Cum adica BLUES?

Muzica blues este un gen muzical vocal şi instrumental, derivat din cântecele de lucru (work songs) şi gospel ale populaţiei afro-americane. Născut la sfârşitul secolului al XIX-lea, a avut o influenţă majoră asupra muzicii de consum, mai întâi în Statele Unite ale Americii şi apoi în restul lumii, întrucât influenţe ale genului au pătruns în muzica de jazz, rhythm and blues, muzica rock, country, pop şi chiar şi în muzica simfonică. Un muzician care este specializat pe genul blues se numeşte bluesman (engl. „om de blues”; pl. bluesmen).

Formă. Blues-ul tipic

Blues-ul este o formă de muzică populară, derivată din folclorul afro-americanilor. Forma cea mai răspândită e blues-ul de 12 măsuri (engl. 12 bar blues) aranjate într-o formă de tip bar (A-A-B, fiecare secţiune constă din patru măsuri), în metru de patru pătrimi. Acordurile folosite de tiparul cel mai primitiv de blues sunt cele diatonice principale: de tonică, subdominantă şi dominantă (în secţiunea „B” se produce relaţia plagală dominantă-subdominantă, interzisă în sistemul tonal).

Modul de blues

Melodica foloseşte modul de blues, o scară muzicală simetrică derivată dintr-o pentatonie anhemitonică folosită de afro-americani în muzica lor tradiţională. În cadrul ei apar celebrele blue notes: terţa mare, septima mare şi – începând cu epoca muzicii de jazz bebop (a doua jumătate a anilor patruzeci) – cvinta perfectă sunt coborâte cu mai puţin de un semiton, dând naştere unor sonorităţi ambigue din punct de vedere tonal, imposibil de reprodus la pian; din acest motiv, tradiţia a impus folosirea combinată a stării nominale a scării (ca în majorul european) şi a variantei cu trepte coborâte prin suprapunerea, de exemplu, a terţei mari cu cea mică, prin alternarea lor sau prin transformarea variantei coborâte într-o apogiatură ce anticipă varianta urcată.

Atmosfera «bluesy»

Muzica de blues se cântă în diferite tempouri, de la lent la foarte rapid (contrar impresiei încetăţenite, conform căreia există numai blues lent). Cu timpul, marcarea stării de spirit, a climatului emoţional specific, a dus la folosirea indicaţiei bluesy (engl. „ca un blues”) chiar şi în afara genului. De aici impresia greşită prin care tempoul lent este prezentat ca o trăsătură distinctivă a genului, dar şi sugerarea unei atmosfere asemănătoare de către compozitori care nu scriu muzică blues.

Istoric

Muzica blues a anilor treizeci este definită prin sintagma „blues rural”, formă primară a folclorului afro-americanilor care a avut un rol însemnat şi la naşterea genului jazz. Influenţele mai apropiate de publicul larg ţin însă de cealaltă latură a genului, numită „blues urban”; dezvoltarea acestei a doua expresii a muzicii de blues având loc o dată cu înflorirea metropolelor americane (Detroit, Chicago ş.a.). Blues-ul urban se foloseşte de tehnologiile apărute cu nu mult timp în urmă, de captare a sunetului şi amplificare prin electromagnetism. În anii 1940, blues-ul importat de lumea jazz-ului cunoaşte o importantă evoluţie, anume apariţia blues-ului minor, ale cărui acorduri de bază se formau pe baza unei game minore naturale şi nu a uneia majore. Stilul Chicago blues, promovat mai ales de casa de discuri Chess Records (fondată în 1948), are ca reprezentanţi pe Elmore James, Muddy Waters, T-Bone Walker etc. Acesta din urmă a fost mentorul chitaristului B.B. King, exponent al generaţiei următoare de bluesmen; alţi chitarişti porniţi din contextul blues vor pioniera tot acum genul muzical numit rock and roll (Bo Diddley, Chuck Berry).

La mică distanţă de aceştia se află chitariştii care au debutat în anii şaizeci, dedicaţi muzicii rock; chiar şi în cazul acestora, punctul de reper a fost tot muzica blues, a cărei versiune mai ritmată (eventual cu efect swing) şi mai agresivă ca sonoritate a primit numele de blues rock. Din acest subgen se vor dezvolta de-a lungul deceniului speciile rock psihedelic şi, mai apoi, rock progresiv; subgenul folk rock, apărut în S.U.A. la jumătatea şaizecilor, preia de asemenea elemente de blues, dar le include într-o configuraţie mai complexă. Modul de blues nu a fost părăsită de lumea muzicii rock nici până astăzi, fiind un excelent instrument de improvizaţie atât pentru chitaristul de jazz, cât şi pentru cel de rock. Pianistul Mircea Tiberian explică stabilitatea atât de mare a acestui mod prin simetria construirii sale (din două structuri de cvartă perfectă identice). Dintre chitariştii de rock care au explorat sonorităţile blues, trebuie amintiţi: Eric Clapton, Jimi Hendrix, Angus Young ş.a.

Muzica de blues s-a dezvoltat de-a lungul secolului XX pe trei căi: filiera proprie (a muzicienilor care s-au păstrat în stilistica anilor ’40-’50 şi au importat puţine elemente din alte genuri), cea a jazz-ului şi cea a muzicii rock. Artificiile specifice blues-ului au sprijinit mult dezvoltarea jazz-ului la începuturile sale, oferind material valoros pentru stilurile boogie-woogie (la pian) şi swing (în general). Odată cu apariţia manierei de interpretare bebop, modul de blues a fost folosită tot mai rar, dar structura armonică a blues-ului a fost îmbogăţită cu mult. Stilul jazz cool este primul care experimentează în mod susţinut schimbări de metru sau de formă, astfel încât ansamblurile conduse de trompetistul Miles Davis propun blues în 8 sau 16 măsuri. Hard bop se sincronizează cu primii ani de succes ai muzicii rock and roll, iar în consecinţă modul de blues stârneşte din nou interes interpreţilor de jazz; din acest moment, blues-ul va pendula între interesele muzicienilor de rock şi ale celor de jazz, făcând carieră în rock-ul psihedelic şi progresiv, jazz fusion (împletire dintre rock şi jazz, anii 1970) şi acid jazz.

Bibliografie
Berindei, Mihai (1976). Dicţionar de jazz, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
Popp, Marius (1998). Armonia aplicativă în improvizaţia de jazz, pop & rock, Editura Nemira, Bucureşti. ISBN 973-569-228-7
Tiberian, Mircea (2006-7). Cursuri de teoria jazz-ului (anul I) prezentate la Conservatorul din Bucureşti

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzică_blues

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>