Mood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for bluesMood for blues

MySpace Falling Text

marți, 31 august 2010

Latura sensibila a tantarului West Nile

Peste tot intalnim informatii despre acest minunat tantar care ne scurteaza viata dar nimeni nu spune nimic despre latura sensibila a acestui minunat tantar.

Am ales sa va aratam ca este si el o fiinta care isi cauta un loc in lume, ca noi toti de altfel, o fiinta iubitoare de muzica si dans, o fiinta minuscula dar plina de pasiuni artistice.

As dori sa incep o prezentare a tantarului la modul: West Nile, primul tantar artist s-a nascut in anul 2010 din dorinta unora de a ne arata la cate pericole suntem supusi pe linga numeroasele boli cunoscute si cu eficacitate dovedita in diminuarea speciei noastre.



West Nile este un tip vanjos desi astenic in aparitie, care poate avea puteri nebanuite, in functie de gradul de hipnoza al privitorului de stiri sau al cititorului de ziare. Este atat de periculos incat bube rosii si mancarimi apar chiar si la simpla urmarire a stirilor. Iata imnul oficial al ciupiturii West Nile




Pentru prevenire va recomandam spalatul pe maini, evitarea mancarurilor sarate si a plimbarilor lungi prin parc. Ideal ar fi sa ramaneti in casa, cu obloanele trase si sa va faceti provizii de substante toxice cu care sa va dati pe corp. Atarnarea la subrat, pe post de bradut a unei pastile anti-tantari cu miros de usturoi va poate apara si de vampiri, o alta amenintare evidenta.

Dar sa ne calmam spiritele si sa ne bucuram de cele cateva creatii ale tantarului West Nile (urmasul lui West Nila Moromete).

Corul de tantari Keep Buzzzzzing! Si un indemn:




West Nile Breakdance:


Tantarul a fost ovationat in cantece si de catre bluesmani precum Blind Lemon Jefferson:

Jimmie Rodgers si glasul rotilor de tren

Desi inceputurile muzicii blues apartine in exclusivitate populatiei afro-americane, au existat si pionieri de culoare alba. Oricat am incerca insa, nu putem sa nu observam diferentele clare dintre stiluri, cei din urma incluzand tot felul de artificii vocale cum ar fi yodlere-le pe care personal le gasesc doar amuzante! 

Un astfel de exemplu este Jimmie Rodgers, un angajat al CFR-ului american (desi stiu ca R vine de la Romane), care s-a nascut in 1897 in partea de sud a Mississippi-ului, deci in zona deltei de unde provine si stilul Delta Blues. 

Jimmie si-a inceput cariera artistica dupa ce a fost diagnosticat cu tuberculoza si ca atare nu a mai putut lucra la carbuni. Primii pasi pe "scena" i-a facut ca si stand up comedian, imitand persoanele de culoare. Isi vopsea fata si isi facea de cap. Iata un adevarat pionier al stand up-ului mondial!

In perioada 1923 - 1927 a lucrat cu cateva trupe de vaudeville si muzicieni. Ajuns in Carolina de Nord, a dat probe pentru casa de discuri Victor. Ralph Peer, proaspat angajat al companiei, l-a ascultat dar nu a fost impresionat de faptul ca Rodgers canta melodii deja consacrate si compuse de lumea "buna" de la New York. El avea in minte un proiect cu muzica veche si in cele din urma, Rodgers a prezentat doua melodii de of si inima albastra pentru care a fost platit cu 100 dolari. 

Dupa acest moment au urmat inregistrarile altor piese printre care si Blue Yodel cunoscuta si ca T for Texas,  melodie care a devenit reper pentru blues-ul alb, vanzandu-se in milioane de exemplare si transformandu-l pe Rodgers intr-un solist premium al muzicii blues-country.


Puteti urmari mai jos un scurt interviu cu un Hank Snow, un cunoscut interpret de muzica country, ajuns in Canadian Country Music Hall of Fame, interviu presarat si cu acordurile muzicii lui Jimmie Rodgers!

luni, 30 august 2010

Let's do it Romania!

Natura! Inspiram.....tragem puternic aer in piept.....expiram.....si daca ne simtim bine dupa, inseamna ca inca se mai poate respira! Daca nu....ar trebui sa facem ceva! Am decis ca si Mood For Blues poate sa sustina atat cat poate acest eveniment, deoarece Mood-ul pentru Blues nu prea apare dintr-un mediu ostil. Vrem si noi intinderi verzi si curate pentru festivaluri de muzica buna! Vrem si noi parcuri frumoase unde sa aiba loc intalnirile, iubirile, despartirile...astfel incat artistii de blues sa-si afle inspiratia intr-un mod sanatos!

