuni de cover-uri au debutat cu binecunoscuta "I love to entertain you", după care au urmat zeci de hit-uri din repertoriul artiştilor sau al unor formaţii şi interpreţi intraţi în istoria muzicii, precum ZZTop, Santana, Doobie Brothers, Eric Clapton, Tina Turner, Blondie, Direcţia 5 sau Vama veche. Trupa "Spirit" s-a remarcat prin vocile puternice ale soliştilor, versatilitatea lor, care le-a permis să abordeze registre dintre cele mai variate." Eu as face acum doar urmatoarea observatie: concertul sustinut de trupa Spirit a fost unul care m-a impresionat intr-un mod extraordinar de placut si sunt sigur ca aceasta formatie reunita dupa 20 de ani va avea multe de spus in peisajul rock-ului romanesc.

Marius Pop la Open Jam Big Mamou

2010-11-17T21:47:00.001+02:00

Salut!

Aseara a fost marti....prin urmare, Open Jam in Big Mamou. De data asta, invitat a fost Marius Pop, un chitarist desavarsit, insotit de cativa artisti de mare valoare, alaturi de care este o onoare sa evoluezi, ca sa il citez pe Cyfer. La tobe Marcel Moldovan si la bass Dan Georgescu. Evident, am avut parte si de momente deosebite la tobe, alaturi de Claudiu Nashu Purcarin si Sabin Tarabega.

Despre Marius Pop va pot spune ca este inrudit cu chitara din nastere, tatal sau fiind chitarist si vocalist al cunoscutei trupe rock "Celelalte Cuvinte". Dincolo de mostenirea genetica, Marius este si un foarte bun autodidact, repetand cate 4 ore pe zi la chitara, de pe la varsta de 9 ani. Destule ore, ai spune. Dar intotdeauna este loc de mai mult si de mai bine.

La 13 ani a intrat pentru prima data intr-un grup rock si de atunci este in lumea concertelor, a turneelor si inregistrarilor. Dupa o perioada in care a imbratisat rock-ul, a inceput sa fie atras si de jazz, devenind astfel un complex artist de fusion. A castigat numeroase competitii internationale de chitara si jazz, fiind considerat un tinar talent de valoare, in cercurile din strainatate.

A cantat alaturi de multe nume mari ale Romaniei, fiind foarte cautat printre chitaristi, pentru astfel de colaborari. In 2009 a format trupa M Theory alaturi de cei mai valorosi artisti cu care a evoluat iar anul acesta a lansat primul album, intitulat "First Step".

Va las in cele ce urmeaza in compania lui Marius Pop si a celorlalti prieteni care ne-au incantat aseara, in Big Mamou. Vizibilitate redusa, inca nu exista lumina buna pe scena! Mai fac un apel! :)

Mike Vlahopol la Open Jam Big Mamou

2010-11-10T12:05:00.003+02:00

Salut!

Dupa o zi de marti extrem de incarcata si de plina cu evenimente placute, seara, am ajuns in Big Mamou. Dupa cum ne-a obisnuit, Cyfer invita artisti deosebiti, in cadrul sesiunilor Open Jam. De aceasta data, Mike Vlahopol si prietenii.

Ma gandeam la cuvinte acum, la formulari, dar cred ca cel mai bine este sa pun doua puncte si sa scriu ce-mi vine in minte. Asadar: super chitarist frate, mi-a placut foarte mult. Un maestru al chitarei, inventiv, se juca relaxat cu instrumentul si se vedea clar ca este facut pentru asa ceva. O incantare sa-l asculti, speram ca momentele de solo sa fie cat mai lungi, visare, ritm, nebunie. Merita vazut, ascultat si urmarit (numai cu aprobarea lui). :)

In prezent activeaza in trupa proprie: The Crossroads Band, alaturi de muzicieni minunati pe care i-am putut asculta si aseara. Ii amintesc pe Alex Dragon- vocals, Alex Nicolson - Keys, vocals, Cornelius Dinica - bass,
Matt Smith - drums. Concerteaza prin toate cluburile din tara si din Capitala, asadar, atentie la afise.

Chitarist, lider de trupa, producator si creator de muzica, Mihai (Mike) Vlahopol a inceput sa cante la chitara de la varsta de 15 ani, cand tatal sau i-a daruit o chitara ruseasca. A inceput sa desluseasca tainele instrumentului de unul singur, in absenta materialelor informative...deh...vremuri sumbre....In scurt timp s-a imprietenit cu oameni cunoscuti din muzica romaneasca, oameni care l-au incurajat sa-si formeze o trupa.

Prima trupa a aparut in liceu, abordand stiluri precum Heavy Metal si Progressive Rock. Abia in 1996 a ajuns "la rascruce de drumuri" (Crossroads - cunoscatorii inteleg) si s-a intalnit cu blues-ul.

Imediat dupa revolutia din Romania a devenit interesat de arta concertelor si a reusit sa devina o piesa importanta (stage coordinator) in puzzle-ul unor spectacole grandioase care au avut loc la noi, spectacole sustinute de Scorpions, Uriah Heep, Deep Purple, Michael Jackson, Whitesnake, Julio Iglesias, Steve Vai.

Din iulie 2010 Mike Vlahopol este recunoscut oficial ca artist reprezentativ al marcii de chitara D'addario Strings (pe care o foloseste din 1996), deci iata ca prin munca si pasiune, visele devin realitate.

Mai jos va las in compania catorva materiale surprinse aseara, in Big Mamou! Fac un apel la "autoritatile" Big Mamou, poate se lumineaza scena ceva mai mult...in scopuri video. :)

Mike Vlahopol and Band...enjoy:

Solo la tobe cu Claudiu "Nasu" Purcarin

The Crossroads Band

Roxana Stroe - chitarista de blues a Romaniei

2010-11-03T22:34:00.000+02:00

Salut!

In aceasta postare voi scrie despre Roxana Stroe, o excelenta chitarista de blues pe care v-o recomand cu mare caldura, ori de cate ori aveti ocazia sa o ascultati. Roxana este pasionata de chitara, de blues si asta se vede. Ma bucur sa o avem in lista noastra de artisti din Romania dar si in lista noastra de prieteni. Un om deosebit care isi urmeaza cu pasiune, pasiunea! Mi-a spus-o personal!

A invatat sa cante la chitara la varsta de 13 ani, cand a avut si prima ei formatie de copii. Motivul initial pentru care s-a apucat de chitara a fost sa cante piesa Yesterday a lui Beatles.

Mediul in care a crescut si-a pus amprenta asupra formarii sale ca si chitarista de blues, in casa cand era copil parintii ascultau rock vechi, jazz si blues si de mica era familiarizata cu formatii ca Beatles, Credence Clearwater Revival, Rolling Stones, Janis Joplin, Jimi Hendrix, Pink Floyd – o istorioara amuzanta ar fi ca la 3 ani se ascundea in dulap cand tatal asculta albumul Dark Side Of the Moon al trupei Pink Floyd. Mai tarziu, normal ca a ajuns sa adore aceasta trupa. In casa sa de la Constanta, orasul in care a crescut, tatal sau Corneliu Stroe, cunoscutul baterist de jazz, avea invitati muzicieni dupa fiecare concert organizat in acest oras, in acest fel, Roxana luand contact direct cu acestia de mica. Niste nume ar fi Harry Tavitian - (colegul de formatie al tatalui ei), Johnny Raducanu, Anca Parghel, Catalin Rotaru, Eugen Gondi, Hanno Hoeffer, etc. In acest context, l-a intalnit si pe AG Weinberger care a contribuit asupra luarii deciziei ei de a canta toata viata stilul Blues.

La liceu a avut o trupa de fete cu care a inceput sa cante blues si rock. In studentie, si-a facut ucenicia cantand in cluburi ca invitata la jam session-uri alaturi de nume mari ca AG Weinberger, Eugen Caminschi, Berti Barbera, Florin Ochescu, Nightloosers, Harry Coradini, in aceasta perioada a activat si in trupa de blues Split Blues Band cantand in majoritatea cluburilor bucurestene.

In 2005 a fost membra titulara in formatia Mike & the Blue Spirits cu care a scos albumul “Capra Vecinului” si cu care a avut turnee in toata tara.

Tot in 2005 inregistreaza tot cu formatia Blue Spirits piesa “Prins in Trafic” ce se afla pe albumul Romanian Tribute to Jimi Hendrix

In 2006 a facut parte din formatia Nicolei cu care a concertat in toata tara

Alte colaborari recente: Narcisa Suciu, Garbis Dedeian

In momentul de fata face parte din trupa Foxy Lady Band (care vine de la Piesa lui Jimi Hendrix – Foxy Lady) ca si chitarista dar ca si vocalista alaturi de Catalin Grosu – clape, voce, Mihai Ursu - bass, Corneliu Stroe - tobe, dar formula este flexibila, colaborand si cu alti muzicieni bucuresteni cum ar fi Catalin Rasvan - bass si Nicu Georoiu –tobe.

In aceasta toamna va inregistra in studio un album care va fi lansat undeva pe la mijlocul anului viitor. Muzica si versurile sunt creatie personala R.S., iar piesele vor fi de factura blues, dar si country si pop-rock. Revenim cu detalii pe masura ce proiectul avanseaza.

Roxana Stroe a aparut in urmatoarele emisiuni: Timpul Chitarelor, Unora le place, Cronica Carcotasilor, Remix, Interzis FM, Duminica in familie. In aceasta toamna se va realiza o emisiune exclusiv despre ea,

care va fi difuzata la TVR.

Genurile muzicale pe care le asculta: blues, country, jazz, rock vechi dar si modern, fado, bossanova.

Studii: Facultatea de limbi straine, sectia engleza-franceza. Profesie de baza: profesor de engleza si traducator autorizat.

Pasiuni: mersul la concerte in cluburi si pe stadioane sau sali de spectacole, mersul pe bicicleta, jocurile shooter pe calculator, mersul pe munte, calatoriile in strainatate, cititul, filmele, documentarele, cainii (la Constanta are un schnauzer pitic care raspunde la numele de Bonnie – dupa chitarista americana de blues Bonnie Raitt).

Va las in compania Roxanei Stroe:

Roxana Stroe la Open Jam Big Mamou

2010-11-03T21:53:00.000+02:00

Salut!

Data stelara 02 noiembrie 2010....am fost cu lumea, in lumea Big Mamou din Bucuresti, pentru a asista la Open Jam cu Roxana Stroe. Blues, muzica buna, oameni pasionati si atmosfera. Asta am gasit la venire...asta am lasat la plecare. Ii multumesc Georgianei pentru grija fata de cei dragi.

Asadar, Open Jam. Din distributie: Roxana Stroe (chitara), Cyfer (gazda buna), "Nasu" Claudiu Purcarin (tobe), Radu Andrei (bass), Sabin Tarabega (tobe). Big Mamou este un loc unde ai sansa sa vezi profesionistii la treaba. De-a lungul timpului am fost incredibil de placut surprins, nici eu nu cred acum cat de surprins am fost, de aparitia unor interpreti extraordinari in acest loc caruia uneori ii spun "casa". Datorita concertelor minunate, nu va ganditi la Bachus si ai lui. :)

Roxana Stroe este singura chitaristă de blues din ţară, cu un CV impresionant. A concertat, ca invitată, alături de A.G. Weinberger, Florin Ochescu, Berti Barbera, Harry Tavitian, Narcisa Suciu, Maria Răducanu. A activat ani buni ca titular în grupurile Mike Godoroja & The Blue Spirit şi Harry Coradini Band. A participat la festivaluri cunoscute de blues şi jazz din România şi emisiuni de televiziune dedicate genului iar in prezent se pregateste de lansarea unui album personal. Vom acoperi profilul acestei minunate interprete de blues intr-un articol viitor. Si pentru ca viitorul suna bine, articolul va veni imediat dupa acesta.

Nici nu stiu cum sa povestesc. Curios...si pentru mine. Am intrat, m-am asezat, a inceput show-ul cu arhicunoscuta piesa Route 66. Dupa aceea au curs toate piesele dragi sufletului meu, rand pe rand: Cocaine, Got my mojo workin', Mustang Sally....dar si cateva piese compozitie proprie. Este a doua oara cand o ascult pe Roxana si cu siguranta nu va fi ultima. Ai fi tentat sa spui ca e destul de pretentios titlul: singura chitarista de blues din Romania dar credeti-ma, este binemeritat. Este o super chitarista care traieste fiecare acord in parte si care stie sa te faca sa ramai cu cana de vin fiert in aer pana se raceste, atunci cand canta. Pentru ca uiti de tot...o incantare.

