Festivalul International de Blues Sighisoara 2012 – A treia zi

                     Instrumentele lui Bob Brozman

Salut!
Iata-ne ajunsi in ultima zi de festival, dupa o zi in care prezentele feminine si-au lasat amprente adanci in sufletele noastre. Dupa o noapte petrecuta in Crama Hotelului Sighisoara, unde am avut parte de un open jam session de zile mari, in care talentele de peste hotare a creat perfectiunea prin impletirea cu talentele de la noi. Samantha Fish, Shakura S’aida, Raul Kusak, Vali Racila, Correy Harris, Catalin Curca, instrumentistii celor veniti pentru festival…toti au contribuit la o noapte memorabila, incheiata pe la 7 dimineata. 
Ne-am urnit catre sala de spectacol un pic obositi dar si extrem de curiosi in a-i descoperi pe cei care aveau sa incheie Festivalul de Blues de la Sighisoara. Prima parte a serii a fost acoperita de Bob Brozman, o enciclopedie de muzica si nu numai, un virtuoz al chitarei cum sigur n-ati mai vazut, un om cu suflet frumos, un om liber (cum s-a autointitulat), un muncitor emigrant provenit dintr-un Imperiu in Decadere (vorbind aici despre SUA). Antropolog de meserie, cu esente slovace (desi cetatean american), Bob Brozman a calatorit in zeci de tari de unde a cules muzica, obiceiuri si chiar elemente de limbaj care ii permit sa ofere un show total. 
Cu o zi inainte a sustinut un workshop despre meseria sa, workshop pe care l-am putut cumpara si in forma de dvd de la standul cu bunatati, dar pe care il puteti gasi si pe Internet, daca vreti sa aprofundati si sa descoperiti ce il mana in lupta pe acest luptator pasnic.
Muzica buna, ritmuri ametitoare, un om pe care varsta nu l-a atins deloc, mult umor, multa profunzime in limbaj, improvizatie, abuzand de toate limbile Pamantului si folosind tot felul de instrumente cu coarde, de la chitare la mandolina, ukulele si chitara hawaii-ana, toate aceste elemente m-au facut sa-l ador pur si simplu. Din cele cateva vorbe pe care am avut onoarea sa le schimb cu Bob Brozman mi-am dat seama ca omul e demn de toata admiratia. 
“Estul Europei are artisti de blues mult mai buni decit Vestul Europei si apreciaza altfel genul acesta muzical, pentru ca vesticii au avut acces permanent la toate genurile muzicale, pe cand blocul de Est a fost selectiv.” – “Exista muzica tipica popoarelor cuceritoare si muzica tipica popoarelor cucerite. Acestea sunt singurele genuri muzicale de pe Planeta. Daca iei vocea si instrumentele pieselor americane dance, pastrand doar beat-ul vei obtine un mars nazist (lucru demonstrat practic de artist).” – Bob Brozman.
Finalul Festivalului de Blues i-a apartinut lui Corey Harris, aflat pentru a doua oara la Sighisoara, dupa editia din 2008. Corey Harris alaturi de Rasta Blues, o formatie de profesionisti care include un pianist, un baterist, un basist si un saxofonist au adus ritmurile muzicii raggae in sala din Sighisoara, impletite cu ritmuri de jazz si blues, garnisite cu mesajele tipice genului.

Ca un bonus parca, artistul ne-a oferit un bis de vreo 5 piese, dintre care 2 cantate doar de el, la chitara si voce, blues adevarat care ne-a patruns inimile, o voce puternica si un mesaj pe masura.

Asadar, cam acesta a fost Festivalul de Blues Sighisoara 2012. Va las in compania clipurilor mult mai relevante decat vorbele pe care am incercat, din entuziasm si respect fata de artisti, sa le insir asa cum am simtit eu mai bine. Sa vina 2013! 

Blues on!

Traian

BOB BROZMAN

Corey Harris & Rasta Blues

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>