Intro:
I’ve got my mojo workin’ baby! Nu cred ca puteam fara un mojo eficient sa particip la atatea evenimente de calitate dar promovate atat de slab in mass media avide dupa nimic. Asa doresc sa incep scurta dar tumultoasa povestire legata de Festivalul International de Blues – Sighisoara 2010 – Editia a VI-a. O minune made in Romania, inca o minune pe care am descoperit-o cu drag si pe care doresc sa o impartasesc tuturor.
25 februarie 2010 – prima zi de festival.
Am pornit la drum din Bucuresti in jurul orei 12:00 si am parcurs cu bine distanta pina la Sighisoara. Am gasit un oras curat, frumos, functionand parca dupa un algoritm de ceasornic. Cazarea identificata prin intermediul Internetului nu ne-a dezamagit din nici un punct de vedere. Vorbesc aici despre Pensiunea Joker: http://www.turistinfo.ro/sighisoara/cazare-sighisoara/pensiunea_joker-c448.html Conditii exceptionale in camere, facilitati, personal profesionist si atent la nevoile clientilor plus localizare aproape de sala de concerte. De obicei sunt carcotas, drept pentru care imi permit sa recomand acest loc.
Cazare, primeneala si la drum. Am ajuns la sala de spectacole si am constatat cu uimire si o usoara teama ca nu prea mai erau bilete. S-au vandut ca painea calda. Lucru impresionant intr-adevar, dar nu tocmai pe gustul nostru care vorba aceea, batusem cale lunga special pentru eveniment. Sansa ne-a suris, asa se intampla cu cei care cred in ceea ce fac si am gasit bilete pentru prima seara, cateva pentru a doua seara si nimic pentru ultima seara (am rezolvat pina la urma datorita unor oameni de bine, a sansei de a mai gasi 2 bilete la casa si a dorintei mari de a vedea minunea pina la capat).
Ziua 1
Iata-ne in sala micuta dar primitoare, un pic de socializare si vorba aceea…a inceput. La inceput a fost...Berti Barbera, prezentatorul acestui eveniment, care ne-a pus in tema cu ce avea sa se intample si care si-a presarat discursul cu tot felul de pastilute pe gustul si spre hazul tuturor. Bine ca am fost numai noi!
I’ve got my mojo workin’ baby! Nu cred ca puteam fara un mojo eficient sa particip la atatea evenimente de calitate dar promovate atat de slab in mass media avide dupa nimic. Asa doresc sa incep scurta dar tumultoasa povestire legata de Festivalul International de Blues – Sighisoara 2010 – Editia a VI-a. O minune made in Romania, inca o minune pe care am descoperit-o cu drag si pe care doresc sa o impartasesc tuturor.
25 februarie 2010 – prima zi de festival.
Am pornit la drum din Bucuresti in jurul orei 12:00 si am parcurs cu bine distanta pina la Sighisoara. Am gasit un oras curat, frumos, functionand parca dupa un algoritm de ceasornic. Cazarea identificata prin intermediul Internetului nu ne-a dezamagit din nici un punct de vedere. Vorbesc aici despre Pensiunea Joker: http://www.turistinfo.ro/sighisoara/cazare-sighisoara/pensiunea_joker-c448.html Conditii exceptionale in camere, facilitati, personal profesionist si atent la nevoile clientilor plus localizare aproape de sala de concerte. De obicei sunt carcotas, drept pentru care imi permit sa recomand acest loc.
Cazare, primeneala si la drum. Am ajuns la sala de spectacole si am constatat cu uimire si o usoara teama ca nu prea mai erau bilete. S-au vandut ca painea calda. Lucru impresionant intr-adevar, dar nu tocmai pe gustul nostru care vorba aceea, batusem cale lunga special pentru eveniment. Sansa ne-a suris, asa se intampla cu cei care cred in ceea ce fac si am gasit bilete pentru prima seara, cateva pentru a doua seara si nimic pentru ultima seara (am rezolvat pina la urma datorita unor oameni de bine, a sansei de a mai gasi 2 bilete la casa si a dorintei mari de a vedea minunea pina la capat).
Ziua 1
Iata-ne in sala micuta dar primitoare, un pic de socializare si vorba aceea…a inceput. La inceput a fost...Berti Barbera, prezentatorul acestui eveniment, care ne-a pus in tema cu ce avea sa se intample si care si-a presarat discursul cu tot felul de pastilute pe gustul si spre hazul tuturor. Bine ca am fost numai noi!