Cel mai mult, sincer, mi-au placut duelurile dintre chitara nr 1 - Roxana si chitara nr 2 - Cyfer. Superb. Singurul castigator al acestui duel a fost publicul, care a aplaudat si ovationat ori de cate ori te fortau imprejurarile. Si te fortau....crede-ma! Te fortau!

As vrea sa scriu si despre "Nasu" Claudiu Purcarin dar prefer sa spun doar atat: e printre cei mai buni bateristi din tara. Si e singurul caruia i-am pupat mana ca la preot, dupa un solo care m-a uns pe suflet. Ramane intre noi! :)

Spre final am avut placerea sa asist si la o schimbare de forte, pe scena fiind doi tineri chitaristi minunati: Alexandru Sima si Cristian Gavrila (pe care as fi vrut sa-l vad mai mult cu fata, in timpul solo-ului foarte fain) care au dat viata piesei Another Brick In The Wall, dar au contribuit si la alte piese consacrate.

Va las in cele ce urmeaza in compania unei filmari de la fata locului. Cer ingaduinta pentru calitatea filmarii...dar si pentru sonorizarea care le-a cam dat de furca artistilor, datorita alinierii planetelor.

Open Jam....Roxana Stroe....si echipa.....

Iata si ceva cu vizibilitate sporita:

Si un Big Mamou de aseara:

WYNONIE HARRIS sau Rockin' the Blues

2010-11-01T21:31:00.005+02:00

Wynonie Harris, cel care a avut curajul sa se autointituleze Mr. Blues, s-a nascut in Omaha, Nebraska, pe 24 august 1915. Baiat cu scaun la cap, a incercat sa urmeze cursurile Universitatii Creighton dar golul din buzunarele sale l-a facut sa se lase de scoala si sa lucreze in cluburile locale prestand ca si comediant si/sau dansator. Autodidact, a invatat sa cante la tobe si si-a format o trupa cu care a inceput sa cante in localurile din Omaha. Insa golul din buzunarele sale (si din sufletul sau) nu s-a umplut pana nu a ajuns in Los Angeles si a inceput sa colaboreze/lucreze cu Lucky Millinder's Orchestra, in 1944. Pentru urmatorii 7 ani, Harris a fost un personaj extrem de popular, iar printre cele mai cunoscute si apreciate inregistrari mentionam aici piese precum "My Payful Baby's Gone", "Wynonie' Blues", "Good Morning Corinne" si "Here Comes the Blues". In multe dintre aceste inregistrari a fost acompaniat de cei mai buni saxofonisti ai acelor timpuri - Illinois Jacquet, Arnett Cobb, Allen Eager si chiar Jack Mc Vea. Succesul lui "Mr. Blues" a inceput sa se stinga in cursul anului 1951 iar peste doi ani, Wynonie Harris s-a retras din activitatea muzicala iar timp de 10 ani s-a reorientat spre food-business, ocupandu-se de un restaurant in Brooklyn. Cu toate acestea, nu a renuntat definitiv la muzica si din cand in cand a mai inregistrat pentru casele de discuri Atco, Roulette si Cadet.

In 1963 s-a mutat in Los Angeles unde a si murit in urma unui cancer de prostata pe data de 14 iunie 1969.
Harris a fost o figura legendara a bluesului si un deschizator de drumuri pentru rock&roll, Elvis fiind unul dintre numerosii cantareti care i-a atat preluat piesele cat si stilul inconfundabil.

Sir Blues - Vali Racila la Braila

2010-11-01T08:54:00.001+02:00

Sâmbătă seara, cu începere de la ora 21.00, clubul "Understage" din Braila a fost gazda unui recital care a purtat marca inconfundabilă a lui "Sir Blues" Vali Răcilă. Timp de aproximativ două ore şi jumătate, subsolul de pe strada Mihai Eminescu nr. 24, colţ cu Mihail Sebastian, a împrumutat aerul muzical al cătunelor de pe malul râului Mississippi, de la mijlocul anilor '20, când, oficial, a debutat ceea ce s-ar putea numi Epoca Blues-ului. În centrul scenei, stând pe un scaun, purtând o cămaşă cadrilată, lungă până la genunchi, cu o ţigară de foi în colţul gurii şi cu o barbă stufoasă şi încărunţită de trecerea anilor, pastişând cu succes imaginea unui căutător de aur din era pintenilor, se afla statura impozantă a lui "Sir Blues" Vali Răcilă, înconjurată de un superb "armament cu corzi".

Blues-ul ca formă de viaţă

Expansiv şi, pe alocuri, ludic, recitalul lui Vali Răcilă, de o tehnicitate impresionantă, de o autentică disponibilitate interioară şi lipsit de morbul păgubos al unei stilistici de impresionat "profesioniştii", a coagulat în nucleul lui o mini-enciclopedie, dominată de cover-uri executate ireproşabil, cu trimiteri spre numele unor titani ai genului, totul supus unui "joc" de degete impregnat până în măduvă de şcoala afectelor lui Skip James sau Blind Willie Johnson, ca să dăm doar câteva exemple. Sesiunile blues ale lui Vali Răcilă au o notă specială. Care anume? Faptul că, dincolo de opulenţa educată a sunetului, atitudinea atât artistică, cât şi scenică a lui Vali Răcilă se manifestă ca o continuă lecţie de inteligenţă sufletească. Impresia acută pe care o ai în faţa bluesman-ului este aceea a unui om despuiat de orice fel de complexe "cotidiene", care a înţeles (fără restricţii de "formă"!) ceea ce trebuie înţeles din viaţă. Când atinge corzile steel-guitar-ului, "Sir Blues" Vali Răcilă pare a se cufunda într-o lume a normalităţii, unde ţâfna umanismului, unde rigorile perverse ale vieţii de animal social şi unde teroarea plictisului universal (mai exact, compoziţia "majoritară" a societăţilor umane) ating apogeul propriului nonsens şi se estompează în iubirea pentru creaţie, adică pentru tot ceea ce înseamnă simţire netrunchiată, adică pentru tot ceea ce nu poate fi atacat cu parafe, cu acte normative ori cu speculaţii psihologizante.

Blues-ul lui "Sir Blues"

La sfârşitul serii, "Sir Blues" Vali Răcilă ne-a declarat că a fost plăcut impresionat de reacţia publicului şi de primirea organizatorilor. Întrebat ce anume l-a îndreptat spre un stil atât de complex, cum au mulţi tendinţa de-a eticheta blues-ul, Vali Răcilă ne-a răspuns: "Am ales blues-ul pentru că este cea mai simplă, cea mai directă şi cea mai apropiată formă de muzică de sufletul omului. Nu ştiu de ce unora li se pare complex, pentru că este foarte, foarte simplu, deoarece acest gen de muzică, practic, ca tehnică, se naşte din trei acorduri. În fine, de ce blues? Blues, pentru că ăsta mi-a sunat în ureche, încă de când eram mic copil, ăsta mi-a atins inima".

Surpriza serii a reprezentat-o un "purtător de muzicuţă", apărut ca din ceaţă pe scenă, pentru a-l acompania, pe durata câtorva melodii, pe Vali Răcilă. Numele lui este Cătălin Curcă, un personaj misterios, despre care nu ştim prea multe în afară de faptul că este un devorator avizat de blues (are un site dedicat blues-ului: www.moodforblues.ro) şi că, aspect definitoriu, mânuieşte extrem de bine muzicuţa.

Articol preluat integral de pe site-ul publicatiei locale Obiectiv Vocea Brailei!

Woody Guthrie

2010-10-31T10:42:00.000+02:00

Un foarte talentat scriitor in primul rand, in urma caruia au ramas foarte multe pagini (cateva mii) cu poezii si proza, lasate nepublicate. Stiu, este un site de blues, dar tocmai pentru ca este un site de blues si oamenii stiu cine a fost Woody, imi permit sa-l omagiez si pentru celelalte talente. Mai ales ca nu consider ca figureaza pe vreun site de literatura.

Woody s-a nascut in Oklahoma in 1912 (vezi casa natala in stanga) si la 19 ani si-a cunoscut prima sotie. Woody Guthrie....doamnelor si domnilor....mi se pare firesc sa incep direct cu anul nasterii si prima sotie, Mary (3 copii)...pentru cine n-a avut onoarea. Inceputurile vietii sale au fost marcate de evenimente nu tocmai placute, incendii, boli si cateva decese in familie, lucruri care la acea vreme nu puteau decat sa determine un tanar sa apuce drumul muzicii, in cazul lui al muzicii folk.

A parasit Texasul, ca toti oamenii nevoiasi din acele vremuri, indreptandu-se catre California pentru a-si gasi de munca. Multe dintre melodiile sale au fost influentate de viata muncitorilor din acea perioada. In California a reusit sa-si castige destul de frumos existenta, cantand in diverse spoturi publicitare radio. Mai tarziu a fost cooptat in campanii electorale si pe linie politica a reusit sa se faca destul de cunoscut. S-a mutat la New York, unde a fost cunoscut drept "cowboy-ul de Oklahoma".

Primele inregistrari cu adevarat importante le-a facut alaturi de Alan Lomax, cunoscutul culegator de folclor, astfel incat cateva ore de dialog si muzica au fost arhivate in Libraria Congresului American.

Guthrie, satul de a asculta melodia lui Irving Berlin, "God Bless America", ale carei versuri le considera irealiste si de complezenta, a compus cea mai cunoscuta piesa a sa "This land is your land". In scurt timp, aceasta melodie a luat locul perimatei "God Bless America". "This Land Is Your Land" este inspirata de o melodie gospel foarte veche, denumita "Oh my loving brother". Acesta a protestat prin versurile incluse de el, acuzand ilegalitatea sociala a vremurilor.

A format alaturi de Pete Seeger un grup de folk denumit Almanac Singers, prin intermediul caruia isi exprima nemultumirea fata de sistem.

Inceputul anilor 50 il gaseste pe Guthrie cu o stare de sanatate precara, omul devenise recalcitrant, mai bea cate un paharel de tarie, dimineata, pe inima goala....La inceputul anilor 60 a inceput miscarea de resuscitare a muzicii folk in America, axata si pe numeroasele miscari sociale. Un mare admirator al lui Guthrie era tinarul Bob Dylan, care pe atunci avea 19 ani.

Guthrie a murit in 1967, in urma lui ramanand o adevarata comoara muzicala. Festivalul de muzica folk Woody Guthrie este un omagiu adus artistului si se tine anual, in luna iulie, in orasul natal al acestuia, Okemah - Oklahoma.

Jimmy Rogers

2010-09-20T12:08:00.000+03:00

Ascultand un post de radio care imparte cu marinimie muzica blues made in Chicago m-am trezit cu Jimmy Rogers in urechi si mi-am dat seama, pe acorduri de Today, Today Blues ca nu l-am inclus inca pe Mood For Blues. Asadar, Jimmy Rogers....

....un super chitarist, muzicutist, solist de blues bien sur, foarte cunoscut si datorita apartenentei sale la trupa lui Muddy Waters in anii "50. Nascut James A. Lane in Mississippi pe 3 iunie 1924, in zona Delta Blues-ului cum ar spune cunoscatorii (adica tu si cu mine), Jimmy a invatat sa cante la muzicuta alaturi de prietenul sau din copilarie, Snooky Pryor (nu pot sa nu lacrimez, stiind ca si eu am invatat sa cant Republica, Mareata Vatra alaturi de prietenii si colegii mei din clasa a II-a A). Chitara i-a picat cu tronc in adolescenta, cand a inceput sa activeze in East St. Louis alaturi de Robert Lockwood Jr, inainte de a se muta in Chicago, adica prin 1940.

Pana prin 1946 inregistrase deja primul sau album ca si interpret la muzicuta, pentru casa de discuri Harlem. Amuzant este ca numele lui Rogers nu a aparut pe coperta discului, aceasta avand printr-o greseala de tipar numele lui Memphis Slim si trupa sa, Houserockers! Ce sansa...pentru unii... Parca vad si numele meu pe posterele care anunta concertul de Craciun al lui Stefan Banica....el sa cante si mie sa-mi vina incasarile si faima!

In 1947 Rogers a inceput sa cante alaturi de Muddy Waters si Little Walter. Li s-au alaturat pianistul Ottis Span si bateristul Elgin Evans si astfel au format primul Muddy Waters Band. Ce nume, wow...ce artisti! Ei au pus bazele stilului de blues "Chicago Blues", mai precis South Side Chicago Blues. Rogers a inceput sa aiba succes pe cont propriu inca de prin 1950, cind a inregistrat pentru faimoasa casa de inregistrari Chess Records piesa That's All Right, dar a ramas alaturi de Muddy pana in 1954.