Lumea a evoluat atat cat a evoluat datorita oamenilor pe care majoritatea ii considera nebuni de legat. Si ma refer aici la primul om care a spus ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui, la primul om care a decis ca vrea sa zboare cu mijloace proprii, la primul om care a vrut sa alimenteze cu curent electric nepoluant, prin mediu wireless intreaga Planeta (apropo, acesta a fost Nicolas Tesla pe la 1900)! Pe unii i-am executat, pe altii i-am blamat, pe toti insa ii veneram in prezent!

Nimic nu este mai usor decit sa spui: sunt prea mic pentru un proiect atat de mare! Este eliberator aproape...Acum ceva timp am vazut insa contra-argumentul: o fotografie cu planeta noastra vazuta din spatiu, frumoasa, impecabila dar cu un pixel (punct) lipsa si ca atare un defect de imagine, de culoare rosie, in mijloc. Totul era minunat dar, acel mic punctulet lipsa atragea toate privirile si deranja! Nimeni nu mai putea sa priveasca perfectiunea in ansamblu deoarece pixelul lipsea. TU esti pixelul! Fara TINE, imaginea este imperfecta!

“Let`s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat până în prezent în România, care îşi propune curăţarea mormanelor de gunoi generate de oameni în arealele naturale ale ţării, într-o singură zi. Ziua de Curăţenie Naţională este 25 septembrie 2010, dată la care toţi românii sunt aşteptaţi să se implice. Putem stabili un record: în acest moment, România este ţara cea mai mare care realizează acest proiect.

Proiectul a fost implementat cu succes în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia (aprilie 2010).

Pe 25 septembrie nu contează cine eşti şi ce faci, pentru că toţi românii se unesc pentru o cauză comună: curăţarea României de gunoaie.

Let`s Do It, Romania!”, proiectul ambiţios care îşi propune să cureţe întreaga ţara de gunoaie într-o singură zi, îşi doreşte să ajungă la toţi românii, pentru a mobiliza un număr record pentru Ziua de Curăţenie Naţională. Începând de astăzi, proiectul este comunicat şi pe canale TV, iar spotul TV adresează îndemnul la înscriere pentru 25 septembrie, prin intermediul a două personaje reprezentative pentru poporul român. Până în acest moment, spotul poate fi vizionat pe Pro Tv, Acasă Tv, MTV, Pro Cinema, AXN, HBO, TVR Tg. Mureş, dar şi în mediul online, aici. Fiind un proiect naţional, care se adresează tuturor în egală măsură, orice fel de sprijin este binevenit, pentru că scopul final este unul care ne interesează pe toţi – o Românie curată. 

O reala placere sa-l regasesc pe prietenul Toma Cuzin punand umarul la promovarea acestui proiect in clipul oficial de mai jos:

vineri, 27 august 2010

Eden Brent - craiasa pianului

Am tot scris despre personalitatile trecute ale blues-ului dar mi-am dat seama ca ar fi bine sa onorez in acelasi timp si personalitatile prezente, cu atat mai mult cu cat le-am cunoscut personal si am fost incantat de energiile pozitive existente in jurul lor.

O astfel de persoana este Eden Brent, o pianista desavarsita, din Greenville, Mississippi. Am avut ocazia si onoarea de a o cunoaste personal la Festivalul de Blues Sighisoara 2010. Am fost impresionat atat de prestatia de pe scena cat si de show-ul extraordinar oferit in Crama Sighisoarei in cursul noptii, la Jam Session. Prietenoasa, vesela si mereu dornica de a cunoaste oameni noi si talentati, Eden a cantat impreuna cu toti cei care aveau cat de cat ceva in comun cu muzica si cu atat mai mult, daca aveau si o muzicuta la indemana, cum a fost amicul Ostap Bender. Sa mai spun ca ne-a invitat pe toti romanii la ea acasa, dar in grupuri reduse si cu un telefon inainte? :)) Nu stiu daca politica made in EBA prevede asa ceva, sau daca Ilinca Vandici are mereu cafeaua calda sau macar o portie de mazare la indemana! :) 
Va dati seama ce inseamna Delta Blues pentru Eden. Copilaria, scoala, primii pasi in blues, totul! Primii pasi in muzica i-a facut alaturi de idolul vietii sale (si sunt sigur ca nu gresesc afirmand acest lucru), Abie "Boogaloo" Ames. Aceasta colaborare a durat circa 16 ani. "Eu eram o tinara caucaziana de familie buna iar el un batrin negru de conditie modesta. Privindu-ne, aveai impresia ca suntem radical diferiti dar muzica noastra a fost un mix perfect care a durat pina in ultima sa clipa de viata si dainuie chiar si in ziua de astazi." declara Eden Brent pentru Weekend Edition Saturday.