Prima parte a serii a fost o delectare acustica oferita cu suflet si pricepere de doi mari muzicieni: Raul Kusak (un excelent pianist, care traieste ceea ce face cu maxima intensitate) si Liviu Pop (un baterist exceptional, pe care l-am vazut in premiera si in vecinatatea caruia mi-as dori
sa locuiesc astfel incat sa il aud repetand). A fost un show cu multa improvizatie, acustic dupa cum spuneam, un show in care cunostintele muzicale ale celor doi si pasiunea comuna au reusit sa stirneasca ropote de aplauze inca de la primele acorduri. De fapt nu imi amintesc cind nu s-a aplaudat in timpul show-ului! Cei doi se afla la inceputul unui turneu prin toata tara, detalii complete despre toate locatiile gasiti pe site-ul nostru dar si pe al lui Raul: (www.myspace.com/raul.kusak )
A doua parte a serii ne-a oferit o mare surpriza denumita: Homemade Jamz (SUA).
O trupa-familie, formata din Ryan (17 ani) chitara/voce, Kyle (15 ani) chitara bass si baterista formatiei: sora lor Taya (13 ani). Tatal lor Renaud a presarat recitalul cu acorduri de muzicuta si tamburina. O voce puternica (Ryan), blues-autentica (sunt de acolo, cum s-ar spune) ne-a incantat pret de aproape 2 ore cu piese in prima auditie pentru publicul din sala dar si cu piese consacrate de blues. Show total, cei doi chitaristi au facut un tur al salii in timp ce cintau la instrumente, s-au pus la dispozitia publicului pentru fotografii si au revenit pe scena in uralele salii.
“Acesti pusti au energie, talent si cinta blues cu mandrie si intr-un stil propriu. Cred ca vor avea un viitor artistic stralucit impreuna” – a spus B.B.King despre cei care se numesc Homemade Jamz. ( www.hmjamzbluesband.com )
Ziua 2
Iata-ne prezenti la datorie, cu placere. De fapt asta e idealul in viata, sa fii prezent la datorie cu placere. Orologiul suna 20:00 si incepe ladies night. Pentru ca in a doua zi am avut parte de doua recitaluri minunate, oferite cu caldura de Eden Brent (SUA) si Sue Foley (Canada). Recunosc, eram sceptic, nu auzisem de niciuna dintre interprete si aveam asa o curiozitate ciudata. Am fost coplesit de cintare si incantare!
Eden Brent, o voce incredibila, o voce care suna la fel si cu amplificare si fara, si dimineata si seara. Ceva intre Aretha Franklin si Janis Joplin (dupa urechea mea), un muzician complet, educata in ale blues-ului si pianului de un nume mare in Statele Unite: Boogaloo Ames.
Un recital absolut inedit la pian si voce marca Eden Brent, presarat cu momente comice care aratau siguranta solistei, dialoguri spontane cu publicul si mutari de mobilier care nu au intrerupt sau daunat in niciun fel prestatiei artistice. Eden Brent este prezenta in toate marile festivaluri de blues si jazz din lume, apreciata de critici si de public in egala masura. Am putut sa remarc ce inseamna de fapt un mare artist pentru care scena incepe si se termina cu linia orizontului. (www.edenbrent.com )
Si a urmat Sue Foley, 11 albume la activ si numeroase premii castigate cu siguranta pe merit, o chitarista incredibila din Canada pe care va invit sa o cautati si sa o ascultati cu atentie. In formula cu baterie si bass, Sue Foley ne-a oferit numeroase momente de virtuozitate atat pentru urechea greu incercata cat si pentru consumatorul obisnuit, adica eu. Vorbim iarasi despre un artist complet: interpret, textier si compozitor (stereotip real). Si ca si cind nu ar fi fost de ajuns, intre turneele lungi prin lume (participa la toate marile festivaluri de profil dar are timp sa cutreiere si drumurile mai putin calcate de picior de canadian din Romania), se pregateste si de lansarea unei carti Guitar Woman. O recomand, de cautat si de urmarit. ( www.suefoley.com )
Ziua 3
O zi cu usoare emotii pentru noi, dupa cum spuneam nu aveam bilete. Si asta nu din rea vointa ci pentru ca spre marea marea marea noastra surprindere, biletele erau epuizate. Dar cum era vorba despre un grup de oameni care nu se lasa infrinti vreodata si care nu cunosc gustul amar al esecului (eeeh? modestia bat-o vina) am facut cateva curcanarii (prietenii stiu definitia) si am cumparat cateva bilete de la cei ce renuntau, cateva de la casa, plus: sincere si calduroase sarutari de maini organizatorilor (Asociatia Culturala Sighisoara Blues Hospital). Nimic ilegal sau imoral, va asiguram. Si am intrat!