In anii "60 a fost membru al trupei lui Howlin' Wolf, un alt nume mare al muzicii blues, dupa care, surpriza, a renuntat la cariera de muzician pentru aproape un deceniu. A fost taximetrist, apoi proprietarul unui magazin de haine care a ars in timpul protestelor urmate asasinarii lui Martin Luther King Jr din 1968. A reinceput sa cante prin 1971 cand a obtinut si cateva turnee prin Europa, redevenind one man show pana prin 1982.

In 1995 a fost inclus in Blues Hall of Fame.

A continuat sa cante prin turnee pana in 1997 cand si-a incheiat misiunea de pe Pamant, undeva prin Chicago.

Doamnelor si domnilor......Jimmy Rogers:

Latura sensibila a tantarului West Nile

2010-08-31T11:13:00.000+03:00

Peste tot intalnim informatii despre acest minunat tantar care ne scurteaza viata dar nimeni nu spune nimic despre latura sensibila a acestui minunat tantar.

Am ales sa va aratam ca este si el o fiinta care isi cauta un loc in lume, ca noi toti de altfel, o fiinta iubitoare de muzica si dans, o fiinta minuscula dar plina de pasiuni artistice.

As dori sa incep o prezentare a tantarului la modul: West Nile, primul tantar artist s-a nascut in anul 2010 din dorinta unora de a ne arata la cate pericole suntem supusi pe linga numeroasele boli cunoscute si cu eficacitate dovedita in diminuarea speciei noastre.

West Nile este un tip vanjos desi astenic in aparitie, care poate avea puteri nebanuite, in functie de gradul de hipnoza al privitorului de stiri sau al cititorului de ziare. Este atat de periculos incat bube rosii si mancarimi apar chiar si la simpla urmarire a stirilor. Iata imnul oficial al ciupiturii West Nile

Pentru prevenire va recomandam spalatul pe maini, evitarea mancarurilor sarate si a plimbarilor lungi prin parc. Ideal ar fi sa ramaneti in casa, cu obloanele trase si sa va faceti provizii de substante toxice cu care sa va dati pe corp. Atarnarea la subrat, pe post de bradut a unei pastile anti-tantari cu miros de usturoi va poate apara si de vampiri, o alta amenintare evidenta.

Dar sa ne calmam spiritele si sa ne bucuram de cele cateva creatii ale tantarului West Nile (urmasul lui West Nila Moromete).

Corul de tantari Keep Buzzzzzing! Si un indemn:

West Nile Breakdance:

Tantarul a fost ovationat in cantece si de catre bluesmani precum Blind Lemon Jefferson:

Jimmie Rodgers si glasul rotilor de tren

2010-08-31T10:38:00.000+03:00

Desi inceputurile muzicii blues apartine in exclusivitate populatiei afro-americane, au existat si pionieri de culoare alba. Oricat am incerca insa, nu putem sa nu observam diferentele clare dintre stiluri, cei din urma incluzand tot felul de artificii vocale cum ar fi yodlere-le pe care personal le gasesc doar amuzante!

Un astfel de exemplu este Jimmie Rodgers, un angajat al CFR-ului american (desi stiu ca R vine de la Romane), care s-a nascut in 1897 in partea de sud a Mississippi-ului, deci in zona deltei de unde provine si stilul Delta Blues.

Jimmie si-a inceput cariera artistica dupa ce a fost diagnosticat cu tuberculoza si ca atare nu a mai putut lucra la carbuni. Primii pasi pe "scena" i-a facut ca si stand up comedian, imitand persoanele de culoare. Isi vopsea fata si isi facea de cap. Iata un adevarat pionier al stand up-ului mondial!

In perioada 1923 - 1927 a lucrat cu cateva trupe de vaudeville si muzicieni. Ajuns in Carolina de Nord, a dat probe pentru casa de discuri Victor. Ralph Peer, proaspat angajat al companiei, l-a ascultat dar nu a fost impresionat de faptul ca Rodgers canta melodii deja consacrate si compuse de lumea "buna" de la New York. El avea in minte un proiect cu muzica veche si in cele din urma, Rodgers a prezentat doua melodii de of si inima albastra pentru care a fost platit cu 100 dolari.

Dupa acest moment au urmat inregistrarile altor piese printre care si Blue Yodel cunoscuta si ca T for Texas, melodie care a devenit reper pentru blues-ul alb, vanzandu-se in milioane de exemplare si transformandu-l pe Rodgers intr-un solist premium al muzicii blues-country.

Puteti urmari mai jos un scurt interviu cu un Hank Snow, un cunoscut interpret de muzica country, ajuns in Canadian Country Music Hall of Fame, interviu presarat si cu acordurile muzicii lui Jimmie Rodgers!

Let's do it Romania!

2010-08-30T12:12:00.000+03:00

Natura! Inspiram.....tragem puternic aer in piept.....expiram.....si daca ne simtim bine dupa, inseamna ca inca se mai poate respira! Daca nu....ar trebui sa facem ceva! Am decis ca si Mood For Blues poate sa sustina atat cat poate acest eveniment, deoarece Mood-ul pentru Blues nu prea apare dintr-un mediu ostil. Vrem si noi intinderi verzi si curate pentru festivaluri de muzica buna! Vrem si noi parcuri frumoase unde sa aiba loc intalnirile, iubirile, despartirile...astfel incat artistii de blues sa-si afle inspiratia intr-un mod sanatos!

Lumea a evoluat atat cat a evoluat datorita oamenilor pe care majoritatea ii considera nebuni de legat. Si ma refer aici la primul om care a spus ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui, la primul om care a decis ca vrea sa zboare cu mijloace proprii, la primul om care a vrut sa alimenteze cu curent electric nepoluant, prin mediu wireless intreaga Planeta (apropo, acesta a fost Nicolas Tesla pe la 1900)! Pe unii i-am executat, pe altii i-am blamat, pe toti insa ii veneram in prezent!

Nimic nu este mai usor decit sa spui: sunt prea mic pentru un proiect atat de mare! Este eliberator aproape...Acum ceva timp am vazut insa contra-argumentul: o fotografie cu planeta noastra vazuta din spatiu, frumoasa, impecabila dar cu un pixel (punct) lipsa si ca atare un defect de imagine, de culoare rosie, in mijloc. Totul era minunat dar, acel mic punctulet lipsa atragea toate privirile si deranja! Nimeni nu mai putea sa priveasca perfectiunea in ansamblu deoarece pixelul lipsea. TU esti pixelul! Fara TINE, imaginea este imperfecta!

“Let`s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat până în prezent în România, care îşi propune curăţarea mormanelor de gunoi generate de oameni în arealele naturale ale ţării, într-o singură zi. Ziua de Curăţenie Naţională este 25 septembrie 2010, dată la care toţi românii sunt aşteptaţi să se implice. Putem stabili un record: în acest moment, România este ţara cea mai mare care realizează acest proiect.

Proiectul a fost implementat cu succes în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia (aprilie 2010).

Pe 25 septembrie nu contează cine eşti şi ce faci, pentru că toţi românii se unesc pentru o cauză comună: curăţarea României de gunoaie.

“Let`s Do It, Romania!”, proiectul ambiţios care îşi propune să cureţe întreaga ţara de gunoaie într-o singură zi, îşi doreşte să ajungă la toţi românii, pentru a mobiliza un număr record pentru Ziua de Curăţenie Naţională. Începând de astăzi, proiectul este comunicat şi pe canale TV, iar spotul TV adresează îndemnul la înscriere pentru 25 septembrie, prin intermediul a două personaje reprezentative pentru poporul român. Până în acest moment, spotul poate fi vizionat pe Pro Tv, Acasă Tv, MTV, Pro Cinema, AXN, HBO, TVR Tg. Mureş, dar şi în mediul online, aici. Fiind un proiect naţional, care se adresează tuturor în egală măsură, orice fel de sprijin este binevenit, pentru că scopul final este unul care ne interesează pe toţi – o Românie curată.

O reala placere sa-l regasesc pe prietenul Toma Cuzin punand umarul la promovarea acestui proiect in clipul oficial de mai jos:

Eden Brent - craiasa pianului

2010-08-27T12:32:00.001+03:00

Am tot scris despre personalitatile trecute ale blues-ului dar mi-am dat seama ca ar fi bine sa onorez in acelasi timp si personalitatile prezente, cu atat mai mult cu cat le-am cunoscut personal si am fost incantat de energiile pozitive existente in jurul lor.

O astfel de persoana este Eden Brent, o pianista desavarsita, din Greenville, Mississippi. Am avut ocazia si onoarea de a o cunoaste personal la Festivalul de Blues Sighisoara 2010. Am fost impresionat atat de prestatia de pe scena cat si de show-ul extraordinar oferit in Crama Sighisoarei in cursul noptii, la Jam Session. Prietenoasa, vesela si mereu dornica de a cunoaste oameni noi si talentati, Eden a cantat impreuna cu toti cei care aveau cat de cat ceva in comun cu muzica si cu atat mai mult, daca aveau si o muzicuta la indemana, cum a fost amicul Ostap Bender. Sa mai spun ca ne-a invitat pe toti romanii la ea acasa, dar in grupuri reduse si cu un telefon inainte? :)) Nu stiu daca politica made in EBA prevede asa ceva, sau daca Ilinca Vandici are mereu cafeaua calda sau macar o portie de mazare la indemana! :)

Va dati seama ce inseamna Delta Blues pentru Eden. Copilaria, scoala, primii pasi in blues, totul! Primii pasi in muzica i-a facut alaturi de idolul vietii sale (si sunt sigur ca nu gresesc afirmand acest lucru), Abie "Boogaloo" Ames. Aceasta colaborare a durat circa 16 ani. "Eu eram o tinara caucaziana de familie buna iar el un batrin negru de conditie modesta. Privindu-ne, aveai impresia ca suntem radical diferiti dar muzica noastra a fost un mix perfect care a durat pina in ultima sa clipa de viata si dainuie chiar si in ziua de astazi." declara Eden Brent pentru Weekend Edition Saturday.

Brent a inceput sa studieze pianul la varsta de 5 ani dupa care si-a aprofundat studiile la Universitatea North Texas. Este constienta ca teoria aprofundata in scoala impreuna cu arta preluata de la "Boogaloo" Ames sunt cele doua ingrediente principale care au oferit-o publicului larg pe artista Eden Brent.

Eden a primit de curind premiul Blues Music Award pentru interpretare la pian iar luna viitoare va lansa albumul "Ain't got no trouble" pe care l-a inregistrat la New Orleans. Desi admira pianisti ca Rachmaninoff si Liszt, Eden admite ca nu are o asemenea disciplina. Iata cateva mostre de la o persoana care afirma ca nu suporta sa imite alti interpreti, preferand sa descopere noi ritmuri pe cont propriu, chiar daca sunt aranjamente ale unor piese consacrate sau nu.

A participat si participa la toate marile evenimente de blues si jazz din lume, amintind aici chiar si cunoscutul Festival de Jazz de la Montreux!

Mai jos puteti urmari un Making Of al Albumului "Ain't Got No Trouble"!

Iat-o alaturi de Pinetop Perkins de la care a primit The Blues Music Award!

Stilul de interpretare SCAT

2010-08-23T10:11:00.000+03:00

Cand auzi de scat, te gandesti la Scatman John si la al sau joc de silabe. Intr-adevar, acela este scat iar domnul John a intors in favoarea sa un defect de vorbire precum balbaiala.

Scat-ul este un stil de interpretare care se bazeaza pe improvizatie totala si joc cu vocalele si cu sunetele nemaiauzite! Uneori, o melodie scat nu contine cuvinte deloc. Acest stil permite interpretilor sa creeze melodii intregi transformandu-si vocea intr-un instrument. Desi in general, scat-ul este improvizatie pura, exista si aici reguli de interpretare, arpegii, linie melodica, lucrurile nefiind lasate 100% la voia intamplarii.

Ella Fitzgerald este considerata a fi una dintre cele mai bune interprete de scat din istoria jazzului. Piesa How high the moon este reprezentativa pentru stilul scat, Ella fiind asemanata cu miscarea strutului RoadRunner din desenele animate. O puteti urmari ceva mai jos cu o interpretare magistrala a aceste piesa, improvizatie, ritm, voce si tot ce doriti!

Un alt mare interpret de scat, considerat unul dintre cei mai influenti solisti de jazz ai secolului XX, a fost Mel Torme. A inceput ca baterist dar s-a dezvoltat ca interpret bazandu-si stilul inconfundabil si pe vastele cunostinte de aranjament muzical si instrumental. Il puteti asculta ceva mai jos cu o dedicatie marii doamne Ella Fitzgerald! Genial omul!

Scat-ul fara umor este ca si inexistent. Cab Callaway este un exemplu de umor in scat, vestitul interpret al pieselor Minnie the Moocher si Hi de Ho Man. Ceva mai jos, alaturi de fratii Nicholas (imi recunosc vina, am o mare admiratie pentru fratii Nicholas, cei mai buni dansatori de step de pe fata planetei). (Detalii despre Nicholas Brothers aici!)