Brent a inceput sa studieze pianul la varsta de 5 ani dupa care si-a aprofundat studiile la Universitatea North Texas. Este constienta ca teoria aprofundata in scoala impreuna cu arta preluata de la "Boogaloo" Ames sunt cele doua ingrediente principale care au oferit-o publicului larg pe artista Eden Brent.

Eden a primit de curind premiul Blues Music Award pentru interpretare la pian iar luna viitoare va lansa albumul "Ain't got no trouble" pe care l-a inregistrat la New Orleans. Desi admira pianisti ca Rachmaninoff si Liszt, Eden admite ca nu are o asemenea disciplina. Iata cateva mostre de la o persoana care afirma ca nu suporta sa imite alti interpreti, preferand sa descopere noi ritmuri pe cont propriu, chiar daca sunt aranjamente ale unor piese consacrate sau nu.

A participat si participa la toate marile evenimente de blues si jazz din lume, amintind aici chiar si cunoscutul Festival de Jazz de la Montreux! 

Mai jos puteti urmari un Making Of al Albumului "Ain't Got No Trouble"!




Iat-o alaturi de Pinetop Perkins de la care a primit The Blues Music Award!

luni, 23 august 2010

Stilul de interpretare SCAT

Cand auzi de scat, te gandesti la Scatman John si la al sau joc de silabe. Intr-adevar, acela este scat iar domnul John a intors in favoarea sa un defect de vorbire precum balbaiala.

Scat-ul este un stil de interpretare care se bazeaza pe improvizatie totala si joc cu vocalele si cu sunetele nemaiauzite! Uneori, o melodie scat nu contine cuvinte deloc. Acest stil permite interpretilor sa creeze melodii intregi transformandu-si vocea intr-un instrument. Desi in general, scat-ul este improvizatie pura, exista si aici reguli de interpretare, arpegii, linie melodica, lucrurile nefiind lasate 100% la voia intamplarii.

Ella Fitzgerald este considerata a fi una dintre cele mai bune interprete de scat din istoria jazzului. Piesa How high the moon este reprezentativa pentru stilul scat, Ella fiind asemanata cu miscarea strutului RoadRunner din desenele animate. O puteti urmari ceva mai jos cu o interpretare magistrala a aceste piesa, improvizatie, ritm, voce si tot ce doriti!

Un alt mare interpret de scat, considerat unul dintre cei mai influenti solisti de jazz ai secolului XX, a fost Mel Torme. A inceput ca baterist dar s-a dezvoltat ca interpret bazandu-si stilul inconfundabil si pe vastele cunostinte de aranjament muzical si instrumental. Il puteti asculta ceva mai jos cu o dedicatie marii doamne Ella Fitzgerald! Genial omul!

Scat-ul fara umor este ca si inexistent. Cab Callaway este un exemplu de umor in scat, vestitul interpret al pieselor Minnie the Moocher si Hi de Ho Man. Ceva mai jos, alaturi de fratii Nicholas (imi recunosc vina, am o mare admiratie pentru fratii Nicholas, cei mai buni dansatori de step de pe fata planetei). (Detalii despre Nicholas Brothers aici!)

Includ aici si o piesa ceva mai actuala dar speciala in felul ei, deoarece versurile reprezinta o enciclopedie a legendelor jazz-ului mondial, solistul fiind chiar Scatman John!









vineri, 13 august 2010

Garbis Dedeian Quartet

La sugestia unui prieten am decis sa incerc un loc nou pentru mine, Palatul Ghica. Am accesat site-ul locatiei si am observat ca se intampla destul de multe lucruri interesante in acest loc exclusivist din Capitala. Semi-exclusivist, deoarece acum se intra si fara membership. Atractia serii a fost Garbis Dedeian Quartet si al lor recital de jazz care m-a dus cu gandul la poiana de la Garana! Eh...vremuri....


