Harry Tavitian – cel mai complex si mai talentat artist de gen autohton (parerea mea…)

Joi 12 noiembrie 2009, ora 18.30 la sediul ICR (Aleea Alexandru 38), va avea loc un concert de blues – “ROOTS”, marca Harry Tavitian care ii va avea ca invitati pe Vali „SirBlues” Racila (chitari si voce), Marcian Petrescu (muzicuta, voce) si trupa „Legacy” (Ovidiu Turcu si Andrei Peretianu – chitara; Sabin Turcu – bas si Tani Turcu – tobe). Asa cum bluesul a stat la baza jazz-ului, Harry Tavitian, la randul sau, si-a inceput cariera cu blues in 1970. Tavitian a continuat sa cante blues arhaic – aparent in totala contradictie cu jazzul de avangarda pe care l-a promovat constant. A initiat de-alungul anilor formatii de la rhythm & blues (1971) pana la blues electric – „Blues Community” (incepand cu 1985). Dupa ’90 a urmat o perioada in care a cantat din ce in ce mai putin blues, datorita invaziei bluesului comercial. Crede ca acum e timpul sa ne intoarcem la blues – muzica a libertatii interioare – ca leac al crizei umane datorata depersonalizarii sub presiunea societatii de consum.

Concertul face parte din seria „Teach me tonight” cu Harry Tavitian la Institutul Cultural Roman. El isi propune sa ne poarte inapoi la radacinile jazzului: blues si spirituals. Muzica va surprinde câteva momente din istoria bluesului – de la worksongs, bluesul traditional pana la bluesul electric si va fi insotita de explicatii. Nu didactic, ci spontan si firesc asa cum este insusi bluesul.

Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile. E bine sa ajungeti mai devreme – chiar in jur de ora 18!
Aleea Alexandru e pe dreapta, cum mergi pe bulevardul Aviatorilor de la Piata Victoriei spre Statuia Aviatorilor. Are doua intrari. Nu faceti la dreapta pe prima intrare cum veniti dinspre Piata Victoriei, ci pe a doua intrare, aproape de Statuia Aviatorilor (altfel, e ocol mare – aleea e in semicerc).

Video: http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&videoid=37780512

Share

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>