Includ aici si o piesa ceva mai actuala dar speciala in felul ei, deoarece versurile reprezinta o enciclopedie a legendelor jazz-ului mondial, solistul fiind chiar Scatman John!

Garbis Dedeian Quartet

2010-08-13T11:27:00.000+03:00

La sugestia unui prieten am decis sa incerc un loc nou pentru mine, Palatul Ghica. Am accesat site-ul locatiei si am observat ca se intampla destul de multe lucruri interesante in acest loc exclusivist din Capitala. Semi-exclusivist, deoarece acum se intra si fara membership. Atractia serii a fost Garbis Dedeian Quartet si al lor recital de jazz care m-a dus cu gandul la poiana de la Garana! Eh...vremuri....

Situat in vecinatatea parcului Plumbuita, spre Pipera, Palatul Ghica este un stabiliment care merita vizitat macar odata, prilejul putand fi un concert de jazz, un film in aer liber sau o iesire romantica intr-un cadru inedit.

Revenind la evenimentul de jazz, am fost incantat de prestatia artistica si m-am bucurat sa descopar aceasta formula pe care as dori sa o regasesc si in alte locuri unde atmosfera de concert permite si ovatii, aplauze prelungite, interactiune cu artistii. Aici atmosfera era mai rece, in sensul ca oamenii si-au vazut de program iar publicul de discutii, mesele fiind raspandite prin toata curtea interioara.

Despre Garbis Dedeian putem spune ca este un interpret la saxofon, clarinet, compozitor, aranjor, şef de orchestră nascut in 24 aprilie 1959, care a urmat studiile Liceului de muzică nr.1 (pian), Şcolii Populare de Artă (clarinet) şi studii de compoziţie şi orchestraţie cu Richard Bartzer. El a debutat in cluburile de jazz din Bucuresti alaturi de pianistul Puiu Pascu (1978), iar in 1979 s-a integrat in Big Band-ul Centrului Universitar din Bucuresti cu care apare pe scena Festivalului de Jazz de la Sibiu. In 1981 este co-lider (alaturi de Puiu Pascu) al cvintetului de jazz Jazz Club 303. Anul 1982 este anul consacrarii cand, alaturi de Puiu Pascu (pian), Tudy Zaharescu (tobe) si Arghir (bas) poate fi gasiti pe mai toate scenele de club si Festivalurile din Romania.

Devine membru al Uniunii Compozitorilor Romani, inregistreaza muzica de film si teatru, colaborand cu majoritatea compozitorilor romani. Este solicitat pentru inregistrari de Alexandru Andries, Capriel Dedeian, Ilie Stepan sau grupul Metropol. Din 1990 este solicitat frecvent peste hotare. Astfel participa la festivalul de Jazz din Hamburg, canta in cluburile de jazz din Bremen, Berlin, Wuppertal si Hagen (Germania), apare pe scena Festivalului de Jazz din Debrecen (Ungaria) si inregistreaza la Radio Budapesta cu grupul EGC (Eugen Gondi - tobe si Catalin Rotaru - bas).

Activitatea de club este punctata de proiecte speciale precum Tribute To John Coltrane sau In Memoriam Miles Davis. Dintre muzicienii români cu care a colaborat menţionăm : Aura Urziceanu, Marius Popp, Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Harry Tavitian, Eugen Gondi, Ovidiu si Decebal Bădilă, Ion Baciu jr., Anca Parghel.

Avand in vedere ca filmarea noastra nu este una foarte buna din punct de vedere al imaginii, lumina pe scena fiind aproape inexistenta, va invit sa gustati un pic din ceea ce am gustat si noi la acest eveniment, dar dintr-o alta locatie si va invit sa-i cautati si sa-i aplaudati pe cei de la Garbis Dedeian Quartet ori de cate ori aveti prilejul.

Guns N' Roses in Romania

2010-08-12T10:38:00.001+03:00

Cine a auzit de piesele Cryin', Bed of Roses sau Voyage Voyage stie ca nu asta se va asculta pe 21 Septembrie 2010 la Bucuresti, cind cei de la Guns N' Roses ne vor incanta in sfirsit auzul cu piesele tineretii sau copilariei noastre.

Guns N' Roses este o formatie americana de hard rock, formata in Los Angeles, California 1985, avand vandute un numar estimat la 90 milioane albume in lume. Grupul era format din vocalistul Axl Rose, chitaristii Tracii Guns și Izzy Stradlin, basistul Ole Beich, si bateristul Rob Gardner. Numele formatiei provine din unirea a doua trupe americane, L.A Guns si Hollywood Rose. Primul lor concert a avut loc pe data de 26 martie 1985 in Troubador (Hollywood, California). Appetite for Destruction (Apetit pentru distrugere) din 1987, produs de Mike Clink, a fost vandut in peste 25 milioane de copii in lume si a ajuns locul 1 in SUA dupa aparitie. Chitaristul Tracii Guns a fost inlocuit cu SLASH pe care din pacate nu il vom vedea la Bucuresti iar bateristul Rob Gardner cu Steven Adler. Trupa era formata din Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Steven Adler si Izzy Stradlin.

Cu totii stiti piese precum Civil War, November Rain, Knockin' on Heaven's Door sau Sweet Child O’Mine, piese pe care cu siguranta le vom asculta si la Bucuresti. O formatie controversata, premiata de foarte multe ori pentru debut, pentru videoclip, pentru cea mai buna trupa rock. Trofeele MTV, World Music Awards si American Music Awards vorbesc de la sine despre valoarea acestei trupe reunite spre bucuria fanilor, dupa atata pauza.

Sa speram ca il mai tine vocea pe solistul Axl si ca timbrul i-a ramas neschimbat. Adica, nu vrem o recitare de versuri cum a facut diva Whitney in ultimul sau turneu. Cu curaj, indrazniti din timp sa luati bilete pentru evenimentul de la Romexpo din 21 septembrie 2010.

Biletele s-au pus in vanzare in exclusivitate prin Eventim si se pot cumpara din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Humanitas si Carturesti si online pe www.eventim.ro.

ROCK ON!

Aer conditionat pe strazile Capitalei

2010-08-11T00:14:00.001+03:00

Tocmai m-a informat o prietena ca tovarasul Oprescu doreste sa monteze aparate de aer conditionat pe strazile capitalei, ca prea ii ia cu lesin pe toti de la caldura. Cind crezi ca toate tichiile de margaritar au fost montate, chiar si pe timp de criza, apare si elementul ornamental: PANA tichiei de margaritar!

Sutele de lesinuri provocate de canicula au determinat Primaria Capitalei sa investeasca in amplasarea de aparate de aer conditionat pe strazi si in parcuri. Pentru a se evita o cheltuiala exorbitanta, instalatiile de aer conditionat vor fi luate de la promotie prin programul (IM)buyback (e ultimul tip de politician: imbuybackul de criza) in care vor fi date la schimb metrourile si flota RATB, pentru aproximativ 4.000 de instalatii de aer conditionat Platinium de 1.200 de btu.

Sub forma de aer conditionat sau macar o gura de aer proaspat la nivel auditiv si fara a provoca otita acuta, Muddy Watters ne da solutia pentru aerul conditionat stradal!

Am zis sa mai si radem, ca de seriozitate ni s-au acrit maselele.

Ia mai toarna-n paharel,

Single malt mai batrinel

Si-un trabuc din foicel,

Canta Muddy-un cantecel

Pentru domnul primarel:

Louis Prima

2010-08-10T11:03:00.002+03:00

Ieri a fost ziua swing-ului pe moodforblues.ro! De ce nu, e un stil muzical care iti schimba starea de spirit intr-o clipa, in bine. Daca v-am prezentat regatul swing-ului, astazi vreau sa vi-l prezint si pe domnul rege! Asadar, sunati trambite, sunati.....suficient, multumesc.....sa intre cel supranumit The King of the Swing....LOUIS PRIMA!

Un om de o modestie coplesitoare, Just A Gigolo spune totul despre el, Louis Prima a fost un sicilian-american nascut pe 7 decembrie 1910. Pe linie artistica, vorbim despre Louis Prima cantaretul, compozitorul, trompetistul si actorul. Un adevarat one man show!

A inceput in 1920 cu o trupa formata din 7 persoane, cantand jazz in stilul New Orleans (si da, stiu ca avea doar 10 ani). Apoi a urmat formula de swing din anii "30 pentru ca apoi in 1940 sa treaca la categoria grea, lider de big band (12-25 instrumentisti). In 1950 a inceput sa colaboreze cu mult rivnitul Las Vegas pentru ca in anii "60 sa-si faca o trupa de pop-rock (atat cat erau dezvoltate cele doua genuri pe atunci). Un prolific, trebuie sa recunoastem.

In 1959 Louis Prima si Keely Smith au castigat premiul Grammy pentru cea mai buna interpretare in grup, cu piesa "That old black magic". Prima si Smith au reprezentat modelul dupa care a aparut mai tarziu duetul Bono - Cher.

In 1967 vocea lui Prima cu toate inflexiunile lui nebunesti, cu pasiunea pentru scat si improvizatie, a fost atribuita unui foarte cunoscut personaj al lui Walt Disney, King Louie (numele nu este intamplator), regele maimutelor din Cartea Junglei. A cintat piesa "I wanna be like you", melodie care a atras imediat realizarea a doua albume muzicale "The Jungle Book" si "More Jungle Book", unde apare alaturi de Phil Harris (Ursul Baloo).

Prin anii "70 a suferit un preinfarct urmat de dureri de cap si scurte perioade de amnezie. Concluzia a fost un pui de tumora pe creier. A fost operat insa fara mare succes, astfel incat dupa trei ani s-a retras permanent la New Orleans, pe usa de piatra a castelului vesnic fiind inscriptionate urmatoarele: "When the end comes, I know, they'll all say 'just a gigolo' as life goes on without me. Lovingly, your little family..."

A fost o reala inspiratie pentru artisti precum Benny Goodman, Glenn Miller, David Lee Roth, Brian Setzer, Big Bad Voodoo Daddy, Smash Mouth.

Pe 25 iulie 2010, luna trecuta, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la nastere, Louis Prima a primit o meritata stea pe Hollywood Boulevard, tot anul acesta fiind figura emblematica a Festivalului de Jazz din New Orleans. Tony Bennet s-a ocupat de interpretarea celor mai apreciate melodii ale marelui Louis, dintre care amintesc: Just a Gigolo/I Ain't Got Nobody, Sing Sing Sing, Marie Marie, A Sunday kind of love, Angelina, Felicia No Capicia si multe multe altele.

Iata si cateva lucrari ale maestrului:

Un scurt documentar despre piesa lui din Cartea Junglei aici!

Felicia....

Swing baby, swing!

2010-08-09T12:23:00.000+03:00

In fiecare dimineata caut ceva care sa ma motiveze, sa ma aduca in starea de bucurie din care pot crea orice! Astazi inspiratia m-a adus fata in fata cu stilul numit swing! Asa ca am gasit acest minunat post de radio orientat pe profil, numit Swing Bands de la 1club.fm si sincer, nu ma pot opri din dans!

Sa vorbim un pic despre swing! Hei, hei....ca forma muzicala...nu de socializare! Asadar, cunoscut ca swing jazz, aceasta formula de succes a aparut prin 1930 si s-a definit in 1935 in Statele Unite, evident. Swing-ul foloseste o formula ritmica puternica, cu ajutorul a doua chitare bass plus percutia drept ancora pentru instrumentele de suflat aflate in prim plan, precum trompeta, trombonul, saxofonul si clarinetul insotite uneori si de instrumente cu coarde precum viorile si chitarele, cu un tempo mediu pina la rapid.

Band-urile de swing au deseori solisti solo care improvizeaza peste linia melodica de baza. Stilul dansabil de swing al trupelor lui Count Basie si Benny Goodman au fost deliciul anilor 1935 - 1945 in Statele Unite.

Verbul "to swing" reprezinta admiratia pentru anumite ritmuri care nu te lasa sa te odihnesti. De aceea auzim deseori expresia "This song really swing!" cind ascultam si alte melodii extrem de ritmate.

Desi in aparenta, stilul swing poate parea invechit, in 2001 Robbie Williams a lansat o colectie de melodii swing consacrate si adunate sub numele de album "Swing when you're winning", colectie care s-a vandut ca painea calda (desi nu se prea consuma paine calda in zilele noastre), in 7 milioane de exemplare in toata lumea.