Situat in vecinatatea parcului Plumbuita, spre Pipera, Palatul Ghica este un stabiliment care merita vizitat macar odata, prilejul putand fi un concert de jazz, un film in aer liber sau o iesire romantica intr-un cadru inedit. 

Revenind la evenimentul de jazz, am fost incantat de prestatia artistica si m-am bucurat sa descopar aceasta formula pe care as dori sa o regasesc si in alte locuri unde atmosfera de concert permite si ovatii, aplauze prelungite, interactiune cu artistii. Aici atmosfera era mai rece, in sensul ca oamenii si-au vazut de program iar publicul de discutii, mesele fiind raspandite prin toata curtea interioara.

Despre Garbis Dedeian putem spune ca este un interpret la saxofon, clarinet, compozitor, aranjor, şef de orchestră nascut in 24 aprilie 1959, care a urmat studiile Liceului de muzică nr.1 (pian), Şcolii Populare de Artă (clarinet) şi studii de compoziţie şi orchestraţie cu Richard Bartzer. El a debutat in cluburile de jazz din Bucuresti alaturi de pianistul Puiu Pascu (1978), iar in 1979 s-a integrat in Big Band-ul Centrului Universitar din Bucuresti cu care apare pe scena Festivalului de Jazz de la Sibiu. In 1981 este co-lider (alaturi de Puiu Pascu) al cvintetului de jazz Jazz Club 303. Anul 1982 este anul consacrarii cand, alaturi de Puiu Pascu (pian), Tudy Zaharescu (tobe) si Arghir (bas) poate fi gasiti pe mai toate scenele de club si Festivalurile din Romania.

Devine membru al Uniunii Compozitorilor Romani, inregistreaza muzica de film si teatru, colaborand cu majoritatea compozitorilor romani. Este solicitat pentru inregistrari de Alexandru Andries, Capriel Dedeian, Ilie Stepan sau grupul Metropol. Din 1990 este solicitat frecvent peste hotare. Astfel participa la festivalul de Jazz din Hamburg, canta in cluburile de jazz din Bremen, Berlin, Wuppertal si Hagen (Germania), apare pe scena Festivalului de Jazz din Debrecen (Ungaria) si inregistreaza la Radio Budapesta cu grupul EGC (Eugen Gondi - tobe si Catalin Rotaru - bas). 

Activitatea de club este punctata de proiecte speciale precum Tribute To John Coltrane sau In Memoriam Miles Davis. Dintre muzicienii români cu care a colaborat menţionăm : Aura Urziceanu, Marius Popp, Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Harry Tavitian, Eugen Gondi, Ovidiu si Decebal Bădilă, Ion Baciu jr., Anca Parghel.

Avand in vedere ca filmarea noastra nu este una foarte buna din punct de vedere al imaginii, lumina pe scena fiind aproape inexistenta, va invit sa gustati un pic din ceea ce am gustat si noi la acest eveniment, dar dintr-o alta locatie si va invit sa-i cautati si sa-i aplaudati pe cei de la Garbis Dedeian Quartet ori de cate ori aveti prilejul. 



joi, 12 august 2010

Guns N' Roses in Romania

Cine a auzit de piesele Cryin', Bed of Roses sau Voyage Voyage stie ca nu asta se va asculta pe 21 Septembrie 2010 la Bucuresti, cind cei de la Guns N' Roses ne vor incanta in sfirsit auzul cu piesele tineretii sau copilariei noastre. 

Guns N' Roses este o formatie americana de hard rock, formata in Los Angeles, California 1985, avand vandute un numar estimat la 90 milioane albume in lume. Grupul era format din vocalistul Axl Rose, chitaristii Tracii Guns și Izzy Stradlin, basistul Ole Beich, si bateristul Rob Gardner. Numele formatiei provine din unirea a doua trupe americane, L.A Guns si Hollywood Rose. Primul lor concert a avut loc pe data de 26 martie 1985 in Troubador (Hollywood, California). Appetite for Destruction (Apetit pentru distrugere) din 1987, produs de Mike Clink, a fost vandut in peste 25 milioane de copii in lume si a ajuns locul 1 in SUA dupa aparitie. Chitaristul Tracii Guns a fost inlocuit cu SLASH pe care din pacate nu il vom vedea la Bucuresti iar bateristul Rob Gardner cu Steven Adler. Trupa era formata din Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Steven Adler si Izzy Stradlin.

