Garana – Ziua a doua

Acum ca am luat la cunostinta cu ceea ce inseamna Garana 2009,  am revenit cu interes in a doua seara de festival.

Inceput foarte bun cu trupa Platonic (Nicu Patoi – chitara, Razvan Lupu – tobe, Adrian Ciuplea – bass si Berti Barbera – percutie si voce). Am fost fascinat de minunile reusite de Nicu Patoi la chitara si de imbinarile pline de insemnatate facute de Berti Barbera, despre care stiam deja ce poate sa faca pe linie de percutie  cu aproape orice obiect care ii iese in cale. Imediat dupa recital am beneficiat de cate un interviu acordat blogului nostru de catre cei doi, interviuri pe care le atasam mai jos.

Despre Misi Farkas Band numai de bine. Bateristul Misi Farkas vine tot din Timisoara, oras care a dat cei mai buni bateristi de jazz din Romania. Omul a fost incredibil, practic simtea muzica si nu avea nevoie sa tina si ochii deschisi cind lovea bateria. Pianistul georgian, cu sute de concerte prin Europa si Asia si-a dovedit stilul inconfundabil si muzicalitatea incredibila. Iar basistul Christoph Victor Kaiser care alaturi de Jazz Pistols a concertat in 34 de tari, absolvent de Barklee College of Music din Boston a completat perfect recitalul bandului. Uimitor ce au putut sa faca, spre deliciul celor prezenti la eveniment. 

Placut surprins am fost de aparitia catorva band-uri din Timisoara, semn ca pe Bega inca se canta muzica buna iar asa zisele stiluri de periferie (dance, manelomane) inca nu si-au infipt vreo radacina, sper eu…nici nu au dat mustati prin aceste zone. Bega Blues Band, o trupa incredibila,de care nu am mai auzit. Chitaristul dar mai ales vocalistul Bela Kamocsa, un artist trecut de prima tinerete m-a lasat masca. Ce improvizatii cu vocea a putut sa faca omul acesta si cum si-a dovedit cu modestie maestria….practic nu am simtit cind s-a terminat recitalul. Regretabil ca nu exista infuzie in media cu astfel de artisti. Incep sa regret ca particip din ce in ce mai des la spectacole de calitate (evident bucurandu-ma ca sunt acolo), dar regret pentru ca ele au loc fie prin locuri izolate, prin paduri, prin baruri micute si obscure cind locul lor ar fi pe marile scene ale tarii.

In finalul serii marea legenda a jazz-ului american, John Abercrombie. Dupa cateva piese deosebite, aplaudate si apreciate la scena deschisa, a aparut si imprevizibilul: Elena Udrea. Atunci am realizat ca inca mai exista spirit de revolutionar in noi, pentru ca s-a auzit la unison un cor de fluieraturi si huiduieli cum numai la revolutie auzeai. Neclintit, Abercrombie si-a continuat recitalul si la finalul piesei a spus: What was that for?  Imi inchipui ca sarmanul om, dupa ce a fost aplaudat la nesfarsit pe marile scene ale lumii, nu se astepta sa fie fluierat si huiduit intr-o padure din Romania. Cineva i-a soptit imediat la ureche despre ce este vorba  moment in care maestrul tot maestru: Ne vom canta muzica indiferent de magariile care se intampla in jur! (adaptare dupa originalul: We will play our music no matter what the FUCK is going to happen.) 

Dovada ca publicul a fost unul de calitate se desprinde din nesfirsitele ropote de aplauze si ovatii pentru marele interpret, acestea venind si sub forma unor scuze acceptate cu zimbetul pe buze de catre acesta. Practic a fost primul bis din festival, daca nu ma insel. 

Dupa circa o ora, a plecat si Udrea, evident, tot in fluieraturile si huiduielile publicului. Desi am fotografiat-o cu figura acra de dupa remarca lui Abercrombie, consider ca nu merita sa apara pe acest blog.

La scurt timp a inceput o ploaie ca de sfirsit de lume, cu trasnete si perdele de fulgere, care ne-a sugerat ca e timpul sa mergem catre un adapost mai trainic decit umbrelele mari de la festival. Si uite asa am tras cortina peste ziua numarul doi.

Share

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>