In ultimii ani, swing-ul a devenit foarte popular in Germania. Interpreti precum Roger Cicero, Tom Gaebel si Thomas Anders (ex Modern Talking) si-au adunat foarte multi admiratori atat in tara de origine cat si in toata lumea. Stilul lui Cicero este foarte apropiat de cel al anilor "40 si "50, combinat deseori cu versuri in germana. El a fost reprezentantul Germaniei la Eurovision 2007.

Electroswing este un stil nou aparut, care pe un blat pufos si consistent de swing aduna tehnici de hip hop si house. Artisti remarcabili ai electroswingului sunt Caravan Palace si Parov Stelar. Stilul este foarte popular in Europa.

Dintre figurile consacrate ale stilului swing amintesc pe Artie Shaw, Benny Goodman, Cab Calloway, Count Basie, Chick Webb, The Dorsey Brothers, Duke Ellington, Glenn Gray, Erskine Hawkins, Fletcher Henderson, Tiny Hill, Earl Hines, Gene Krupa, Glenn Miller, Gloria Parker, Harry James, Louis Prima, Ella Fitzgerald, Louis Jordan, Hal Kemp, Kay Kyser, Buddy Rich, Fred Rich, Jack Teagarden, Les Brown, Charlie Barnet, Fats Waller, Art Tatum.

Mai sunt insa foarte multi alti instrumentisti care individual si-au adus contributia la dezvoltarea stilului swing!

Mai jos va ofer cateva icre negre, vin vechi si branzeturi mucegaite din lumea swing-ului:

Big Bad Voodoo Daddy - astia ar trebui sa vina la Bucuresti

Who's the man behind the MASK?! Swing baby, swing!

Artie Shaw - Begin the beguine

North Sea Jazz Festival 2010

2010-08-04T13:35:00.002+03:00

Multumita prietenei Raluca (Lulu) din Amstelveen (suna a nume de scena) am aflat despre North Sea Jazz Festival - Olanda, considerat cel mai mare festival de jazz din lume. Aici sunt reprezentate toate stilurile de jazz posibile, de la jazz-ul de New Orleans (merge cu tuica de Maramu'), swing, bop, free jazz pina la fusion jazz, avantgarde si electronic jazz.

Lucrurile nu se opresc doar la jazz, cu totii stim si daca nu, aflam, ca jazz-ul si blues-ul sunt stiluri care au influentat multe dintre stilurile muzicale ale vremurilor noastre, asa ca ne delectam, care mergem anul viitor, daca scapam de furtuna solara, cu blues, gospel, hip-hop, R&B si latino. Pe scurt, North Sea Jazz Festival este un eveniment care atrage anual 60 - 70 mii de spectatori din toate tarile lumii.

Ca si perioada de desfasurare, festivalul are loc la inceputul lunii iulie: 9, 10 si 11 iulie 2010, la EDITIA a 35-a.

Anul acesta au cantat si incantat urmatorii: Pat Metheny Group, Norah Jones, Tour of Power, Marcus Miller, Earth Wind & Fire, Dianne Reeves, Elvis Costello, Mr Boogie Woogie, Al Green, Macy Gray, Herbie Hancock, Katie Melua, Buddy Guy, Stevie Wonder, Nik Bärtsch's Ronin, Diana Krall si multi, foarte multi altii.

88 Euro biletul per zi sau 185 Euro abonamentul. Acest lucru nu include insa pretul pentru concertele PLUS care mai necesita 15 Euro extra. Un All Inclusive ajunge pe la 300 Euro. Asta pentru doritorii care incep deja sa-si cumpere pusculite purcelus!

Mai jos, multumind Ralucai (Lulu-lei) pentru participare si suport, puteti vedea cam ce s-a intamplat anul acesta! Enjoy!

Buddy Guy

Elvis Costello

Diana Krall

Sven Hammond Soul

Alfredo Rodrigues Trio

Jeff Beck

2010-08-03T09:02:00.002+03:00

Ideea de a ne onora site-ul cu prezenta lui Jeff Beck a aparut datorita prietenului Cyfer care recomanda pe facebook via youtube, nu mai tarziu de ieri (data stelara 2 Aug 2010) un clip cu noul sound al chitaristului. Intr-adevar, nou sau vechi, sound-ul lui Jeff Beck este demn de lauda.

Nascut in 1944, Jeff Beck este un foarte bun chitarist englez, cunoscut pentru rolul sau in trupa The Yardbirds, trupa in care au mai activat si Eric Clapton sau Jimmy Page. Dincolo de cariera sa solo, Jeff Beck a mai format si The Jeff Beck Group dar si Beck, Bogert & Appice.

Rolling Stone Magazine i-a oferit pe buna dreptate locul 14 in topul 100 al celor mai buni chitaristi din toate timpurile, oferindu-i si titulatura de unul dintre cei mai influenti chitaristi de rock ai lumii. Stilurile acoperite de Beck sunt de la blues-rock la heavy metal si jazz fusion iar mai nou, un amestec de chitara rock si muzica electronica.

Are la activ si premiul Grammy pentru cea mai buna interpretare de muzica rock la un instrument, premiu obtinut de cinci ori. Desi are doua albume solo la activ, el a preferat sa isi ofere sprijinul interpretilor si colegilor sai cu un stil ceva mai comercial precum: Kate Bush, Roger Waters, Stevie Wonder, Les Paul, Zucchero, Cyndi Lauper, Brian May si ZZ Top.

Si-a castigat dreptul de a exista in The Rock And Roll Hall of Fame de doua ori, odata cu The Yardbirds in 1992 si mai apoi ca artist solo in 2009.

In afara faptului ca isi manifesta dorinta de perfectiune distrugandu-si instrumentele atunci cind nu obtine sunetele dorite, omul este sanatos atat cat ii permite statutul si apt de munca. Va invit sa-l ascultati ceva mai jos intr-un clip din Aprilie anula cesta, remarcat si de Cyfer.

The Blues Brothers - filme de referinta

2010-08-02T17:06:00.001+03:00

Sunt cateva filme care trateaza muzica blues si pe care am decis sa le amintim si noi. Unele sunt deja inscrise in site dar despre Blues Brothers am decis sa postam un articol care sa cuprinda o colectie a soundtrackului.

Pentru cine nu stie, The Blues Brothers a fost o formatie infiintata prin 1978 de comicii Dan Aykroyd si regretatul John Belushi (da, da, fratele lui James Belushi), formatie inclusa in arhicunoscuta emisiune Saturday Night Live (emisiune care fara John Belushi nu ar fi ajuns ce a ajuns, dupa parerea multora). Belushi si Aykroyd si-au insusit ca si nume de scena: "Joliet" Jake Blues vocalist si Elwood Blues (vocalist si muzicutist).

Desi a inceput ca o gluma, membrii formatiei au inceput sa ia treaba in serios si ca atare anul 1978 ii determina sa lanseze si un album numit "Briefcase Full of Blues" urmat in 1980 de consacratul si de neiertatul film The Blues Brothers, a carui actiune leviteaza in jurul celor doua personaje.

Dupa moartea lui John Belushi din 1982, trupa a continuat sa faca turnee, devenind un fel de Traveling Willburys, adica o trupa fara echipa stabila dar in care au cintat foarte multe nume sonore. Trupa s-a reunit in 1988 pentru un turneu mondial si apoi din nou in 1998 pentru o continuare a filmului din 1980, denumit Blues Brothers 2000.

Asadar, The Blues Brothers si Blues Brothers 2000, doua filme pe care vi le recomand cu caldura! Veti avea foarte multe surprize, deoarece tot felul de vedete ale vremii si-au interpretat magistral rolul. Ii amintesc doar asa, pentru gust, pe Ray Charles, Aretha Franklin, James Brown, Cab Callaway, Eric Clapton, BB King dar credeti-ma, sunt multi multi multi multi altii!

Mai jos va invit la Blues, Soul si Rock'n Roll:

Everybody Need Somebody To Love

Shake Your Tail Feather - Ray Charles

Think - Aretha Franklin

Peter Gunn Theme - ascultati si sigur o stiti!

James Brown - Soul Man

Aretha Franklin - Respect (Blues Brothers 2000)

Looking for a fox - John Goodman & Dan Aykroyd (Blues Brothers 2000)

Turn on your love lights - Blues Brothers 2000

Blues Brothers 2000 - James Brown and friend

Blind Boy Fuller

2010-08-02T16:19:00.000+03:00

Daca tot am inceput sa scriu despre legende ale chitarei....consider ca trebuie sa ma opresc si la Blind Boy Fuller, un alt pionier al muzicii blues si unul dintre cei mai cunoscuti interpreti ai stilului Piedmond Blues (aka East Coast Blues), un stil similar cu ragtime-ul pianului.

Fulton Allen s-a nascut in Wadesboro, Carolina de Nord, avand 9 frati. De mic a invatat sa cinte la chitara. (oamenii astia nu inceteaza sa ma uimeasca. adica din familie saraca, trudind ici colo, el a reusit totusi sa invete sa cinte la chitara, ba chiar sa fie un reper pentru altii.) Totodata a invatat de la cantareti populari melodii de pe campurile de bumbac, piese rag sau traditionale, dezvoltandu-si considerabil repertoriul.

Nu a fost orb din nastere, unii spun ca datorita unei afectiuni in zona ochilor (where else), altii spun ca o iubita i-a aruncat substante chimice in fata in timpul unei dispute lucru care a dus indirect tot la prima varianta. Cert e ca in 1928 omul orbise de tot. Acest lucru nu l-a impiedicat sa ajunga un foarte bun chitarist, facand turnee impreuna cu Floyd Council, Richard Trice, Sonny Terry (un foarte bun muzicutist) sau George Washington (pe linga presedinte, a fost un bun cantaret la chitara si la washboard - scindura de frecat rufele).

A murit in 1941 din cauze multiple, sanatate fragila deh....La vremea aceea era atat de popular incat Brownie McGhee a scris piesa "The Death of Blind Boy Fuller" si a avut o scurta perioada in care a activat sub numele de Blind Boy Fuller no. 2 pentru a profita de popularitatea defunctului!

Desi a fost contestat de multi pentru faptul ca a amestecat diverse stiluri muzicale, Fulton a atras audienta prin stilul sau inconfundabil, remarcabila ramanan piesa Step it up and Go, pe care va invit sa o ascultati mai jos!

Beth Hart

2010-07-31T11:27:00.011+03:00

Era o zi obisnuita, o zi ca oricare alta, cind, deodata, Dan, un prieten cu genunchii puternici mi-a recomandat filmul de mai jos, cu Beth Hart. Am ascultat-o si am ramas mut! Recunosc, nu o stiam....dar ma bucur enorm ca acum o stiu, pentru ca wow....Janis Hart sau Beth Joplin ar fi destul de potrivite ca nume pentru aceasta solista nascuta in 1972.

Fiind o solista complexa, acoperind genuri precum blues, jazz si rock, a avut si genul de viata care conduce catre o cariera muzicala de exceptie, adica a renuntat la scoala in favoarea pasiunii pentru muzica si s-a apucat de cantat prin cluburi alaturi de basistul Tal Herzberg si chitaristul Jimmy Khoury.

A participat la emisiunea Star Search (Se cauta o vedeta) si a castigat marele premiu in valoare de 100.000 $.

Primul album, Immortal, a fost lansat in 1996 si dupa turneul de prezentare trupa ei s-a destramat iar cariera solistei parea aproape de un iminent final.

Insa nu mor caii cind vor cainii, Beth a lansat si al doilea album, Screamin' for my suuper (1999), in acelasi timp avand si rolul principal in spectacolul de pe Broadway "Love, Janis", spectacol bazat pe scrisorile ceva mai consacratei Janis Joplin catre mama ei.

In 2003 a aparut albumul Leave the light on iar in 2005 Live at Paradiso care contine pe DVD ca bonus, filmul "A day in the life of Hart". In 2007 a lansat albumul 37 days in Europa, continent pe care il cucerise inca din 2003.

A colaborat si cu Slash, cunoscutul chitarist al Guns'n Roses, pentru piesa Mother Maria, disponibila pe i-Tunes pe contul chitaristului.

Despre prezentul ei ce sa va spun, e bine, da, e foarte bine. E maritata, locuieste in Los Angeles si activeaza cu trupa ei formata din chitaristul Jon Nichols, bassistul Tom Lilly si bateristul Todd Wolf.

Mai jos, cu o piesa de exceptie, Beth Hart:

Josh White

2010-07-30T10:38:00.000+03:00

Joshua Daniel White, cunoscut cel mai bine ca Josh White a aparut in lumea muzicii blues de la o virsta foarte frageda. La 8 ani era insotitorul unui bluesman orb cind a fost arestat deoarece Politia l-a confundat cu un infractor. Se pare ca in lumea lor, daca vrei sa fii un bluesman adevarat, trebuie sa fac si un pic de inchisoare...asa ca daca nu esti infractor, macar esti confundat. Soarta iti faciliteaza cararea catre profesia dorita.