Cu totii stiti piese precum Civil War, November Rain, Knockin' on Heaven's Door sau Sweet Child O’Mine, piese pe care cu siguranta le vom asculta si la Bucuresti. O formatie controversata, premiata de foarte multe ori pentru debut, pentru videoclip, pentru cea mai buna trupa rock. Trofeele MTV, World Music Awards si American Music Awards vorbesc de la sine despre valoarea acestei trupe reunite spre bucuria fanilor, dupa atata pauza. 

Sa speram ca il mai tine vocea pe solistul Axl si ca timbrul i-a ramas neschimbat. Adica, nu vrem o recitare de versuri cum a facut diva Whitney in ultimul sau turneu. Cu curaj, indrazniti din timp sa luati bilete pentru evenimentul de la Romexpo din 21 septembrie 2010.

Biletele s-au pus in vanzare in exclusivitate prin Eventim si se pot cumpara din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Humanitas si Carturesti si online pe www.eventim.ro.

ROCK ON!







miercuri, 11 august 2010

Aer conditionat pe strazile Capitalei

Tocmai m-a informat o prietena ca tovarasul Oprescu doreste sa monteze aparate de aer conditionat pe strazile capitalei, ca prea ii ia cu lesin pe toti de la caldura. Cind crezi ca toate tichiile de margaritar au fost montate, chiar si pe timp de criza, apare si elementul ornamental: PANA tichiei de margaritar!



Sutele de lesinuri provocate de canicula au determinat Primaria Capitalei sa investeasca in amplasarea de aparate de aer conditionat pe strazi si in parcuri. Pentru a se evita o cheltuiala exorbitanta, instalatiile de aer conditionat vor fi luate de la promotie prin programul (IM)buyback (e ultimul tip de politician: imbuybackul de criza) in care vor fi date la schimb metrourile si flota RATB, pentru aproximativ 4.000 de instalatii de aer conditionat Platinium de 1.200 de btu. 

Sub forma de aer conditionat sau macar o gura de aer proaspat la nivel auditiv si fara a provoca otita acuta, Muddy Watters ne da solutia pentru aerul conditionat stradal!

Am zis sa mai si radem, ca de seriozitate ni s-au acrit maselele. 

Ia mai toarna-n paharel, 
Single malt mai batrinel 
Si-un trabuc din foicel, 
Canta Muddy-un cantecel
Pentru domnul primarel: 


marți, 10 august 2010

Louis Prima

Ieri a fost ziua swing-ului pe moodforblues.ro! De ce nu, e un stil muzical care iti schimba starea de spirit intr-o clipa, in bine. Daca v-am prezentat regatul swing-ului, astazi vreau sa vi-l prezint si pe domnul rege! Asadar, sunati trambite, sunati.....suficient, multumesc.....sa intre cel supranumit The King of the Swing....LOUIS PRIMA!


Un om de o modestie coplesitoare, Just A Gigolo spune totul despre el, Louis Prima a fost un sicilian-american nascut pe 7 decembrie 1910. Pe linie artistica, vorbim despre Louis Prima cantaretul, compozitorul, trompetistul si actorul. Un adevarat one man show!

A inceput in 1920 cu o trupa formata din 7 persoane, cantand jazz in stilul New Orleans (si da, stiu ca avea doar 10 ani). Apoi a urmat formula de swing din anii "30 pentru ca apoi in 1940 sa treaca la categoria grea, lider de big band (12-25 instrumentisti). In 1950 a inceput sa colaboreze cu mult rivnitul Las Vegas pentru ca in anii "60 sa-si faca o trupa de pop-rock (atat cat erau dezvoltate cele doua genuri pe atunci). Un prolific, trebuie sa recunoastem. 

In 1959 Louis Prima si Keely Smith au castigat premiul Grammy pentru cea mai buna interpretare in grup, cu piesa "That old black magic". Prima si Smith au reprezentat modelul dupa care a aparut mai tarziu duetul Bono - Cher.

In 1967 vocea lui Prima cu toate inflexiunile lui nebunesti, cu pasiunea pentru scat si improvizatie, a fost atribuita unui foarte cunoscut personaj al lui Walt Disney, King Louie (numele nu este intamplator), regele maimutelor din Cartea Junglei. A cintat piesa "I wanna be like you", melodie care a atras imediat realizarea a doua albume muzicale "The Jungle Book" si "More Jungle Book", unde apare alaturi de Phil Harris (Ursul Baloo).