Doug Macleod (SUA), un domn cu parul alb, care cu cateva ore inainte sustinuse un workshop pe tema blues-ului, ne-a aratat ce inseamna cu adevarat sa simti aceasta muzica, sa cresti cu ea si sa o promovezi asa cum e, plina de trairi, de umor, de adevaruri. Un cavaler Jedi al chitarei, Doug Macleod a oferit momente de magie (termen fotbalistic intamplator) la chitara si voce, trairile spectatorilor schimbandu-se rapid intre risete in hohote, aplauze si ritmuri batute in podea, fete ingandurate (blues-ul este despre viata reala). O sala arhiplina, cu oameni in picioare pe margine, a avut bucuria sa asculte un recital in premiera Mondiala, dupa cum bine a precizat si artistul, piese compuse integral de el, bazate pe intamplari din viata reala, piese interpretate intr-o maniera unica la fiecare spectacol sustinut de Doug. ( www.doug-macleod.com )
Final de festival, se pare ca toata lumea ii stia si ii astepta cu inima la gura. 3 Doamne si toti trei au facut sa rasune Sighisoara. Sincer, ma temeam ca nu va mai fi nicio sala pentru anul viitor. Eric Sardinas (SUA), aflat pentru a doua oara in Romania din cite am inteles, iata, intr-un oras precum Sighisoara, un blues-man complet, un chitarist cum n-am mai vazut insotit de un baterist si un bassist care stiau ce inseamna show-ul, stiau ce inseamna sa fi la dispozitia publicului atunci cind se ridica valul (cortina, dar iesea cacofonie). Imi este destul de greu sa descriu ce a fost acolo in timpul acestui recital, cu o sala plina cu varf, o bucurie imensa si pe scena si in sala, oameni care stiau versurile si nu au dezamagit cind le-a fost cerut sprijinul, ceva ce vedem destul de rar dar si cind o facem, parca mai dam o sansa viitorului. Nu am cuvinte sa descriu dar fara teama pot spune ca dupa show-ul lui Eric Sardinas nu avea niciun rost sa incheiem cu focuri de artificii. Indiferent de complexitatea lor, ar fi fost artificii pe timp de zi comparativ cu spectacolul de pe scena si din sala. ( www.ericsardinas.com )
Extra:
Ce ar mai fi de spus? Ca a fost editia a VI-a a Festivalului de Blues Sighisoara, ca au fost sponsori generosi carora le multumesc si eu (desi nu am o portavoce puternica) pentru ca mi-au oferit sansa sa asist la un asa regal de blues. Ca in premiera, printre sponsori s-a aflat si o persoana fizica, nu il cunosc dar il amintesc pe Dl Barbu Viorel. Ca se mananca bine in Sighisoara, ca a fost vreme excelenta, ca nu ne-a lipsit nimic si…
In foaierul salii de spectacol, fiecare artist venea cu modestie si buna dispozitie dupa ce isi incheia recitalul si oferea autografe pe cd-uri proprii sau pe orice altceva, purta discutii si se fotografia cu doritorii. Transparenta maxima si o atmosfera familiala 100%.
Datorita prieteniei si generozitatii lui Berti Barbera am aflat ca dupa fiecare spectacol exista un loc in care atat artistii cat si organizatorii dar si publicul larg si norocos sa mai gaseasca o masa nerezervata se aduna pentru un jam session la liber. Si am mers! Si a fost totul inmultit cu 100. Pentru ca am avut minunata sansa sa fim alaturi de artistii sus mentionati intr-un cadru prietenos, rustic unde creatia a fost la ea acasa.
Numai ideea ca cei mentionati mai sus si-au combinat atat de frumos talentul, impreuna cu alti artisti valorosi de pe plaiuri romanesti, prezenti la Sighisoara doar ca spectatori (il amintesc pe Vali Racila, care a sustinut in fiecare seara cate un recital de calitate) dar si alaturi de tinere talente nedescoperite dar care au ridicat lumea de la mese…nici nu mai stiu cum am inceput fraza, ca sa stiu cum sa o termin. A fost excelent, discutii la liber cu toti artistii prezenti (o dovada ca publicul este pretuit in afara si un refren nu costa cateva sute de euro tot timpul, la fel cum poate ar face-o unii autointitulati de la noi).
Haideti si voi, anul viitor, la Sighisoara! Sa fim mai multi!
Vreau pe aceasta cale si in incheiere sa le multumesc pentru tot ceea ce au facut si vor face in viitor prietenilor mei (si o spun fara teama) Raul, Liviu, Berti, Vali, Ryan, Kyle, Renaud, Taya, Eden, Sue, Doug si multi altii.
Vreau pe aceasta cale si in incheiere sa le multumesc pentru tot ceea ce au facut si vor face in viitor prietenilor mei (si o spun fara teama) Raul, Liviu, Berti, Vali, Ryan, Kyle, Renaud, Taya, Eden, Sue, Doug si multi altii.
Cu drag, trimisii speciali Mood For Blues la fata locului, Traian si Ostap!