Dupa ce a scapat din inchisoare, mama lui i-a gasit de lucru, plasandu-l ca insotitor pentru orbi (bine ca acum sunt caini specializati in asa ceva) pentru mai multi cantareti de profil. Alaturi de unul dintre acestia, Joe Taggart, a si inregistrat in Chicago prima sa piesa, cind avea 14 ani.

Stilul sau prin care ciupea foarte rapid coardele chitarei a influentat foarte clar muzica din acea zona si l-a transformat rapid pe micul Josh intr-un model pentru viitorii bluesmani. Multi dintre acestia i-au retinut melodia "Low Cotton", un exemplu al mesajului social pe care White il transmitea.

Puteti asculta melodia chiar aici:

Primul spectacol in care s-a prezentat cu propriul sau nume a avut loc in 1932 si pina la ultimul sau spectacol ca bluesman stradal, adica prin 1936, deja lansase peste 60 de titluri. In mod simbolic, ultimele sale piese au fost "No more ball an chain" (gata cu bilele si lanturile) si "Silicosis is killing me" (Silicoza ma omoara), cantec despre boala minerilor.

White s-a stabilit in New York si a devenit rapid membru al miscarii de stinga, social-protestante. Sustinea concerte la Cafe Society Downtown unde castiga 750$ pe saptamana in 1947.

White a devenit primul confident de culoare al presedintelui Franklin Roosevelt desi mesajul sau social, pentru drepturile omului, lasau falsa impresie ca ar fi comunist. Acest lucru i-a afectat destul de mult cariera, in ciuda incercarilor sale de a se disculpa, prin participarea la miscari anti-comuniste.

In Septembrie 1969 a incetat din viata pe masa de operatii, in timp ce suferea o interventie pe cord deschis. Avusese deja 3 atacuri de inima, suferind si de alte afectiuni.

Indiferent de afinitatile sale politice nu trebuie sa uitam ca a fost un bluesman de marca, un maestru al chitarei care a inspirat multe generatii de chitaristi dintre care amintesc pe Blind Boy Fuller, Brownie McGhee, Pete Seeger, Lena Horne, Nat King Cole, Harry Belafonte, Lonnie Donegan, Eartha Kitt, Alexis Korner, Odetta, Ray Charles, Elvis Presley, Bob Dylan, Don McLean, Roy Harper, Ry Cooder, John Fogerty, Eva Cassidy and Jack White.

Ce mai face Cyfer?

2010-07-27T12:53:00.002+03:00

Mai jos puteti sa urmariti un interviu amplu despre cariera lui Cyfer, proiecte trecute, viitoare, secrete ale instrumentelor cu coarde, album ul Color, concerte si lista poate continua dar ar incepe sa arate a meta tag list.

Asadar, Cyfer Interviu Reghin TV!

Asteptam cu nerabdare sezonul de toamna din Big Mamou, clubul bucurestean unde timpul sta in loc!

Bela Kamocsa

2010-07-27T12:40:00.000+03:00

L-am vazut pentru prima data la Festivalul de Jazz Garana 2009 si pot spune ca a reprezentat, pentru mine, personalitatea festivalului. Cu un farmec aparte, Bela Kamocsa stia sa tina publicul aproape si stia cum sa transforme pe oricine il asculta intr-un fan infocat al muzicii blues-jazz, fie si pentru cateva minute.

Cateva minute care reprezentau prezentul acelei persoane vrajite de sufletul minunatului Bela Kamocsa pe care il puteti asculta mai jos:

Nascut pe 24 decembrie 1944, Bela Kamocsa a fost un instrumentist (chitară bas, chitară electrică) şi cântăreţ român de etnie maghiară, interpret de muzică rock, blues şi jazz. Este cel mai bine cunoscut ca membru fondator (1962) al formaţiei româneşti Phoenix, unde a fost prezent până în anul 1971. În 1982 întemeiază Bega Blues Band, una dintre primele formaţii româneşti dedicate muzicii blues, alături de care îşi petrece restul carierei.

Bela Kamocsa era organizatorul Galei Blues Jazz, care, în luna noiembrie 2009 a ajuns la ediţia a 19-a. A fost unul din ultimele cântări ale chitaristului. “A fost unul din cele mai bune cântări. Deşi era bolnav, a ţinut să urce pe scenă. El a fost viteaz. Era un tip discret şi nu făcea caz din greutăţile cu care se confrunta”, a declarat Johnny Bota, cel cu care a cântat timp de 27 de ani în Bega Blues Band.

Fondează in 1962 alături de Moni Bordeianu, Nicu Covaci ,Claudiu Rotaru şi Pilu Ştefanovici, celebra formaţie rock “Phoenix” cu care cântă până în anul 1971. Editează piesele: “Vremuri”, “Totuşi ca voi sunt”.

Alaturi de “Phoenix", obtine in 1970 Premiul 1 la Festivalul Arhitecturii din Bucureşti cu spectacolul rock de concepţie proprie “Omul are 36 ore”.

Intre anii 1972-1976 incepe să cânte jazz împreună cu Paul Weiner si Puba Hromadka, în cadrul trupei “Gramophon ”, până la plecarea celor doi companioni în Germania.

In 1978 reformează “Gramophon”, cu Doru Apreotesei la clape, Mihai Farkas la tobe, Liviu Butoi la saxofon, el însusi cântând la chitarã bass.

In 1982 începe să cânte alături de Johnny Bota, împreunã cu care va fonda celebra formatie “Bega Blues Band”.

In 1990 şi 1991 participă la cel mai mare festival de jazz din estul Europei, de la Debrecen, cântând pe aceeasi scena cu Elvin Jones, Charlie Mariano, N.H.O.Pedersen, Charles Lloyd, Larry Corryell.

In 1990 infiinţeaza Gala Blues Jazz Internaţional din Timişoara, cel mai mare şi longeviv festival al oraşului. Este membru fondator al festivalului de Jazz de la Gărâna.

In 1992 participă, împreună cu Bega Blues Band, la Festivalul de la Privas (Franţa), unde obţine Premiul de Popularitate.

In 2002 cântă cu “Phoenix” la Festivalul de la Mamaia, apoi în două concerte extraordinare de la Opera Româna din Bucureşti şi la Sala Polivalentă, marcând astfel 40 de ani de la înfiintarea acestui grup. Lor li s-au alăturat artişti precum Gheorghe Zamfir sau Manny Neumann.

Pe 8 martie 2003 evoluează într-un concert extraordinar numit “De la Gershwin la Sting”, pe scena Operei Române din Timisoara, în compania Bega Blues Band şi a orchestrei simfonice a Filarmonicii “Banatul”, dirijată de Cristian Oroşanu, aniversand astfel infiintarea trupei Bega Blues Band.

In 2003 organizează in calitate de director artistic cea de-a doua editie a festivalului de blues de la Jimbolia- Jimbo Blues, cu participare internationala.

2004 il gaseste împreună cu Bega Blues Band şi István Gyárfás, Mirela Zafiri şi Mircea Bunea, acompaniat de Big Bandul Radio din Bucureşti, susţinand un concert extraordinar, pe scena Sălii Radio din Bucureşti unde este distins de catre Radiodifuziunea Română şi Ministerul Culturii cu titlul de CEA MAI BUNA FORMATIE DE BLUES -JAZZ- DIN ROMANIA.

A cântat cu cei mai renumiti jazzmani români, precum Johnny Răducanu, Garbis Dedeian, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Marius Popp, Liviu Butoi, Dan Ionescu, Eugen Gondi, Toni Kuhn dar şi cu artişti internationali ca Paul Weiner, Puba Hromadka, Puiu Minda, Nicolae Simion, István Gyárfás, Sylvain Beuf, Manuel Rochemann, István Grencsó, Gyula Molnár.

Cântă în deschidere la celebrul grup Emerson Lake and Palmer şi Chris Fralow Group la un Gastroblues festival din Paks-Ungaria.

Concert aniversar PHOENIX-45 ANI, la Timisoara, ocazie cu care a primit TITLUL de “CETATEAN DE ONOARE AL ORAŞULUI TIMIŞOARA”.

A incetat din viata pe 14 ianuarie 2010, la 65 de ani, dupa o cariera fulminanta! Iti multumim Bela Kamocsa!

Festival de jazz Garana 2010

2010-07-27T11:55:00.000+03:00

Intre 23 şi 25 iulie 2010 in Poiana Lupului a avut loc la fel ca in fiecare an, festivalul Garana International Jazz Festival ediţia 2010.
Pasionatii muzicii de gen s-au putut delecta in cursul zilei de Joi, 22 iulie cu Funky Growl, Elina Duni Quartet,
Terje Rypdal, Miroslav Vitous & Gerald Cleaver.

A doua zi, adica vineri, 23 iulie, urechile le-au fost gadilate de Bela Fleck, Zakir Hussain & Edgar Meyer pentru ca in ziua a treia, sâmbătă, 24 iulie iubitorii de frumos sa se intalneasca live cu Marcin Wasilevski Trio, Brederode Quartet, Muthspiel Trio si Djabe.

Gongul de final a fost dat duminică, 25 iulie de Bega Blues Band, Patricia Barber, Dan Berglund’s Tonbruket, Trygve Seim & Frode Haltli. In amintirea minunatului Bela Kamocsa intrat in nefiinta anul acesta, postam mai jos o piesa interpretata de Bega Blues Band anul trecut la Garana Jazz Festival.

Preţul unui bilet a fost de 50 lei pentru fiecare seară şi preţul unui abonament 170 lei.

Garana International Jazz Festival 2010 a avut loc unde altundeva decit langa Satul Brebu din Judetul Caras Severin, (langa muntele Semenic).

Steve Winwood si Eric Clapton la Bucuresti

2010-06-12T02:40:00.000+03:00

Si cum stateam asa linistit, un caine n-a venit, nu m-a muscat si nici n-a fugit ci m-am gandit sa nu irosesc bunatate de bilete la Steve si Eric. Vorba lui "Mircea": am pus dopul la sticla....si am ajuns intr-un final, undeva dupa inceperea show-ului, rotiri in jurul locatiei, ba-i aici, ba nu intrati pe aici. Am nimerit pina la urma si da, ei erau pe scena.

Locurile evident ca au fost ocupate, ca deh, scaune tip terasa de vara, popor la greu asa ca am sezut pe jos la 30 de metri de minunatii solisti.

Scena faina, acustica deosebita, lumea gata antrenata. L-am trecut pe Steve inaintea lui Eric Claptop (asa am scris din greseala datorita formatului IT) pentru ca sincer, l-am vazut mult mai activ si mult mai apropiat de public. Cineva il compara cu un bucatar, dar pina la urma un bucatar al naibii de bun la muzica. Chitara, voce si clape. Well, clape tip orga cu lampi, nu stiu de ce ma tot urmareste acest instrument de la o vreme, ce atrag eu pe lampi...nu stiu... Dar a sunat excelent, minunat suna si de la al nostru Raul Kusak clapa cu lampi, adica.....

Ce am vazut? O scena mare, frumoasa, cu de toate, lumini si umbre....o multime de toate virstele, dornica de mai mult, mai mult....culminand cu gramada dezorganizat de frumoasa de la piesa Cocaine (piesa ascultabila si in Big Mamou de cite ori auzit sau cititi pe poster Cyfer). Am ascultat si Layla, si Wonderful Tonight.

Am incheiat cu un bis scurt, unde Steve Winwood a dus greul si Eric a rupt-o la fuga imediat dupa. Cam sec, as spune, dar auzisem ca e mai rece cu publicul pe inceput si final!

Un regal pina la urma, muzica buna, acorduri de boogie woogie, blues fireste. Chiar mi-a placut sa-mi pun retorica intrebare: bai frate, asta a jucat in Blues Brothers II?! Wow.....si da, arata mai bine tuns scurt si usor nebarbierit, ca sa citez din clasici in viata.

Parca totusi cam putin...sau am ajuns eu tirziu...in fine, nu mai conteaza, am fost la 30 de metri de artisti, am gustat si am plecat incantat. E tot ce conteaza!

Life's good when you've got the blues! The Mood for Blues!

Jos palaria!!

2010-06-09T00:01:00.008+03:00

N-am avut palarie, dar daca purtam asa dracie pe capul meu stramb sambata trecuta, cu siguranta ca dadeam cu ea de pamant in timpul concertului de blues care avut loc in Big Mamou. Desi era o vreme numai buna de pierdut timpul la o terasa cu prietenii care iubesc berea rece mai mult decat femeia fierbinte, mi-am calcat pe suflet si m-am dus sa beau un uischean mic si sa ascult un regal de blues sustinut de Cyfer, Roxana Stroie, Calin Grigoriu, Tzetze, Sabin etc, care m-au facut (da'r-ar dracii-n capu' lor sa dea!) sa beau vreo patru uischeane mici si sa uit ca de la ora 23:00 incepea filmul ala tare cu Sidney Poitier la TV Neptun.