Prin anii "70 a suferit un preinfarct urmat de dureri de cap si scurte perioade de amnezie. Concluzia a fost  un pui de tumora pe creier. A fost operat insa fara mare succes, astfel incat dupa trei ani s-a retras permanent la New Orleans, pe usa de piatra a castelului vesnic fiind inscriptionate urmatoarele: "When the end comes, I know, they'll all say 'just a gigolo' as life goes on without me. Lovingly, your little family..."

A fost o reala inspiratie pentru artisti precum Benny Goodman, Glenn Miller, David Lee Roth, Brian Setzer, Big Bad Voodoo Daddy, Smash Mouth.

Pe 25 iulie 2010, luna trecuta, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la nastere, Louis Prima a primit o meritata stea pe Hollywood Boulevard, tot anul acesta fiind figura emblematica a Festivalului de Jazz din New Orleans. Tony Bennet s-a ocupat de interpretarea celor mai apreciate melodii ale marelui Louis, dintre care amintesc: Just a Gigolo/I Ain't Got Nobody, Sing Sing Sing, Marie Marie, A Sunday kind of love, Angelina, Felicia No Capicia si multe multe altele.

Iata si cateva lucrari ale maestrului:

Un scurt documentar despre piesa lui din Cartea Junglei aici! 




Felicia....


luni, 9 august 2010

Swing baby, swing!

In fiecare dimineata caut ceva care sa ma motiveze, sa ma aduca in starea de bucurie din care pot crea orice! Astazi inspiratia m-a adus fata in fata cu stilul numit swing! Asa ca am gasit acest minunat post de radio orientat pe profil, numit Swing Bands de la 1club.fm si sincer, nu ma pot opri din dans!

Sa vorbim un pic despre swing! Hei, hei....ca forma muzicala...nu de socializare! Asadar, cunoscut ca swing jazz, aceasta formula de succes a aparut prin 1930 si s-a definit in 1935 in Statele Unite, evident. Swing-ul foloseste o formula ritmica puternica, cu ajutorul a doua chitare bass plus percutia drept ancora pentru instrumentele de suflat aflate in prim plan, precum trompeta, trombonul, saxofonul si clarinetul insotite uneori si de instrumente cu coarde precum viorile si chitarele, cu un tempo mediu pina la rapid. 

Band-urile de swing au deseori solisti solo care improvizeaza peste linia melodica de baza. Stilul dansabil de swing al trupelor lui Count Basie si Benny Goodman au fost deliciul anilor 1935 - 1945 in Statele Unite.

Verbul "to swing" reprezinta admiratia pentru anumite ritmuri care nu te lasa sa te odihnesti. De aceea auzim deseori expresia "This song really swing!" cind ascultam si alte melodii extrem de ritmate.

Desi in aparenta, stilul swing poate parea invechit, in 2001 Robbie Williams a lansat o colectie de melodii swing consacrate si adunate sub numele de album "Swing when you're winning", colectie care s-a vandut ca painea calda (desi nu se prea consuma paine calda in zilele noastre), in 7 milioane de exemplare in toata lumea.

In ultimii ani, swing-ul a devenit foarte popular in Germania. Interpreti precum Roger Cicero, Tom Gaebel si Thomas Anders (ex Modern Talking) si-au adunat foarte multi admiratori atat in tara de origine cat si in toata lumea. Stilul lui Cicero este foarte apropiat de cel al anilor "40 si "50, combinat deseori cu versuri in germana. El a fost reprezentantul Germaniei la Eurovision 2007.

Electroswing este un stil nou aparut, care pe un blat pufos si consistent de swing aduna tehnici de hip hop si house. Artisti remarcabili ai electroswingului sunt Caravan Palace si Parov Stelar. Stilul este foarte popular in Europa.

Dintre figurile consacrate ale stilului swing amintesc pe  Artie Shaw, Benny Goodman, Cab Calloway, Count Basie, Chick Webb, The Dorsey Brothers, Duke Ellington, Glenn Gray, Erskine Hawkins, Fletcher Henderson, Tiny Hill, Earl Hines, Gene Krupa, Glenn Miller, Gloria Parker, Harry James, Louis Prima, Ella Fitzgerald, Louis Jordan, Hal Kemp, Kay Kyser, Buddy Rich, Fred Rich, Jack Teagarden, Les Brown, Charlie Barnet, Fats Waller, Art Tatum.

Mai sunt insa foarte multi alti instrumentisti care individual si-au adus contributia la dezvoltarea stilului swing!





Mai jos va ofer cateva icre negre, vin vechi si branzeturi mucegaite din lumea swing-ului:





Big Bad Voodoo Daddy - astia ar trebui sa vina la Bucuresti


Who's the man behind the MASK?! Swing baby, swing!


Artie Shaw - Begin the beguine

miercuri, 4 august 2010

North Sea Jazz Festival 2010

Multumita prietenei Raluca (Lulu) din Amstelveen (suna a nume de scena) am aflat despre North Sea Jazz Festival - Olanda, considerat cel mai mare festival de jazz din lume. Aici sunt reprezentate toate stilurile de jazz posibile, de la jazz-ul de New Orleans (merge cu tuica de Maramu'), swing, bop, free jazz pina la fusion jazz, avantgarde si electronic jazz.

Lucrurile nu se opresc doar la jazz, cu totii stim si daca nu, aflam, ca jazz-ul si blues-ul sunt stiluri care au influentat multe dintre stilurile muzicale ale vremurilor noastre, asa ca ne delectam, care mergem anul viitor, daca scapam de furtuna solara, cu blues, gospel, hip-hop, R&B si latino. Pe scurt, North Sea Jazz Festival este un eveniment care atrage anual 60 - 70 mii de spectatori din toate tarile lumii.

Ca si perioada de desfasurare, festivalul are loc la inceputul lunii iulie: 9, 10 si 11 iulie 2010, la EDITIA a 35-a.

Anul acesta au cantat si incantat urmatorii: Pat Metheny Group, Norah Jones, Tour of Power, Marcus Miller, Earth Wind & Fire, Dianne Reeves, Elvis Costello, Mr Boogie Woogie, Al Green, Macy Gray, Herbie Hancock, Katie Melua, Buddy Guy, Stevie Wonder, Nik Bärtsch's Ronin, Diana Krall si multi, foarte multi altii.

88 Euro biletul per zi sau 185 Euro abonamentul. Acest lucru nu include insa pretul pentru concertele PLUS care mai necesita 15 Euro extra. Un All Inclusive ajunge pe la 300 Euro. Asta pentru doritorii care incep deja sa-si cumpere pusculite purcelus! 

Mai jos, multumind Ralucai (Lulu-lei) pentru participare si suport, puteti vedea cam ce s-a intamplat anul acesta! Enjoy! 


Buddy Guy


Elvis Costello


Diana Krall


Sven Hammond Soul


Alfredo Rodrigues Trio

marți, 3 august 2010

Jeff Beck

Ideea de a ne onora site-ul cu prezenta lui Jeff Beck a aparut datorita prietenului Cyfer care recomanda pe facebook via youtube, nu mai tarziu de ieri (data stelara 2 Aug 2010) un clip cu noul sound al chitaristului. Intr-adevar, nou sau vechi, sound-ul lui Jeff Beck este demn de lauda.

Nascut in 1944, Jeff Beck este un foarte bun chitarist englez, cunoscut pentru rolul sau in trupa The Yardbirds, trupa in care au mai activat si Eric Clapton sau Jimmy Page. Dincolo de cariera sa solo, Jeff Beck a mai format si The Jeff Beck Group dar si Beck, Bogert & Appice.

Rolling Stone Magazine i-a oferit pe buna dreptate locul 14 in topul 100 al celor mai buni chitaristi din toate timpurile, oferindu-i si titulatura de unul dintre cei mai influenti chitaristi de rock ai lumii. Stilurile acoperite de Beck sunt de la blues-rock la heavy metal si jazz fusion iar mai nou, un amestec de chitara rock si muzica electronica.

Are la activ si premiul Grammy pentru cea mai buna interpretare de muzica rock la un instrument, premiu obtinut de cinci ori. Desi are doua albume solo la activ, el a preferat sa isi ofere sprijinul interpretilor si colegilor sai cu un stil ceva mai comercial precum: Kate Bush, Roger Waters, Stevie Wonder, Les Paul, Zucchero, Cyndi Lauper, Brian May si ZZ Top.

Si-a castigat dreptul de a exista in The Rock And Roll Hall of Fame de doua ori, odata cu The Yardbirds in 1992 si mai apoi ca artist solo in 2009.

In afara faptului ca isi manifesta dorinta de perfectiune distrugandu-si instrumentele atunci cind nu obtine sunetele dorite, omul este sanatos atat cat ii permite statutul si apt de munca. Va invit sa-l ascultati ceva mai jos intr-un clip din Aprilie anula cesta, remarcat si de Cyfer.

luni, 2 august 2010

The Blues Brothers - filme de referinta

Sunt cateva filme care trateaza muzica blues si pe care am decis sa le amintim si noi. Unele sunt deja inscrise in site dar despre Blues Brothers am decis sa postam un articol care sa cuprinda o colectie a soundtrackului. 