Mai jos sunt cateva fotografii ( facute de Dana Mitica in serile fierbinti din Big Mamou) care exemplifica ceea ce am vrut sa scriu cu mana stanga mai sus :)

Mai mult decat atat, ce sa va spun??

Aaaa, stiu ce: am gasit un super-filmuletz pe youtube cu cu Buddy Guy care trece prin Cream, Hendrix si Hooker ca prin branza si care mi-a adus aminte ca desi sunt un mare fan al bluesului din UK (Clapton, Cream, Rolling Stones etc, etc, etc) dar n-as da un Buddy, Muddy sau Howlin Wolf nici pe 10 de Peter Green sau Mick Fleetwood :)

Maine seara se asculta muzica buna in Fourteen!!!

2010-05-12T23:17:00.004+03:00

.... adica se bea in Fourteen... De ce? Pentru ca ne vom intalni din nou cu Berti Barbera, Nicu Patoi, jazzu', bluesu', rocku' :), single malt, bere rece, fete frumoase (corporatiste epilate Telly Savalas) etc. Concertul incepe la ora 21:00 si barul a ramas in acelasi loc - adica chiar in centrul Bucurestiului, langa Ateneul Roman, pe Strada Benjamin Franklin, nr. 14. S-ar putea sa vina si Mircea Badea...

Sa vada si nenea Cyfer ce stie sa faca o femeie (eu zic ca este femeie...) cu mana stanga!!

2010-05-11T20:50:00.001+03:00

Bob Dylan – Never Ending Tour face pe 2 iunie un popas si in Bucuresti

2010-05-09T01:48:00.003+03:00

Bob Dylan, una dintre figurile emblematice ale istoriei muzicii, va concerta vara aceasta pentru prima data in Romania! Organizat de Emagic, show-ul este inclus in turneul „Never Ending Tour” si va avea loc pe 2 iunie, pe stadionul Iolanda Balas Soter din Bucuresti, sub un nou concept de festival, „Emagic Classics”.

Cu o cariera impresionanta de aproape jumatate de secol, Bob Dylan este unul dintre putinii artisti al caror palmares includ nu mai putin de 34 albume de studio, 13 albume live, 14 compilatii si 58 de single-uri. Geniul muzical cu care a fost inzestrat i-a permis abordarea a diferite stiluri, de la ritmuri traditionale de folk, blues si country la gospel, rock and roll si chiar jazz sau swing, personalizand si imbogatind fiecare gen muzical cu maniera sa unica de interpretare, care a fermecat generatii intregi de fani.

Piese precum “Subterranean Homesick Blues”,”Like a Rolling Stone”, “Just Like a Woman”, “I Threw It All Away”, “Knockin’ on Heaven’s Door”, “Baby, Stop Crying”, “Love Sick”, sau “Things Have Changed” au facut istorie, unele dintre ele – “Blowin’ in the Wind” si “The Times They Are a-Changing” – devenind adevarate imnuri ale drepturilor civile sau ale miscarilor anti-violenta.

Declarat de revista Rolling Stone drept cel mai important artist solo al tuturor timpurilor in 2004, Bob Dylan a adunat de-a lungul timpului o colectie impresionanta de premii, care include si 11 trofee Grammy, un Glob de Aur si un premiu Oscar – ambele pentru piesa “Things Have Changed”, inclusa in coloana sonora a filmului „Wonder Boys”. Printre premiile deosebite se numara si 5 premii Grammy Hall of Fame – onorand inregistrarile care au peste 25 de ani vechime si o semnificatie istorica si culturala remarcabila, precum si o distinctie speciala a Premiului Pulitzer in 2008, pentru impactul profund pe care l-a avut asupra muzicii si culturii americane.

Vara aceasta, Bob Dylan va concerta pentru prima data in fata publicului roman, pe stadionul Iolanda Balas Soter, in data de 2 iunie, in cadrul unui nou concept de festival, „Emagic Classics”. Show-ul de la Bucuresti este inclus in „Never Ending Tour” – un turneu grandios pe care Bob Dylan l-a inceput in vara anului 1988 si in cadrul caruia numai pana la finele anului 2008 sustinuse peste 2100 de concerte!

Mississippi Slim

2010-04-18T13:57:00.004+03:00

S-a nascut pe 13 August 1943, o zi deloc cu ghinion pentru Walter Horn (numele oficial), cel care in anii "60 conducea un tractor pe campurile din Mississippi in scopuri agricole iar noaptea interpreta blues la cel mai inalt nivel in cluburile de pe Nelson Street.

Avand in vedere ca nu mai avea timp de somn, tractor ziua vs. blues noaptea, a dat castig de cauza muzicii motiv pentru care ii suntem recunoscatori. Nu de alta, dar sunetul de tractor este melodios doar pentru nostalgicii in rosu.

In acea perioada Chicago tanjea dupa interpreti buni de blues si Mississippi Slim a raspuns prompt. Astfel, imediat dupa asumarea numelui de scena, au urmat concerte in cluburile de noapte, turnee muzicale pentru Job Corps, concerte in partea de vest a orasului Chicago, toate la un loc aducandu-i titulatura de "a 8-a minune a lumii". Nu e rau pentru un fost tractorist! De fapt, aici gresesc foarte multi care se confunda cu meseria de conjunctura si isi pun piedici singuri. Sa fim seriosi....el nu a fost niciodata un tractorist!

Nu trebuie decit sa il vezi si sa il asculti odata, pentru a nu il uita niciodata. Interpretarea muzicii lui Z.Z. Hill si Johnny Taylor lasa impresia ca cei doi maestrii ar fi de fata si uiti ca nu mai sunt printre noi.

Dupa ce s-a intors in Greenville, orasul sau natal, pentru a fi aproape de mama sa care imbatrinea cu gratie, Ms Slim s-a unit cu muzicienii locali si a continuat sa faca muzica. In 1996 a avut sansa de a cinta alaturi de John Horton & Band la Mississippi Blues and Heritage Festival. Acest moment i-a adus mai multe participari in festivaluri dar si in proiectul "Blues in Schools" prin care se urmarea educarea publicului in formare pentru acest gen muzical.

Aprilie 2010 i-a adus punctul maxim in evolutia spirituala, astfel incat la 66 de ani Mississippi Slim s-a alaturat numerosilor artisti care si-au lasat amprenta si s-au indreptat spre zari mai inalte. Ramane insa motivul vizitei sale pe Pamant: muzica blues!

Ceva mai jos, gratie Youtube, va invit sa vedeti o emisiune relaxata si relaxanta, in dulcele stil american, avandu-l ca protagonist pe Mississippi Slim:

FOURTEEN - UN NOU CONCEPT DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER

2010-04-14T13:36:00.008+03:00

Pun acest post pe moodforblues nu pentru ca FOURTEEN este un bar cu o atmosfera absolut incantatoare, ci pentru ca aceasta locatie a devenit un loc de intalnire a unor cosumatori (elitisti) de muzica buna si bauturi fine cu foarte multi dintre artistii de mare clasa care se situeaza pe liniile mediene ale triunghiului jazz-blues-rock&roll. Barul este situat chiar in centrul Bucurestiului, langa Ateneul Roman, pe Strada Benjamin Franklin, nr. 14 si de mai bine de jumatatate de an ofera iubitorilor de muzica buna si de distractie concerte cu trupe precum Retro Future, Nightloosers, Trupa nr. 13, Sophisticated Lemons, Jonathan David si multi altii.

Sambata, 17 aprilie, baietii obraznici (dar foarte simpatici!!) de la Trupa nr. 13 se vor da iar in spectacol la Fourteen si va vor pune sa batzaitzi din cap pe ritm de rock si sa fredonati impreuna cu ei melodiile voastre preferate. Cu un repertoriu extraordinar de bogat, cei de la No. 13 Band s-au impus in peisajul muzical romanesc datorita virtuozitatii si calitatilor native extraordinare ale celor 4 membrii ai trupei. Istoria lor este urmatoarea:

Se intampla pe undeva la inceputul lui iunie 2003 cand Deni, Cristi, Lucian si Silviu, vechi prieteni, s-au hotarat sa formeze o trupa. Lucru deosebit, mai ales cand iti doresti sa canti ce-ti place si sa fii valabil mai mult de-o vara.

Au inceput cautarile si probele pentru solistul vocal, veriga lipsa, care parca lipsea de pe fata pamantului.

Au venit foarte multi doritori de succes si de afirmare, dar,din pacate, nici unul din ei nu prea a reusit sa cante, insa pana la urma cei patru s-au intalnit cu Cortez, vocalist proaspat intors de peste hotare, hotarat sa fac treaba de data asta "in his country".

Formatia se apuca de repetat intr-unul din birourile lui Neil, patronul Clubului Juke Box, care vine cu propunerea de a canta o zi pe saptamana in club, dand astfel prima sansa formatiei de a canta live cu public.

Practic de aici a inceput totul. Baietii s-au pus pe repetat si in maxim 3 saptamani au reusit sa insumeze 30 de piese-covers, incingand serile de joi si mai apoi si de duminica din Juke Box.

Dupa mai bine de un an si jumatate trupa se muta in proaspatul "Music Club", club facut cu finantele lui Sorin si cu sfaturile de ordin tehnico-muzical ale trupei, care canta in fiecare JOI,VINERI,SAMBATA si DUMINICA, reusind sa stranga un numeros public, platitor de bilet, un public direct interesat de formatie si de muzica de calitate, de un act live veritabil.

Repertoriul formatiei creste considerabil, atat in cantitate dar mai ales in calitatea pieselor, direct proportional cu exigenta membrilor trupei, considerata de foarte multi ca fiind "...trupa cu cel mai bun sound live din Romania" si un foarte bun grup care abordeaza repertoriul international.
Din cauza unor probleme de ordin personal Cortez se retrage din trupa in vara anului 2005, in locul sau venind Ionut Ruscior (ex-VIP) si Berti Barbera.

Trupa este insa foarte bine sudata, schimbarea survenita nepunand la indoiala noul potential al trupei, ba mai mult, clubul se umple parca si mai mult, serile sunt mai incinse iar baietii sunt motivati sa dea tot ce au mai bun. Atitudinea amicala, umorul si prestatia scenica atrag in continuare simpatia celor care inteleg fenomenul muzical si se regasesc in calitate. Dorinta de a oferi un tribut artistilor care i-au determinat sa faca muzica, bucuria de a canta si magia relatiei cu publicul au cristalizat un grup cu un sunet unitar si atitudine profesionista.

De remarcat faptul ca No.13 a cantat in club ca si acompaniament pentru Pink, Twin Dragons si multi alti artisti internationali care au trecut pragul clubului, un loc devenit punct de atractie si pentru lumea muzicala.

2007 formatia ramane in formula de cinci: Cristi, Ionut, Deni , Lucian si Silviu.

2009 trupa 13 inseamna: Deni, Silviu, Cristi-Americano si Cristi-D'Artagnan.

Joi, 22 aprilie, ne vom intalni la Fourteen cu alti doi alti mari artisti de renume international: Berti Barbera si Nicu Patoi, un duo de mare exceptie care, in cele din urma, nu este decat o idee, o colaborare intre doi prieteni carora le place sa cante impreuna, sa-si petreaca timpul liber impreuna, sa rada, sa calatoreasca si sa gaseasca bucuria atat in lucrurile simple cat si in acele lucruri aparent neaccesibile tuturor. Dar de cele mai multe ori, scena le ofera ocazia de a dezlega taina acestor lucruri si de a le face accesibile si altora. Nu tuturor, chiar daca unora le-ar conveni sa stie ca li se cuvine totul fara sa merite. Atunci cand scrii o piesa, de obicei ai in fata un pian sau o chitara. Notele si cuvintele se leaga, prind viata, urmand a fi desavarsite intr-o piesa orchestrata si interpretata intr-o anumita maniera. Dar radacinile sunt acolo, in vibratia primordiala a corzilor, a vocii si a piciorului care tine ritmul. Acole este puritatea, miezul care ar trebui sa dezvolte frumusetea. Si chiar asta veti vedea si auzi daca veti avea curiozitatea sa veniti la Fourteen pe 22 aprilie, ora 21:00.

Daca e marti, e blues!