Pentru cine nu stie, The Blues Brothers a fost o formatie infiintata prin 1978 de comicii Dan Aykroyd si regretatul John Belushi (da, da, fratele lui James Belushi), formatie inclusa in arhicunoscuta emisiune Saturday Night Live (emisiune care fara John Belushi nu ar fi ajuns ce a ajuns, dupa parerea multora). Belushi si Aykroyd si-au insusit ca si nume de scena: "Joliet" Jake Blues vocalist si Elwood Blues (vocalist si muzicutist). 

Desi a inceput ca o gluma, membrii formatiei au inceput sa ia treaba in serios si ca atare anul 1978 ii determina sa lanseze si un album numit "Briefcase Full of Blues" urmat in 1980 de consacratul si de neiertatul film The Blues Brothers, a carui actiune leviteaza in jurul celor doua personaje.

Dupa moartea lui John Belushi din 1982, trupa a continuat sa faca turnee, devenind un fel de Traveling Willburys, adica o trupa fara echipa stabila dar in care au cintat foarte multe nume sonore. Trupa s-a reunit in 1988 pentru un turneu mondial si apoi din nou in 1998 pentru o continuare a filmului din 1980, denumit Blues Brothers 2000.

Asadar, The Blues Brothers si Blues Brothers 2000, doua filme pe care vi le recomand cu caldura! Veti avea foarte multe surprize, deoarece tot felul de vedete ale vremii si-au interpretat magistral rolul. Ii amintesc doar asa, pentru gust, pe Ray Charles, Aretha Franklin, James Brown, Cab Callaway, Eric Clapton, BB King dar credeti-ma, sunt multi multi multi multi altii!

Mai jos va invit la Blues, Soul si Rock'n Roll:


Everybody Need Somebody To Love


Shake Your Tail Feather - Ray Charles


Think - Aretha Franklin


Peter Gunn Theme - ascultati si sigur o stiti!


James Brown - Soul Man


Aretha Franklin - Respect (Blues Brothers 2000)


Looking for a fox - John Goodman & Dan Aykroyd (Blues Brothers 2000)


Turn on your love lights - Blues Brothers 2000


Blues Brothers 2000 - James Brown and friend

Blind Boy Fuller

Daca tot am inceput sa scriu despre legende ale chitarei....consider ca trebuie sa ma opresc si la Blind Boy Fuller, un alt pionier al muzicii blues si unul dintre cei mai cunoscuti interpreti ai stilului Piedmond Blues (aka East Coast Blues), un stil similar cu ragtime-ul pianului.

Fulton Allen s-a nascut in Wadesboro, Carolina de Nord, avand 9 frati. De mic a invatat sa cinte la chitara. (oamenii astia nu inceteaza sa ma uimeasca. adica din familie saraca, trudind ici colo, el a reusit totusi sa invete sa cinte la chitara, ba chiar sa fie un reper pentru altii.) Totodata a invatat de la cantareti populari melodii de pe campurile de bumbac, piese rag sau traditionale, dezvoltandu-si considerabil repertoriul.

Nu a fost orb din nastere, unii spun ca datorita unei afectiuni in zona ochilor (where else), altii spun ca o iubita i-a aruncat substante chimice in fata in timpul unei dispute lucru care a dus indirect tot la prima varianta. Cert e ca in 1928 omul orbise de tot. Acest lucru nu l-a impiedicat sa ajunga un foarte bun chitarist, facand turnee impreuna cu Floyd Council, Richard Trice, Sonny Terry (un foarte bun muzicutist) sau George Washington (pe linga presedinte, a fost un bun cantaret la chitara si la washboard - scindura de frecat rufele).

A murit in 1941 din cauze multiple, sanatate fragila deh....La vremea aceea era atat de popular incat Brownie McGhee a scris piesa "The Death of Blind Boy Fuller" si a avut o scurta perioada in care a activat sub numele de Blind Boy Fuller no. 2 pentru a profita de popularitatea defunctului!

Desi a fost contestat de multi pentru faptul ca a amestecat diverse stiluri muzicale, Fulton a atras audienta prin stilul sau inconfundabil, remarcabila ramanan piesa Step it up and Go, pe care va invit sa o ascultati mai jos!

 

Salma GB Template by Totul despre Blogger
toateBlogurile.ro Bug Out Bag