2010-04-06T17:00:00.003+03:00

Chiar daca iarna nu-i ca vara, cateodata primavara e ca toamna... Adica ploua in draci, e frig si umezeala care iti intra in oase nu iese decat dupa ce ai dat pe gat al doilea paharel de "uischean" in care nu te-ai aventurat sa arunci mai mult de doua cuburi de gheata. Dar bautura nu este intotdeauna o modalitate buna de a scapa de plictiseala si de a uita de vremea mohorata si umeda. Fiind om batran, cu par alb in mustati (si putin in nas :)), va recomand in aceasta seara, la Big Mamou, cateva ore de blues care il vor scoate si pe dracu' din voi. Mai mult decat atat, iepurasul de Paste ne va aduce o combinatie mai mult decat reusita: Cyfer si Hanno Hoefer!!! Sa va mai spun ca pe langa cei doi vrajitori ai chitarei se vor mai "invarti" pe scena Claudiu Purcarin (tobe) si Vlady Sateanu (bas)???!!!

Sighisoara 2010 - Festivalul International de Blues Editia a VI-a

2010-03-01T10:29:00.040+02:00

Intro:
I’ve got my mojo workin’ baby! Nu cred ca puteam fara un mojo eficient sa particip la atatea evenimente de calitate dar promovate atat de slab in mass media avide dupa nimic. Asa doresc sa incep scurta dar tumultoasa povestire legata de Festivalul International de Blues – Sighisoara 2010 – Editia a VI-a. O minune made in Romania, inca o minune pe care am descoperit-o cu drag si pe care doresc sa o impartasesc tuturor.

25 februarie 2010 – prima zi de festival.

Am pornit la drum din Bucuresti in jurul orei 12:00 si am parcurs cu bine distanta pina la Sighisoara. Am gasit un oras curat, frumos, functionand parca dupa un algoritm de ceasornic. Cazarea identificata prin intermediul Internetului nu ne-a dezamagit din nici un punct de vedere. Vorbesc aici despre Pensiunea Joker: http://www.turistinfo.ro/sighisoara/cazare-sighisoara/pensiunea_joker-c448.html Conditii exceptionale in camere, facilitati, personal profesionist si atent la nevoile clientilor plus localizare aproape de sala de concerte. Este excelent sa ai cazare foarte buna pentru ca dupa o zi obositoare tot ceea ce imi doresc sa fac este sa citesc o carte buna sau sa ma relaxez cu un joc sau doua de party poker la (ro.partypoker.com). Acest hotel a fost foarte bun pentru asa ceva datorita confortului. Multa lume nu prefera sa isi aleaga cazarea de pe Internet deoarece uneori nu esti sigur de ceea ce primesti dar eu cred ca am gasit exact ce cautam. De obicei sunt carcotas, drept pentru care imi permit sa recomand acest loc.

Cazare, primeneala si la drum. Am ajuns la sala de spectacole si am constatat cu uimire si o usoara teama ca nu prea mai erau bilete. S-au vandut ca painea calda. Lucru impresionant intr-adevar, dar nu tocmai pe gustul nostru care vorba aceea, batusem cale lunga special pentru eveniment. Sansa ne-a suris, asa se intampla cu cei care cred in ceea ce fac si am gasit bilete pentru prima seara, cateva pentru a doua seara si nimic pentru ultima seara (am rezolvat pina la urma datorita unor oameni de bine, a sansei de a mai gasi 2 bilete la casa si a dorintei mari de a vedea minunea pina la capat).

Ziua 1

Iata-ne in sala micuta dar primitoare, un pic de socializare si vorba aceea…a inceput. La inceput a fost...Berti Barbera, prezentatorul acestui eveniment, care ne-a pus in tema cu ce avea sa se intample si care si-a presarat discursul cu tot felul de pastilute pe gustul si spre hazul tuturor. Bine ca am fost numai noi!

Prima parte a serii a fost o delectare acustica oferita cu suflet si pricepere de doi mari muzicieni: Raul Kusak (un excelent pianist, care traieste ceea ce face cu maxima intensitate) si Liviu Pop (un baterist exceptional, pe care l-am vazut in premiera si in vecinatatea caruia mi-as dori sa locuiesc astfel incat sa il aud repetand). A fost un show cu multa improvizatie, acustic dupa cum spuneam, un show in care cunostintele muzicale ale celor doi si pasiunea comuna au reusit sa stirneasca ropote de aplauze inca de la primele acorduri. De fapt nu imi amintesc cind nu s-a aplaudat in timpul show-ului! Cei doi se afla la inceputul unui turneu prin toata tara, detalii complete despre toate locatiile gasiti pe site-ul nostru dar si pe al lui Raul: (www.myspace.com/raul.kusak )

A doua parte a serii ne-a oferit o mare surpriza denumita: Homemade Jamz (SUA).

O trupa-familie, formata din Ryan (17 ani) chitara/voce, Kyle (15 ani) chitara bass si baterista formatiei: sora lor Taya (13 ani). Tatal lor Renaud a presarat recitalul cu acorduri de muzicuta si tamburina. O voce puternica (Ryan), blues-autentica (sunt de acolo, cum s-ar spune) ne-a incantat pret de aproape 2 ore cu piese in prima auditie pentru publicul din sala dar si cu piese consacrate de blues. Show total, cei doi chitaristi au facut un tur al salii in timp ce cintau la instrumente, s-au pus la dispozitia publicului pentru fotografii si au revenit pe scena in uralele salii.

“Acesti pusti au energie, talent si cinta blues cu mandrie si intr-un stil propriu. Cred ca vor avea un viitor artistic stralucit impreuna” – a spus B.B.King despre cei care se numesc Homemade Jamz. ( www.hmjamzbluesband.com )

Ziua 2

Iata-ne prezenti la datorie, cu placere. De fapt asta e idealul in viata, sa fii prezent la datorie cu placere. Orologiul suna 20:00 si incepe ladies night. Pentru ca in a doua zi am avut parte de doua recitaluri minunate, oferite cu caldura de Eden Brent (SUA) si Sue Foley (Canada). Recunosc, eram sceptic, nu auzisem de niciuna dintre interprete si aveam asa o curiozitate ciudata. Am fost coplesit de cintare si incantare!

Eden Brent, o voce incredibila, o voce care suna la fel si cu amplificare si fara, si dimineata si seara. Ceva intre Aretha Franklin si Janis Joplin (dupa urechea mea), un muzician complet, educata in ale blues-ului si pianului de un nume mare in Statele Unite: Boogaloo Ames. Un recital absolut inedit la pian si voce marca Eden Brent, presarat cu momente comice care aratau siguranta solistei, dialoguri spontane cu publicul si mutari de mobilier care nu au intrerupt sau daunat in niciun fel prestatiei artistice. Eden Brent este prezenta in toate marile festivaluri de blues si jazz din lume, apreciata de critici si de public in egala masura. Am putut sa remarc ce inseamna de fapt un mare artist pentru care scena incepe si se termina cu linia orizontului. (www.edenbrent.com )

Si a urmat Sue Foley, 11 albume la activ si numeroase premii castigate cu siguranta pe merit, o chitarista incredibila din Canada pe care va invit sa o cautati si sa o ascultati cu atentie. In formula cu baterie si bass, Sue Foley ne-a oferit numeroase momente de virtuozitate atat pentru urechea greu incercata cat si pentru consumatorul obisnuit, adica eu. Vorbim iarasi despre un artist complet: interpret, textier si compozitor (stereotip real). Si ca si cind nu ar fi fost de ajuns, intre turneele lungi prin lume (participa la toate marile festivaluri de profil dar are timp sa cutreiere si drumurile mai putin calcate de picior de canadian din Romania), se pregateste si de lansarea unei carti Guitar Woman. O recomand, de cautat si de urmarit. ( www.suefoley.com )

Ziua 3

O zi cu usoare emotii pentru noi, dupa cum spuneam nu aveam bilete. Si asta nu din rea vointa ci pentru ca spre marea marea marea noastra surprindere, biletele erau epuizate. Dar cum era vorba despre un grup de oameni care nu se lasa infrinti vreodata si care nu cunosc gustul amar al esecului (eeeh? modestia bat-o vina) am facut cateva curcanarii (prietenii stiu definitia) si am cumparat cateva bilete de la cei ce renuntau, cateva de la casa, plus: sincere si calduroase sarutari de maini organizatorilor (Asociatia Culturala Sighisoara Blues Hospital). Nimic ilegal sau imoral, va asiguram. Si am intrat!

Doug Macleod (SUA), un domn cu parul alb, care cu cateva ore inainte sustinuse un workshop pe tema blues-ului, ne-a aratat ce inseamna cu adevarat sa simti aceasta muzica, sa cresti cu ea si sa o promovezi asa cum e, plina de trairi, de umor, de adevaruri. Un cavaler Jedi al chitarei, Doug Macleod a oferit momente de magie (termen fotbalistic intamplator) la chitara si voce, trairile spectatorilor schimbandu-se rapid intre risete in hohote, aplauze si ritmuri batute in podea, fete ingandurate (blues-ul este despre viata reala). O sala arhiplina, cu oameni in picioare pe margine, a avut bucuria sa asculte un recital in premiera Mondiala, dupa cum bine a precizat si artistul, piese compuse integral de el, bazate pe intamplari din viata reala, piese interpretate intr-o maniera unica la fiecare spectacol sustinut de Doug. ( www.doug-macleod.com )

Final de festival, se pare ca toata lumea ii stia si ii astepta cu inima la gura. 3 Doamne si toti trei au facut sa rasune Sighisoara. Sincer, ma temeam ca nu va mai fi nicio sala pentru anul viitor. Eric Sardinas (SUA), aflat pentru a doua oara in Romania din cite am inteles, iata, intr-un oras precum Sighisoara, un blues-man complet, un chitarist cum n-am mai vazut insotit de un baterist si un bassist care stiau ce inseamna show-ul, stiau ce inseamna sa fi la dispozitia publicului atunci cind se ridica valul (cortina, dar iesea cacofonie). Imi este destul de greu sa descriu ce a fost acolo in timpul acestui recital, cu o sala plina cu varf, o bucurie imensa si pe scena si in sala, oameni care stiau versurile si nu au dezamagit cind le-a fost cerut sprijinul, ceva ce vedem destul de rar dar si cind o facem, parca mai dam o sansa viitorului. Nu am cuvinte sa descriu dar fara teama pot spune ca dupa show-ul lui Eric Sardinas nu avea niciun rost sa incheiem cu focuri de artificii. Indiferent de complexitatea lor, ar fi fost artificii pe timp de zi comparativ cu spectacolul de pe scena si din sala. ( www.ericsardinas.com )

Extra:

Ce ar mai fi de spus? Ca a fost editia a VI-a a Festivalului de Blues Sighisoara, ca au fost sponsori generosi carora le multumesc si eu (desi nu am o portavoce puternica) pentru ca mi-au oferit sansa sa asist la un asa regal de blues. Ca in premiera, printre sponsori s-a aflat si o persoana fizica, nu il cunosc dar il amintesc pe Dl Barbu Viorel. Ca se mananca bine in Sighisoara, ca a fost vreme excelenta, ca nu ne-a lipsit nimic si…

In foaierul salii de spectacol, fiecare artist venea cu modestie si buna dispozitie dupa ce isi incheia recitalul si oferea autografe pe cd-uri proprii sau pe orice altceva, purta discutii si se fotografia cu doritorii. Transparenta maxima si o atmosfera familiala 100%.

Datorita prieteniei si generozitatii lui Berti Barbera am aflat ca dupa fiecare spectacol exista un loc in care atat artistii cat si organizatorii dar si publicul larg si norocos sa mai gaseasca o masa nerezervata se aduna pentru un jam session la liber. Si am mers! Si a fost totul inmultit cu 100. Pentru ca am avut minunata sansa sa fim alaturi de artistii sus mentionati intr-un cadru prietenos, rustic unde creatia a fost la ea acasa.

Numai ideea ca cei mentionati mai sus si-au combinat atat de frumos talentul, impreuna cu alti artisti valorosi de pe plaiuri romanesti, prezenti la Sighisoara doar ca spectatori (il amintesc pe Vali Racila, care a sustinut in fiecare seara cate un recital de calitate) dar si alaturi de tinere talente nedescoperite dar care au ridicat lumea de la mese…nici nu mai stiu cum am inceput fraza, ca sa stiu cum sa o termin. A fost excelent, discutii la liber cu toti artistii prezenti (o dovada ca publicul este pretuit in afara si un refren nu costa cateva sute de euro tot timpul, la fel cum poate ar face-o unii autointitulati de la noi).

Haideti si voi, anul viitor, la Sighisoara! Sa fim mai multi!

Vreau pe aceasta cale si in incheiere sa le multumesc pentru tot ceea ce au facut si vor face in viitor prietenilor mei (si o spun fara teama) Raul, Liviu, Berti, Vali, Ryan, Kyle, Renaud, Taya, Eden, Sue, Doug si multi altii.

Cu drag, trimisii speciali Mood For Blues la fata locului, Traian si Ostap!